Azi a fost vineri toată ziua

Poate ar trebui să fac o etichetă şi cu „what a day” pentru că, iată, am uneori parte de nişte zile pline şi minunate. De dimineaţă am început cu un curs minunat la care mă duc de dragul profesorului chiar dacă întârzie mereu aproape o oră. Azi ne-a povestit cum a tradus o domniţă o parte dintr-un roman şi de ce e bine să căutăm în dicţionare termenii pe care doar avem impresia că îi cunoaştem. Avem în pasajul respectiv un om care merge cu maşina. La un moment dat, maşina se opreşte singură, personajul coboară şi se uită în zare contemplând peisajul. Îşi dă seama că există o forţă malefică într-un copac contorsionat şi că de acolo i se trage lui toată nefericirea. Şi acum să facem lumină: maşina se oprise pentru că i se stricase o piesă numită arbore cotit şi evident că omul era supărat. Simpatic foc.
Mai târziu ne-am oprit puţin la Cărtu, apoi înapoi la facultate, apoi am trecut pe la H. care m-a servit cu un ceai negru foarte bun şi cu Mum şi Au Revoir Simone (ultima la cerere), am alergat apoi până la metrou, am ajuns în pasajul de la Universitate şi am mers cu Dana (şi mulţi alţi oameni pe care nu îi cunoşteam) la un documentar care m-a uimit. Aveam o idee despre cum oamenii bogaţi conduc lumea, dar acum lucrurile îmi sunt mult mai clare.
Nu îmi place prea mult postul ăsta, sunt prea obosită ca să scriu altfel, nu pot să ascult muzică pentru că ar trebui să ies din cameră şi să îmi aduc căştile, iar asta ar fi deja un efort imens pentru un om care abia mai nimereşte tastele. Ideea e că voiam să îmi rămână cumva în minte ziua asta. Zilele frumoase sunt ca timbrele, iar eu sunt un colecţionar înrăit.