I'm no expert, but as far as I'm concerned

Dragostea nu înseamnă libertatea de a părăsi. Dragostea înseamnă înţelepciunea de a căuta şi de a găsi. Dragostea ar trebui să fie de un singur fel. Aşa cum îţi iubeşti părinţii toată viaţa, tot aşa ar trebui să fii în stare să iubeşti un străin care îţi intră în inimă pe nepregătite, iar tu ştergi praful în cel mai ascuns colţ al inimii, îi faci culcuş acolo, îl laşi chiar să arunce ţigări încă nestinse, iar apoi, într-o dimineaţă de noiembrie, găseşti gol colţul acela în care se odihnise chiar cu o seară înainte omul care ar fi trebuit să te iubească pentru totdeauna. Sunt cuvinte care astăzi nu mai înseamnă nimic. Nici eu nu cred că aş avea cum să iubesc acelaşi om toată viaţa. Ne-am educat singuri să căutăm înfriguraţi un soi de fericire care şi-a pierdut definiţia, o iubire care dacă azi există, mâine are toate şansele să dispară. Poveştile despre iubirea veşnică au dispărut încă de acum un secol şi jumătate. Omul modern a evoluat spre o singurătate care cu siguranţă nu îl va înălţa mai sus de stele, ci îl va prăbuşi în el însuşi. Omul nu a fost creat pentru singurătate, cum ar putea să se înalţe când el singur caută cu disperare iubirea aceea care l-ar împlini cu adevărat, când îşi doreşte să simtă ceea ce alţii simţeau cu sute de ani în urmă, dar astăzi el nu le mai cunoaşte denumirea?
Dragostea ar trebui să fie ceva pentru care noi încă ar trebui să mai luptăm. Iubirea s-a transformat însă într-un trademark ai cărui clienţi sunt veşnic nemulţumiţi.
Foto.