una-alta

parca am locuit intr-un dovleac luna asta. suntem in 31 si se incheie una dintre cele mai frumoase luni pe care le-am trait vreodata. pare mult? exagerez? nu. a fost minunata fiindca am trait-o intr-o liniste aproape deplina, inconjurata de oameni extraordinari. au fost "de vina" si lumina asta de toamna si vremea frumoasa de afara, mica excursie la sibiu, micile-marile realizari, diminetile petrecute alaturi de niste prieteni inca noi, inca proaspeti intr-o poveste care mai ca se scrie singura.

si o spun fiindca las lucrurile sa se desfasoare in voia lor, fac doar acei pasi pe care stiu ca ii pot face si ma retrag din orice loc sau context in care simt ca energia mea se consuma fara sens. e o incrancenare de-a mea mai veche, o incapatanare pe care acum o educ si n-o mai las sa-si faca de cap.

ai crede ca inveti multe cand treci prin momente de suparare. insa, cel putin pentru mine, adevarul e cu totul altul: am invatat multe in aceasta luna in care am vazut totul mult mai limpede, in care am inteles cat de urias poate fi putinul pe care credem ca il avem uneori. si ca nu suntem niciodata singuri.

si-am mai inteles si ca intotdeauna e bine sa ne analizam reactiile in relatia cu alti oameni pentru a nu judeca gresit si pentru a nu uita, asa cum am citit astazi, ca suntem toti oameni in devenire si ca, intr-adevar, nimeni nu e perfect.

si-mi place cum lucrurile pot merge intr-o directie a lor, in timp ce eu aleg un drum pe care nu te vei poticni de niciun fel de incrancenare.