Tchai. O zi cu zâmbete.

Am uitat să zâmbesc. Poate că am uitat cum să zâmbesc. Poate am uitat că nu zâmbesc. Poate pur şi simplu am încetat să mai zâmbesc. Şi totuşi, înăuntru sunt toată numai zâmbete. Încerc aşadar să îmi dau seama de ce zâmbetele nu vor să mai iasă la suprafaţă. De fapt, nici nu încerc. Poate faţa mea o să zâmbească din nou când o să aibă ea chef. Dacă nu vrea, poate are un motiv întemeiat. Sau poate nu are niciunul şi pur şi simplu se gândeşte că azi iar e frig şi că ar fi trebuit să ia alt fular ca să nu îi mai îngheţe nasul. Sau poate nici nu vrea să zâmbească. Poate că azi e într-adevăr ţâfnoasă. Azi a fost o zi cu zâmbete. Nu ştiu dacă şi la exterior, dar după un prânz cu dl. H şi cina cu draga mea dragă, nimic nu putea să îmi mai strice ziua. E drept, m-am şi răsfăţat cumpărându-mi ceaiuri şi cutii pentru ceai. Iar acum mă răsfăţ din nou, cu merele preferate, o cană de bio indian chai şi muzica fără de care starea de bine nu ar fi completă. Şi zâmbesc. Nu ştiu dacă acum se vede şi la exterior, dar zâmbesc. :)

Nu am putut să nu observ că Bucureştiul arăta minunat în seara aceasta. Sau poate eram eu fericită.