22 November 2009

aş închide ochii, dar mă tem că nu pot trece mai departe

îmbufnată sau zâmbitoare. cu NU în braţe sau cu un zâmbet mare pe chip. am de ales, dar nu mai ştiu ce să aleg şi cum să fac să fie bine. sau poate că ştiu, dar nu am voinţă. poate aştept, nici eu nu ştiu, să decidă altcineva pentru mine. sau poate un domn serios cu monoclu, joben şi mustăţi impunătoare, să scoată un strigăt înfiorător şi să mă pună la punct. să nu-mi mai dea voie să fac ce mă taie pe mine capul. să nu mai zăbovesc atâta, să nu mă pierd printre mărunţişuri, printre nasturi descusuţi, amintiri şi gânduri care nu fac decât să aducă şi mai multă ceaţă decât cea cu care toamna a venit deja. nu-mi place cum ştiu ce am de făcut, dar nu fac nimic. nu-mi place cum mă bucur de o parte din viaţă, dar nu fac nimic pentru a mă bucura şi mai mult de ea. nu-mi place cum am grijă să îmi împlinesc dorinţele doar pe jumătate.

Voi cu câte jumătăţi de măsură umblaţi?

3 comments:

  1. pot sa marturisesc ca aceasta postare e pe sufletul meu.deplin.nu cu jumatati de masura:).desi stiu ca toti ne razboim cu ele si ne mai coplesesc uneori.vezi,nici jumatatile de masura nu isi fac "datoria" pe deplin.doar uneori!si asta cred ca spune multe!:) o saptamana de final de noiembrie asa cum iti doresti,verde ursuz:):)

    ReplyDelete
  2. Jumătăţi, sferturi, optimi, sau poate chiar şaisprezecimi de încredere în oameni, în capacitatea de a-mi împlini visele, de speranţă că lucrurile chiar se vor aşeza "aşa cum trebuie" (măcar..dacă "aşa cum vreau" e sort of impossible). Everything is average nowadays. Paradoxal, începe să nici nu îmi mai pese. It*s useless :)

    ReplyDelete
  3. @Andrada: mă bucur că te regăseşti. un sfârşit de toamnă frumos îţi doresc şi eu ţie şi mulţumesc pentru urare. :) o să rezolvăm noi cumva şi cu jumătăţile astea de măsură. sau poate că ele au un rol bine definit, poate că nu ar trebui să existe decât jumătăţi de măsură.

    @MariD: îmi propun de multe ori să nu îmi mai pese, dar tot sfârşesc prin a simţi. E uman, e firesc. Şi cred că are şi un farmec aparte. Chiar şi atunci când rămânem cu un gust amar. Am învăţat ceva chiar şi când încrederea ne-a fost înşelată.

    ReplyDelete

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare