Nebuni şi bătăi cu perne

Iamsotired.

Nu ar trebui să scriu noaptea.
Vreau, îmi doresc, cer prea mult, dar merit. Sunt nebună. Cine o să mă iubească vreodată cu adevărat dacă sunt nebună? Un alt nebun, fireşte. Nu i s-ar părea ciudat dacă i-aş propune să ne întindem pe iarbă şi să numărăm norii. I-ar plăcea să bea ceai, i-ar plăcea să citească şi să îmi aducă bomboane de ciocolată în fiecare zi (nişte bomboane magice care nu îngraşă). Nu l-ar deranja dacă ne-am bate cu pernele în fiecare dimineaţă şi dacă nu am mai aduna niciodată fulgii. M-ar iubi pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce aş putea deveni. Cu cearcăne şi cu nervi, cu încăpăţânarea mea cu tot. Ce păcat că pe lume mai sunt atât de puţini nebuni!
Aş scrie atât de multe despre nebunul meu inexistent, dar sunt atât de obosită...
Noapte bună...