Is it me, that is.

Some kind of a curse. A Windows curse. My laptop hates me. And I don't know why. My internet connection wants me insane. And I don't know why.

Fără să exagerez, aseară am dat de cel puţin douăzeci de ori click ca să îmi verific adresa. Pentru bloguri, trei clickuri sunt suficiente. Pentru downloaduri, câte două clickuri pentru fiecare fereastră, iar pentru ultima câte cinci. Conexiunea de doi lei (în realitate de 40 ron) se comportă ca una gratuită de aproape trei zile. Nenea de la net ne spune că ne vede bine pe server. Poate el ne vede bine, dar eu nu îl văd deloc bine dacă nu apare mai repede să rezolve problema. Cât despre laptop, regret că nu am bani de un Apple. Sau poate e vina mea şi reuşesc să îi creez probleme peste probleme. Mai nou a decis că nu vrea să îmi mai arate programele decât după vreo zece minute şi Data Execution Prevention îmi închide tot. Nu mă pricep, dar cred totuşi că mă urăşte. Asta înseamnă că iar o să îl plimb cu mine între două oraşe. Joy, pure joy. Alte probleme nu mai am. Mă rog, o licenţă, dar o să mă pun serios pe treabă (and I mean it) după Berlin. Ei bine, cam atât cu lucrurile teribile pentru azi.