Uneori scriu poezii.

Mi-e oarecum uşor ciudat
De ce nu m-am făcut dulap
Sau ceainic cu miros de ceai
Aş vrea să zbor aşa că hai.

Azi-dimineaţă m-am trezit la 7.30. Poate mâine mă voi trezi la 7. A fost minunat, încă era soare când mă plimbam pe Calea Victoriei cu o cafea după mine. Da, era o cafea care se ţinea după mine. Şi... şi.... daaa... azi chiar am scris un pic pentru licenţă. Şi cântam singură pe stradă, dar nu ştiu de ce, de obicei nu cânt pe stradă. Apoi am început să număr, dar nu ştiu ce anume număram. Ce pun mai nou în cafea?! Şi mâine o să îmi iau alte căşti. Mai vreau flori şi cărţi şi un ceai bun. N-am mai băut ceai de multişor, trebuie să mă trezesc şi mai devreme şi să îmi fac. Mâine trebuie să mă răsfăţ. Am crezut că o să predau engleza unor copii de liceu care ştiu foarte bine engleza. Dar nu mâine, mâine doar o să îi privesc pe ascuns, apoi o să le dau note mari. Nu, nici note nu avem voie să punem. Bun, atunci doar ceai. Nu înţeleg de unde vine atâta ploaie. Adică înţeleg, dar de ce nu se mai opreşte? Mă duc să traduc, să traduc, traduc, traduc. O să mă trezesc cu litere şi cuvinte pe faţă, pun pariu. O să am un „politics” scris pe frunte şi „I am, I discover, a very untidy man.”
Să mă duc mâine la film sau nu? Să mă duc sau nu? Să mă duc sau nu?
Să traduc, da, asta ar fi cel mai bine.