aş vrea să mă ascund, acum că te cunosc atât de bine. acum că ştiu că nu te-ai putea oferi altcuiva, că nu ai putea să sacrifici nimic, nici măcar un zâmbet. de sentimente nu mai vorbim. aş vrea să mă ascund sub zăpada care, uite, nu mai vine. aş vrea să mă ascund sub pătură şi să rămân acolo până când cineva o să îmi spună că s-a făcut primăvară, că nu trebuie să îmi fac griji pentru nimic şi nimeni. că până şi copacii au decis să rămână înfloriţi tot timpul, că o să mai rămână puţină zăpadă în unele colţuri umbroase, doar aşa, că să nu uităm cum arată. că în rest vom sta pe iarbă, aşa cum am visat de atâtea ori, aşa cum de prea puţine ori am făcut.
îmbătrânesc, altfel nu îmi explic oboseala aceasta. oboseala de a mai încerca să fiu cu tine. renunţarea la a-ţi mai spune că mi-e dor. înainte obişnuiam să spun că viaţa e imprevizibilă, că are un mod al ei de a ne face surprize plăcute şi de a ne face să zâmbim. imprevizibilul s-a şters încetişor din peisaj, vreau doar linişte şi dimineţi prelungite la nesfârşit. dimineţi în care să mă trezesc şi dimineţi în care să adorm zece ore mai târziu. dimineţi fără paşi pe covor, fără uşi închise, fără voci, fără nimeni. dimineţi leneşe, atât de leneşe încât să poţi renunţa la viaţa toată pentru o dimineaţă fără sfârşit.
© Verde Ursuz
© Verde Ursuz
Si eu ma intreb uneori de unde vine oboseala aceasta, de ce cand eram mica nu simteam frigul iernii, ci doar bucuria, de ce ma culc seara cu groaza de a incepe noua zi?
ReplyDeletep.s. Apreciez sinceritatea ta.
poate de la stilul nostru de viaţă în care nu ne mai regăsim. cât despre sinceritate, cred că it helps us grow older, wiser şi poate şi mai buni.
ReplyDelete