IX (am ajuns la X, dar prefer sa nu mai postez tot)

"Nu am crezut niciodata ca te poti pacali singur, ca poti crede cu adevarat ca iubesti pe cineva doar pentru ca ai nevoie de iubire. Si cand iti dai seama de adevar, inima iti e deja franta. Asa cum nu am crezut niciodata ca poti iubi doi oameni in acelasi timp, ca ii poti dori pe amandoi la fel de mult si ca iti poti frange gatul usor pentru ca nu il poti avea decat pe unul.
Ma privea fix, asteptand probabil un raspuns mai normal decat primul, un raspuns valabil, un cuvant care sa ii usureze sufletul.
-Trebuie sa plec, i-am spus brusc luandu-mi geanta si haina de pe scaun.
A ramas nemiscat, uimit de reactia mea. Nu era singurul. O voce in capul meu imi spargea timpanele : “Ramai langa el! Unde pleci? De cine fugi ? »
De ce fugeam, mai bine zis. Fugeam de o iubire care nu putea exista. Fugeam de un nou inceput, de un al doilea inceput. Ma apropiasem de usa si mai aveam doi pasi pana la iesire cand m-a prins de mana.
-Nu poti sa fii asa… De ce fugi ?
Nu vroiam sa il privesc. Ochii lui verzi rugatori imi stergeau memoria. In acele momente nimic nu mai exista pentru mine.
-De ce nu te uiti la mine ? Te-am suparat chiar atat de tare ? Nu am vrut, sa stii. Am crezut ca e mai bine sa iti spun si… si mi s-a parut ca si tu simti la fel.
-Ti s-a parut !
-Ela, fii sincera. Nu imi sfasia inima doar pentru ca ti-e teama. Trebuie sa te gandesti si la mine. Mi-a fost greu sa iti spun ce simt. Acum e randul tau, iar faptul ca vrei sa pleci nu e un raspuns.
Pentru altii ar fi insemnat ca nu poate fi nimic intre noi. Nu insa si pentru el. El imi citea gandurile. Poate ca asta era un alt motiv pentru care ma feream de privirea lui. M-am intors totusi si l-am privit in ochi.
-Te plac. Esti multumit acum? Crezi ca acum totul se va rezolva ? Eu sunt cu altcineva. Stii asta.
-Da, dar… nu stiu daca ar trebui sa iti spun asta, in orice caz nu eu ar trebui sa iti spun. Il stiu pe Matei. Il stiu inainte ca el sa te cunoasca pe tine.
-Nu inteleg, nu mi-a zis nimic, v-ati si vazut la teatru, dar…
Imi aduceam aminte de reactia lui Matei de la repetitii. Se cunosteau. Andrei spunea adevarul. Dar de ce nu imi spusese ?
-De ce nu mi-a spus ? De ce nu mi-ai spus mai devreme ?
-Nu stiu… nu mi s-a parut ca ar conta, dar apoi mi-am dat seama ca simt ceva pentru tine si stiam ca ar fi o greseala sa nu iti spun. Desi la fel de bine ar putea sa fie o greseala enorma sa iti spun.
-Nu inteleg la ce te referi. Sunteti prieteni sau simple cunostinte Prieteni nu cred ca sunteti, dar ceva tot s-a intamplat, nu ? Ceva care v-a facut sa nu va mai vorbiti.
-Mai bine iti spune Matei. Uite, intreaba-l. Nu o sa te minta. Il cunosc suficient de mult incat sa te asigur ca iti va spune tot daca il intrebi.
Ne-am despartit apasati de ganduri grele. Am construit zeci de ipoteze, dar cea mai probabila era aceea conform careia Andrei ii furase iubita lui Matei, iar acum povestea se repeta. Am ajuns acasa, Matei citea, dar cand ma vazu lasa cartea deoparte si ma saruta incetisor fara sa spuna nimic. Apoi, dupa un moment in care ma imbratisa strans, se duse langa fereastra si sopti :
-Iarta-ma.
-Ce s-a intamplat ?
-Iarta-ma, Ela. Promiti ca ma ierti ? Iarta-ma, te rog. Nu vreau sa te pierd si de aceea trebuie sa imi promiti ca ma vei ierta.
-Dar… ce s-a intamplat ?
-Stiu ca ai vorbit azi cu Andrei. Stiu ca te place si ca te-a pus sa alegi intre mine si el.
Tremuram. Era ca in liceu cand imi era teama sa prezint o lucrare in fata clasei. Imi pierise vocea si imi era frica. Nu stiu de ce, ma simteam vinovata si imi venea sa intru in pamant in fata acestui om care ma iubea enorm si care imi cerea iertare.
-Nu, tu trebuie sa ma ierti. E adevarat ca am vorbit, dar nu se pune problema de ales. Te iubesc, stii prea bine.
Ce ticaloase sunt uneori femeile ! Ii spusesem lui Andrei ca il plac. Si ce nemernici sunt uneori barbatii ! Chiar acum doi dintre ei imi sfasiau inima."
(cap.IX, fragment)