Ultimul nud - Ellis Avery

Portrait of Mrs Allan Bott (1930) - Tamara de Lempicka

A fost prima oara cand am citit despre Tamara de Lempicka. O fictiune documentata, un portret detaliat al unor timpuri pe care mi-ar placea sa le pot retrai. Dar chiar si asa, cartea asta m-a adus mai aproape de mine, printr-o calatorie in timp pictata amanuntit si cu o eleganta fina pe care numai matasea naturala ti-o poate oferi.

Iti poarta pasii prin cafenelele Parisului, te adanceste in asternuturile unei povesti de iubire pe care ti-ai dori sa o traiesti pana cand descoperi pivnitele tradarii. Ramai insa cu amintirea unor sentimente care ajung sa faca din parte din tine, pe care le recunosti intr-un om maturizat poate inainte de vreme (ce diferit gandea, pe atunci, o tanara de saptesprezece ani) si cu o poveste care ti-a adus in prezent parfumul delicat al unui Paris disparut cu totul.

Ma gandesc ca nu regretam suficient de mult eleganta timpurilor trecute, cea de dinaninte de comunism si ca astazi nu stim (si nici eu nu stiu) sa redescoperim gustul autentic al esentei umane si al unor valori ale caror definitii le-am pierdut.

Mi-a dezvaluit un secret cartea asta, as indrazni sa spun, sau un adevar pe care inca nu l-am conturat in totalitate. Am comandat astazi Foc in pavilionul de ceai, in cautarea celei de-a doua jumatati a acestui adevar sau pentru a ma hrani in continuare cu acelasi sentiment, greu inca de transpus in cuvinte.


Am plecat prin ploaie in dimineata aceasta, o ploaie nervoasa, ca un copil bosumflat. Mi-am incheiat toti nasturii de la camasa, mi-am prins parul strans in coc, intr-o esarfa in aceeasi culoare a camasii si am plecat printre picaturile mari, cu secretul acesta nedeslusit inca, dezvaluit numai pe jumatate.

Poate ca e eleganta altor timpuri, cea care vine din interior, care nu se invata, ci care se simte. Poate ca Simone de Beauvoir a avut dreptate, ma rog sa fi avut dreptate cand a spus ca "on ne naît pas femme, on le devient".