Intre o viata si un nou inceput

Bucuresti, Ateneul Roman. Asezata pe scaun, in randurile din fata, intre un domn de peste 70 de ani si o fetita de trei ani si jumatate care se ridica pe varfuri sa-si vada tatal care era pe scena, alaturi de Orchestra Filarmonicii. "Il vad! E langa minunatul George! Uite-l, mama, e langa minunatul George!". Am incercat sa-mi dau seama care dintre cei doi care i-au zambit fetitei era minunatul George (a se citi ca in engleza). Ciudat e ca atunci cand pui un astfel de adjectiv in fata numelui, omul devine parca un personaj de poveste. George, elefantul minunat. George, tigrul fermecat. Minunatul George, vrajitorul din tara fara de hotare.

Domnul din stanga mea a scos tacticos programul dintr-o sacosa de panza neagra. Eu nu-l aveam, dar recunoasteam ariile celebre. Compozitii pe care trebuie sa le stii. Rapsodia. Habanera. Nessun Dorma. Avea miscari de dirijor si ochi albastri. La actul final din Turandot mi-au dat lacrimile. In muzica clasica se readuna totul, acolo gasesti ce ai crezut ca ai uitat.

As vrea tare mult sa pot scrie mai mult despre liniste, dar ma tem ca trebuie ascultata, nu citita.