Ttttaking it bbback.

Îmi iau înapoi cuvintele şi gândurile frumoase, le aşez într-o cutie frumoasă şi le păstrez pentru oamenii care le merită cu adevărat. Nu-mi place să mă mai duc la facultate. Oamenii au început să intre în panică, sunt singura care le mai spune că o să fie bine. Şi asta pentru că mie nu-mi spune nimeni aşa ceva, dar aş vrea să o aud. Aşa că le spun lor şi aşa mă calmez şi eu. Nu ştiu cum o să fie, dar nu cred că o să dau greş chiar acum. Nu se poate. Pur şi simplu nu se poate. Nici nu vreau să mă gândesc. Cred că mi-am refulat toate aceste gânduri, altfel nu-mi explic.
Am un fel de răceală cu tentă de gripă care îşi aduce aminte de mine în fiecare dimineaţă, dar mă uită până seara. Nu ştiu de ce nu mai am Alexandrina şi Au Revoir Simone în folderul cel minunat.
Cred că cea mai frumoasă amintire de când eram mică e o dimineaţă cu cireşi înfloriţi şi cu mult soare. Şi rochiţa mea cu vaporaşe pe care am urât-o la început, dar pe care nu voiam să o mai dau jos pe urmă. Şi cred că ar mai fi şi caisul, dar pe atunci aveam deja şapte-opt ani şi puteam să mă urc în el.
Am visat ceva şi am rămas cu impresia că era un vis frumos, dar l-am uitat.
Mai bine mă făceam semafor. Îmi place să mă uit la oameni şi să încerc să le ghicesc poveştile. Mi s-ar fi potrivit de minune.
Ba nu. Mai bine eram copac. Da, un cireş frumos, veşnic înflorit.
În mijlocul intersecţiei.