nushcumdaruitecatecamiubesc

source

oricum, hai sa-ti spun repede pana nu imi trece starea asta in care mi s-au inecat toate corabiile. poate o sa te superi ca-ti spun asa, dar e un mod bun, doar tin la blogul asta ca la diminetile mele si ca la toate cestile de ceai din lume. tin mult la ele, sa stii. am cautat o jumatate de ora o imagine, dar ce imagine e potrivita cand ai de gand sa scrii "te iubesc" de 435 de ori?

asa ma gandeam si eu. mi-a zis cineva ca in realitate nu te iubesc si ca doar mi se pare. dar pe urma m-am uitat cum scrii si mi-am dat seama ca iti iubesc si scrisul. nu e cel mai bun mod, dar pare-mi-se ca ti-am mai spus de cateva ori, chiar daca sub alte forme care unora nu li se par poate cele mai sincere.

oricum, e o iubire neconditionata in care niciunul dintre protagonisti nu e nevoit sa spuna sau sa faca ceva.

we all go for skinny

I can handle changes, but I cannot handle fights.

mie imi trebuie o secunda ca sa simt ca nu apartin acestui loc si nici macar mie. imi trebuie o secunda ca sa se darame iarasi totul si sa vreau sa plec, sa dispar din vietile tuturor, inclusiv din a mea. sa merg acolo unde se simte mereu ca acasa, un acasa pe care mi l-am construit singura, un acasa unde nu ma cunoaste nimeni si un acasa unde ma iubesc cel mai mult si pot sa imi zambesc dimineata.

imi trebuie doar o secunda ca sa mi se para ca tot ce ma inconjoara e fals si putred si prefacut. si-mi trebuie doar o secunda ca sa aud din nou o voce care imi spune ca am obosit, ca am imbatranit inainte de vreme si ca daca nu schimb ceva, o sa ma prabusesc cat de curand.

si-mi trebuie mai mult decat o clipa ca sa-mi revin si sa-mi spun ca atata vreme cat sunt deasupra liniei de plutire, o sa fie bine. dar stiu ca in jur nu exista nimeni cu adevarat. pe cat de tulburator, pe atat de linistitor. te obisnuiesti pana la urma si cu ideea asta, iar cand cineva iti acorda mai putina importanta, stii ca e firesc. esti un punct in viata celui de langa tine.

azi am vrut sa fac un ocol si sa merg la intamplare fara sa mai ajung la destinatie. imi zgarie urechile o intrebare la care nu stiu sa dau raspuns. am vazut-o acolo, scrisa, acum cateva saptamani, iar nici acum nu am reusit sa-i raspund. ce bine totusi ca exista acea intrebare care imi raspunde la tot ceea ce merge cum nu trebuie. pana aflu raspunsul, imi va fi medicament zilnic: e in ordine, asta s-a intamplat pentru ca exista acea intrebare la care inca nu ai raspuns.

si cam atat. azi si maine am de lucru, iar asta e o garantie a faptului ca imi va fi bine. mi-ar placea sa am mai mult curaj, dar n-am sau nu mai am. pentru ca am avut candva si n-a dus nicaieri. si pe urma e greu sa mai crezi ca e bun la ceva.

as I run away from me

dacă laşi într-o cameră ceşti de ceai în diferite colţuri, camera se face mai frumoasă. mă gândesc că până la urmă îmi plăcea mai mult de mine atunci când nimic nu părea să aibă sens. pe cât de mult mă îndepărtez de un eu pe care încerc să-l uit, pe atât de mult ştiu că doar atunci mă apropiasem cu adevărat de ceea ce vreau să fiu.

cafeaua te deshidratează atât de tare încât noaptea încep să îţi ardă buzele şi să se crape. dimineaţa te trezeşti însetat şi numeri sticlele goale din cameră. bine că nu sunt de vin, îţi spui, şi-i zâmbeşti unui eu care a dormit bine. te descurci. dar ce te faci cu momentele astea în care ar trebui să te bucuri de o pauză şi nu mai ai cum? zici tu că treci cu bine peste schimbări, dar simţi că revii la nişte gânduri mai vechi. şi vechiul nu e ceva care să-ţi surâdă sau să vrei să-l readuci în prezent. nu uita că toate se întâmplă cu un motiv. şi, pe lânga asta, ne bate vara la uşă. şi n-ai voie să ai aceeaşi vară ca anul trecut. ştii că e vremea să faci şi mai mult. şi hai, ai voie să lucrezi şi în noaptea asta.

citesc henry şi jude june şi nu-mi place. aş vrea să nu mai uit de lucrurile esenţiale. nu ştiu când am început să nu mai am nevoie de prieteni. poate de când timpul s-a împărţit în momente pline cu adevărat. prietenii nu fac uneori altceva decât să îţi amintească de ceea ce încerci să uiţi.

îmi aduc aminte de echenoz şi nu-mi aduc aminte de echenoz

oricum, despre safran foer. îmi plac cărţile în care ajung să trăiesc. aşa am păţit recent citindu-l pe murakami când mi se părea că toate pisicile de pe stradă sunt pisicile din carte*. în extrem de tare şi incredibil de aproape a lui foer am trăit doar pe jumătate, doar că am gustat numai din personalitatea lui oskar trecând oarecum superficial peste modul în care încerca să facă faţă morţii tătălui său în urma atentatelor de la 11 septembrie. n-ai cum să nu vezi joaca aceasta, să nu vezi cum toate gândurile puştiului de 9 ani sunt îndreptate către obiecte menite să facă lumea aceasta mai puţin periculoasă: un etaj care să coboare cu totul, exact ca un lift, cămăşi zburătoare, arme cu senzori de furie care să nu te lase să tragi chiar dacă eşti poliţist ş.a.m.d. m-a prins mintea lui oskar şi-atât. ştiam că foer scrie deja o literatură care poate trece în mediul digital foarte uşor, ba chiar ai putea să-ţi imaginezi că cineva a printat un roman electronic.

citesc despre cărţi de la 7 dimineaţa, iar acum, pentru că trebuie să plec, îmi doresc să se facă din nou dimineaţă şi să mai citesc un pic, lângă cafea. noroc că după-amiezile sunt tot ale mele. :)

*kafka on the shore

jeden tag

s-a schimbat ceva la un moment dat. ceva s-a rupt, un fir s-a desprins şi acum s-ar putea să se destrame tot. am pus guma de mestecat într-un bilet pe care cred că îl păstram ca amintire. două pungi de gunoi pline cu bucăţi din  zeci de zile.

s-a schimbat ceva deşi cafeaua asta are acelaşi gust. uneori când sună telefonul şi nu cunosc numărul, nu răspund. îmi spun că dacă e ceva important, va suna din nou. şi-mi mai spun că dacă e un număr pe care l-am şters, cu atât mai bine.

jeden tag îmi revine în minte un moment anume und jeden morgen und jeden abend. îl derulez continuu şi mă bucur că e o secundă numai a mea care mă îmbolnăveşte în timp ce eu o revăd, dar căreia nu-i dau drumul. jeden tag.

mă apropii de un nou loc pe care nu îl cunosc, dar pe care îl presimt. întotdeauna am presimţit schimbările. să avem grijă să nu ne luăm singuri aerul. şi totuşi, nu-mi dau seama ce s-a schimbat.

toto, we're not in kansas anymore

am incercat sa tin minte toate cuvintele si sa le scriu cand ajung acasa. am o mie de lucruri la care incerc sa nu ma gandesc, dar ma gandesc la toate cele o mie de lucruri in acelasi timp. as fi vrut sa-ti spun. ieri in tren femeia din fata mea a plans tot drumul. cele doua ore cu rapidul. a continuat sa planga si in statii, a plans cand am trecut peste pod si a plans cand am trecut printr-o padure. plangea, iar eu ma gandeam ca nu as vrea niciodata sa plang atat de mult, iar asta ma speria asa ca mi-am imaginat ca ea e o femeie care plange tot timpul asa cum noi clipim, poate ca ea plange, atunci cand noi pregatim ceaiul, ea isi bea cafeaua plangand si isi pregateste copiii pentru scoala in timp ce plange si le face cu mana in timp ce plange si zambeste si mi-am spus ca plansul nu e un semn de slabiciune, dar stiam ca in realitate este pentru ca atunci cand plangi lasi o parte din tine sa ajunga in ocean odata cu lacrimile tale pe care le vor inghiti rechinii asa ca cel mai bine e sa plangi putin si rar si sa zambesti atunci cand simti ca s-ar putea sa te inunde lacrimile.

sunt o mie de lucruri la care incerc sa nu ma gandesc si ma gandesc la o mie de lucruri in acelasi timp. la bagaje, la semne facute cu pixul pe maini, la cafeaua de azi-dimineata, la cele zece e-mail-uri, la linistea din jurul pernelor, la apa rece de la dus, la tiganca de la floraria din colt care in dimineata asta lipsea, ma gandesc la cat a mai scazut euro, la ce o sa fac cand o sa ajung acasa, la dictionarul roman-german, la mersul trenurilor, la zagreb, ma gandesc la marais, la un maner de usa, ma gandesc la sentimentul pe care l-am avut sambata, la noaptea cu taxiul, ma gandesc la toate cele o mie de lucruri printre care inot incercand sa ajung inapoi in prezent.

sunt si nu sunt aici si e tare greu de explicat. e cel mai greu sa traiesti cu tine atunci cand esti cu adevarat aici si trebuie sa iti iei viata in maini in fiecare clipa si sa stii ca trebuie sa iei o decizie in fiecare moment si ca nu mai poti amana nimic. si sunt totusi aici atat de mult incat mi se pare ca nici nu sunt si ca altcineva traieste cu adevarat fiecare clipa. imi plac diminetile mele din ce in ce mai mult si as vrea sa le incep pe toate si mai devreme, dar nu pot sa scap de ideea ca ora 7 este ideala pentru buna dimineata.

totul pare usor, totul pare simplu cand ajungi sa faci atat de multe lucruri si ma sperie, de fapt, tocmai acest lucru, ca totul pare asa de usor, iar eu nu ma asteptam pentru ca inainte as fi rasucit o situatie pe toate cele 276 de parti inainte sa trec la fapte.

ma gandesc la cafeaua neagra pe care o voi pregati peste cateva ore, la tenisii tot negri, la podeaua avionului, la fereastra mea, la praful care trebuie sters, la henry si jude, la foer la rastimpuri, la esse si essen si abendessen, la lucrurile pe care, la urma urmei, le pot controla. sunt aici, pana la urma.

The Book Breakfast in fact

pai

dragii mei dragi,

sa aveti niste zile pline de liniste. si sa fiti sanatosi si sa nu va suparati pe nimeni. cam atat. :)

dungi lungi şi crutoanele din supă

am ieşit cu foer la cină. erau mulţi oameni care mâncau singuri. şi parcă toată lumea comandase aceeaşi supă cremă de roşii.

dacă ai şti că nu te judecă nimeni, ce ai face diferit?


după ce am plecat, aş fi avut chef să scriu. nu ai cum să scrii în timp ce mergi, speri doar că îţi vei aminti ceva atunci când ajungi acasă. uneori, îmi cumpăr pixuri cu mină neagră. cel mai adesea, de la librăria eminescu. intru, sperând că au adus pixuri noi. astăzi am luat încă unul, chiar dacă mai aveam două la fel, de la aceeaşi librărie.

îmi plac oamenii care te privesc în ochi şi mă intimidează în egală măsură. m-a intimidat băiatul de acum două zile care m-a privit în ochi, mi-a zâmbit şi mi-a spus că nu mai au ce comandasem, doar ca să adauge pe urmă că a glumit şi a zâmbit din nou. am vrut să fiu ca el.

dacă ai şti că nu te judecă nimeni, ce ai face diferit?


mai jos, sunt multe rânduri albe şi crutoanele din supă.

inainte spuneam ca nu stiu nimic, dar acum...

acum mai ca-ndraznesc sa spun ca stiu mai multe. m-am tot foit si m-am razvratit de la 11.00 pana la 13.00. pe urma, am analizat situatia. m-am impacat acum ceva vreme cu schimbarile bruste. pe parcurs, am invatat sa nu mai iau nimic personal. iar azi, ei, azi a trebuit sa invat sa trec peste o nedreptate care nu putea fi reparata si sa imi propun sa ies din aceasta experienta care va incepe in curand cu o noua lectie. in loc sa vad in asta o munca efectuata in zadar, imi propun sa fiu un om ambitios si sa fac lucrurile cat pot de bine. o iau ca pe un antrenament la sfarsitul caruia esti mai puternic tocmai pentru ca ai muncit si ai exersat acele sarcini.

e-asa o intorsatura de situatie care ma surprinde si pe mine. dar atata vreme cat asta imi ia durerile de cap cu mana, inseamna ca e o solutie foarte buna.

in seara asta ma scot singura la cina. stiu un loc cu supa de nota zece si cu cea mai buna inghetata de casa. dar aleg sa il pastrez doar pentru mine deocamdata. si dupa ce mai muncesc putin la fel de organizat ca si pana acum, imi pot relua linistita programul de rasfat la ateneu si teatru.

azi parca a fost prima zi de primavara. si zambeste ursuzul din mine, acum ca i-a trecut durerea de cap.

nici despre teatru şi nici despre clişee legate de ceai

poate despre puterea frumoasă a cuvintelor. cuvintele, ca măsură a tuturor lucrurilor, ca poartă de intrare în lume şi ca portiţă de evadare către un alt mediu. astăzi, despre nimic, e doar o pauză pe care o iei înainte de a începe ceva pentru că ai de lăsat nişte cuvinte să iasă.

acum măsori timpul altfel, nu cu înţelepciune, dar cu apreciere. îndrăzneşti mai greu să-ţi oferi o recompensă, ca şi cum nu îţi meriţi propriile pauze.

iar acum, acum ştii că acele cuvinte pe care ai vrut să le rosteşti, au ieşit de mult. şi tocmai în acest moment, dispare sensul de a scrie mai departe.

the few things I'm thinking

One of the few things I don't like in the morning is a bright shining sun. And that, my friends, from someone who generally in the morning wakes up in a good mood. I couldn't help turn on my computer and write the feeling I had about this morning. This might get me late at work but I'm already going there one hour earlier so that just gives me a feeling of doing something right and productive.

My final paper for the master program goes well, not great, but I'm writing bits by bits every day. Not my favourite way of working, but one has to adapt. You see, what I just wrote here doesn't even sound like me. I'd complain about so many things in the past and I'd blame so many people for things which were actually the mere result of my own actions. It took me time to learn this new way of seeing things and I'm only half way now, but I know that the first step was acknowledging that one can and should change.

That's why today I'm having a healthy breakfast every morning, that's why I'm reading so much more and from a different perspective and that's why I try to keep my focus on the very present. But as I said, this change is far from being complete because it never ends. You only become a better person than the day before. And, of course, sometimes you might become a not so better person when someone upsets you or you get angry or sad but that's when you have to deal with a not so happy event or experience in a different manner: will this matter in a year from now? will this matter in five years? the answer is, most of the time, NO, it won't matter, it will be long forgotten history. Then, my dear friends, why struggle in the present?

Now, I'm reading, writing and sometimes translating a lot of articles about how to become a stronger person. I found these questions yesterday and it's 50 of them but you can read them all on the source page (I didn't want to make this long post even longer). They help us see things clearly just because these are the right questions to ask. The questions we never ask in fact.

1. How old would you be if you didn’t know how old you are?
2. Which is worse, failing or never trying?
3. If life is so short, why do we do so many things we don’t like and like so many things we don’t do?
4. When it’s all said and done, will you have said more than you’ve done?
5. What is the one thing you’d most like to change about the world?
6. If happiness was the national currency, what kind of work would make you rich?
7. Are you doing what you believe in, or are you settling for what you are doing?
8. If the average human life span was 40 years, how would you live your life differently?
9. To what degree have you actually controlled the course your life has taken?
10. Are you more worried about doing things right, or doing the right things?
11. You’re having lunch with three people you respect and admire.  They all start criticizing a close friend of yours, not knowing she is your friend.  The criticism is distasteful and unjustified.  What do you do?
12. If you could offer a newborn child only one piece of advice, what would it be?
13. Would you break the law to save a loved one?
14. Have you ever seen insanity where you later saw creativity?
15. What’s something you know you do differently than most people?
16. How come the things that make you happy don’t make everyone happy?
17. What one thing have you not done that you really want to do?  What’s holding you back?
18. Are you holding onto something you need to let go of?
19. If you had to move to a state or country besides the one you currently live in, where would you move and why?
20. Do you push the elevator button more than once?  Do you really believe it makes the elevator faster?
21. Would you rather be a worried genius or a joyful simpleton?
22. Why are you, you?
23. Have you been the kind of friend you want as a friend?
24. Which is worse, when a good friend moves away, or losing touch with a good friend who lives right near you?
25. What are you most grateful for?

Continue reading here.

fabrica de timp

mai nou, îmi fabric singură timpul. mai am nevoie de un minut, pocnesc din degete sau strâmb din nas şi gata, am făcut rost de încă un minut. e magie şi are nevoie de liste, de program fix de somn, de întâlniri lipsă şi de o ordine clară a priorităţilor. şi, până acum, mi se pare că m-am descurcat binişor.

arcuri stricate

- de ce nu funcţionează lucrurile astea aşa cum ar trebui să funcţioneze?
- păi şi cum ai vrea să funcţioneze?
- ca un motor stricat. vara, într-o grădină, sub capota unei maşini ruginite. mi-a rămas mie imaginea asta în cap. să nu se audă nimic. să stea.
- dar asta nu înseamnă că lucrurile nu ar funcţiona nicicum?
- fiecare lucru are un ritm al său. un motor stricat e un motor stricat şi are ritmul său. şi nu trebuie reparat pentru că atunci nu ar mai funcţiona. ştii, ca şi bătăile inimii. dacă stai şi tu lângă maşina aia veche, vara, sub pom, o să vezi că ritmul inimii tale va fi identic cu cel al motorului.

go back, fool, go back to suffering

© the selby

mix'n'match your bones this time, your sheer skin and dark rings. mix'n'match your fears and your anger and all your pain with your exterior and let them see what you hold inside. let them forget about you since you forgot about them a very long time ago. let the world see the emptiness and the joy, the pain and the contentment go hand in hand. let them all admire your self-destructive metamorphosis and do not talk about it. allow yourself the self love and kindness and say hello to you in the morning and smile. and embrace your heart with both hands and ask for forgiveness. and tell those you love that you love them and ask for nothing in return and love yourself because no one else will if you can't bear your being. and smile and be honest. and stay true to yourself and become whatever you want to become as long as you don't burry your own self somewhere deep inside. stay true to yourself but travel. and travel the world as well and go there and come here and stop every day to see the sunshine and say hello to you. and pray if you want but do not pray for you but pray for the entire world to become a better place and then travel some more and take colours of you, take with you the colours of india and bring them home. and then become a better person with a brighter smile and travel some more. and change yourself every single moment if you do not like what you've become and move forward if you meet things you cannot control. and do all this just so you can wake up healthy the next morning and say hello to you. but now, go back, fool, go back to suffering and clean your body of misery and pain. and clear your mind and every single vein and sleep and rest your mind. and stay true to yourself and go there, wherever you wanna go. and follow your own path and stick to it because when you lose the trail it's when you abandon yourself. and then love some more and remember that life is not made of products you find in the store and little do you need to be happy. so change your mind and discover who you really are. and when you find that out, just say hello to you.

and I danced and we laughed and I smiled and danced some more

guillemots -  made up love song

lucrurile sunt albe sau negre şi gri doar atunci când ne facem noi mici de frică. dar după multe ore de vorbit cu peste o sută de oameni, îi zâmbeşti în sfârşit unei singure persoane din faţa ta timp de două ore la atelierul mecanic. şi-ajungi la concluzii măreţe şi povesteşti de-un OK cu majuscule care ţi se întâmplă de ceva vreme încoace când te tragi singură de urechi atunci când uiţi, peste o clipă, că acum ai pornit într-o călătorie în care trebuie să fii un om mai bun decât ai fost ieri.

sunt recunoscătoare din nou, mulţumesc. şi mai spui aşa: e bine să avem puţini prieteni şi buni. niciun om cu o sută de prieteni nu e prieten cu adevărat. şi multe lucruri pe care le simţi, ştii, parcă-s şi mai faine întâlnirile astea la răstimpuri, ori creştem noi, ori nu ştiu ce se întâmplă, o fi fost de vină şi locul? :)

şi cum mâine iar e o zi plină, iar somnul este extrem de important, somn uşor. :)

dar doar eu?

ajungi intr-un punct in care nu mai vrei sa te intalnesti cu oamenii pentru ca ai obosit. stii deja ce o sa urmeze, cunosti firul conversatiei si, cel mai grav, te temi dinainte de torentul de intrebari care te vor framanta si rascoli din nou. asa ca incepi sa porti din nou masca pe care o detesti tocmai pentru ca te indeparteaza de cei de care ai vrea sa te apropii, dar la care ai renuntat de mult timp.

si te simti ca cel mai slab om pentru ca nu ai curajul sa rostesti raspicat ce iti doresti. dar pe urma stii ca ai fost candva un munte de sinceritate si asta n-a dus la nimic. asa ca acum iti framanti si rasucesti in tine toate cuvintele.  si cam atat. te doare, si-atat. iti amintesti ca vrei sa ajungi mai departe si ca vrei sa te schimbi in intregime si stii ca asta e o calatorie, nu o destinatie, asa ca nu ai voie sa te agati nici de trecut, si nici de viitor.

dar vrei sa le spui unor oameni ca ii admiri, si mai vrei sa le spui unora ca ai vrea sa-ti dea un semn sau sa-ti scrie doua propozitii pentru ca... doar eu?

uitare pentru ca timpul adanceste iubirea in loc sa o destrame.

dă-mă uitării

şi-n liniştea nopţii şi la 23.07,
dă-mă uitării.
şi acum când afară plouă şi maşinile s-au aglomerat la intersecţie
pe calea victoriei
dă-mă uitării.
când s-au stins toate luminile de la etajul cinci
şi magazinul de la parter s-a închis,
când au strâns şi toate florile din piaţa amzei
şi au aruncat pe trotuar apa în care au ţinut toată ziua narcise şi lalele
dă-mă uitării.
când s-au dus la culcare toţi cerşetorii
şi au pus lacăt pe uşile bisericii romano-catolice de pe bulevardul magheru
dă-mă uitării.
când au închis toate cinematografele şi au adunat cu mâna
cele câteva bilete uitate sau aruncate pe jos în sală
şi s-a închis şi cafeneaua din pasajul universităţii,
iar toate scările rulante s-au oprit până mâine dimineaţă la ora cinci
dă-mă uitării.
când recunoşti şi tu în tine ceea ce recunoşti şi în mine acum când îţi vorbesc,
dă-mă uitării.

aşa am început să uit ca un bătrân care s-a speriat când a văzut că s-a făcut aprilie.

păi măi verde ursuz

am vrut doar să-mi amintesc, în seara asta, că ar trebui să fiu recunoscătoare pentru câteva lucruri din prezent. şi sunt. şi mulţumesc.

şi mai am nişte liste de făcut, dar somnul e foarte important. şi plouă, iar eu sunt recunoscătoare inclusiv pentru asta.

Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume

©verde ursuz

sau în viaţa ta.

e o întrebare simplă care te-a urmărit când mergeai în jos pe câmpineanu. când ai trecut pe lângă altcineva, ţi-ai dat seama că nu-ţi auzeai paşii. pe urmă am ajuns la strada mea preferată din bucureşti. aş vrea să ne oprim într-o seară şi să-ţi arăt strada aia. să stăm acolo, un minut, şi să ne uităm la ea. e minunată. şi-ar mai fi şi benjamin franklin şi-ar mai fi şi vitrina librăriei anthony frost.

o să fiu schimbarea aceea, prin paşi mărunţi, dar o să fiu tocmai pentru că nu am cale de întoarcere. pentru că ai trecut prin cele mai adânci straturi ale sufletului tău şi nu ţi-a plăcut ce-ai găsit acolo. pentru că nici acum n-ai curajul să spui te iubesc tocmai pentru că asta nu ţi-ar aduce nimic bun.

cineva m-a întrebat chiar în urmă cu o oră, în timp ce eu număram cu privirea cele peste treisprezece chiştoace de ţigară, de ce nu putem să fim, pur şi simplu, cu cei pe care îi iubim. poate pentru că îi iubim prea mult şi ne iubim pe noi prea puţin?

mi-am cam pierdut liniştea şi s-a cunoscut imediat. mă auzeam cum îmi spuneam că nu m-am schimbat deloc, dădeau buzna deodată toate fricile şi tot dorul aşa că am început să merg mai repede ca şi cum asta mi-ar fi lăsat umbra în urmă.

fruntea sus, pui de urs.

and it breaks my heart, my back, my everything

©blushing ambition

cling cling. şi google a lansat o rachetă la miezul nopţii. să dormi suficient ca să-mi poţi zâmbi dimineaţa la 7. 00:31. n-ai cumpărat cartea. e un vis tot ce ţi se întâmplă. e un vis tot ce mi se întâmplă. acum, când nu-mi spui nimic, nu sunt sigură că mai exist.

un exerciţiu continuu al fericirilor mărunte.

e iubire. iei pastile verzi şi iei pastile roşii. zâmbeşti mecanic băiatului care îţi aduce un ceai verde. o vezi? e o umbră a ceea ce ai fost până acum. mergi la culcare şi încerci să uiţi. dimineaţă te îmbraci repede şi pleci. mâine, să dormi mai mult.

zâmbeşti frumos acum când nu te vede nimeni. şi-o laşi pe coco rosie să te inunde. şi adormi.

how else can you do things unless you get organized? you can't.

maestrul şi margareta. nu în timp ce ar trebui să faci altceva, ci acum, pentru că acum e momentul.

o plăcintă cu mere. cea mai bună plăcintă cu mere. pentru că ieri a fost momentul. lucrurile sunt aici, uneori trecutul dă buzna şi ţi se aşază tot pe umeri. ştii însă că e o greutate prea mare şi te scuturi ca de un vis urât. s-a dus. viitorul? nu te gândeşti. sunt aici, acum. planuri mici. peste trei săptămâni plec la paris. un plan mare? nu mă gândesc încă. peste aproximativ 2-3 luni o să urmeze viena. tot un plan. dar nimic cu entuziasm, ci ca un firesc al lucrurilor, un punct pe o linie. trăiesc aici de ceva vreme. e ciudat de bine.

investesc în mine. prin cărţi, prin toate sfaturile pe care le absorb ca un burete, le răsucesc pe câteva părţi (nu pe toate, ca înainte) şi aleg să le urmez. nu povestesc despre obiective măreţe. nu mai am. sunt rezultatul a ceea ce cunosc şi vreau să cunosc mai mult. cu cât ştii mai mult, cu atât ai mai mult control asupra vieţii tale şi reuşeşti, în acest timp, să îţi schimbi traiectoria vieţii.

învăţ să ofer cel mai mult acum. nu învăţ. ofer deja. mă reobişnuiesc să zâmbesc. timpul liber nu există pentru că nu ştiu cum să îl folosesc. există doar timp. şi-l investesc pe tot în mine. şi, cum spuneam, e ciudat de bine.

când strigi şi nimeni nu te aude

poate ar fi fost mai bine să plouă. da, cu siguranţă, ar fi fost mai bine să plouă. eşti la a treia ceaşcă de ceai. de fapt, eşti la al doilea ceainic. o să te transformi în ceai şi-o să te miri şi tu de cea mai rapidă metamorfoză.

"şi până la urmă s-au enervat, l-au luat pe un făraş şi l-au aruncat la gunoi". teatru din trecut.

they don't know you like I do and you don't know me at all. fair enough, mi-am spus în timp ce îmi împachetam ultimele rămăşiţe de mândrie. nu ştiam că până la urmă nu avea să mai rămână nimic.

you have to make a CHANGE. and so I did. 56,6 cu roşu pe un fundal gri, ERR ERR ERR. Dar şi a doua oară tot atât a fost aşa că m-am bucurat. le văd şi acum în faţa ochilor. the only ERROR was I. am dat deoparte murakami, acum alerg ca o nebună după toate cărţile lui, o umbră care îşi cară fricile într-o sacoşă de pânză pe care uneori scrie cărtureşti, alteori mon sac sonia rykiel.

mâine, ce?

all that is gone

©verde ursuz

56,6. keep on going down, this time with happy thoughts. my head's spinning, but I'm feeding my mind with happy thoughts. that feeling of trying to escape, almost gone. I don't wait for tomorrow, I am here now. I am dealing with myself and we have the best conversations ever. I don't about stuff. I get there. anywhere. as we speak.

ceaiul neceaiul

ce-ţi mai plăcea să te joci cu necuvintele.

cu genunchii la gură, urmăreşti  conturul abia vizibil al unei vânătăi care mai are puţin şi trece. ai vrea să ştii. ai vrea să rămâi aici, să te uiţi la vânătaia asta până când dispare. aşa ai putea să măsori în sfârşit timpul.


cu respiraţia cum stai?

simţi cum la rădăcina nasului te doare până şi pielea. sau poate sunt ochii. ai vrea să dormi la un moment dat. câteva ore de somn, în aşternuturile călduroase. dintr-un motiv sau altul, ţi-e frig tot timpul. acum fugi de trecut, citeşti până la epuizare, citeşti şi reciteşti aceeaşi frază pe care nu o mai înţelegi pentru că deja ai adormit cu cartea în mână. repede, să nu te prindă din urmă trecutul.


azi ai văzut cum au început să cadă petalele.

se scutură pomii, iar tu te îneci. cel mai adesea însă, nu mai poţi să respiri. ţi se întâmplă mai ales când te întorci acasă, după-amiaza. acum îţi vine să plângi, dar n-o să faci asta. o să te gândeşti doar la cartea pe care ai început-o acum şi care nu-ţi place. nu ai nevoie de nimic din această lume. cumperi mâine iubita mea, sputnik?


mâine vei cumpăra iubita mea, sputnik.

nu ştii dacă ai luat decizia bună. nu te mai întrebi. eşti un alt om. încerci. ştergi totul cu buretele. priveşti pe fereastră atunci când ar trebui să dai un răspuns. nu te mai superi. nimic nu mai contează cu adevărat. ţi-ai dat seama că ai început, acum foarte mult timp, să trăieşti doar pe jumătate, iar acum îţi vrei viaţa înapoi.


octombrie la fereastra mea.

trei raze de lumină ca nişte dreptunghiuri aprinse luminau peretele. un fel de lumini nebune şi mult prea matinale pe care nu le-a întrebat nimeni dacă nu cumva au greşit camera. draperiile sunt prea scurte. trei dreptunghiuri ca nişte neoane aprinse odată cu răsăritul, fără sens.


ţi-ai cumpărat o carte de uliţkaia.

ai cumpărat o carte de oulitskaia. ai luat-o în grabă, ai văzut mai târziu că e plină de nuvele. nu-ţi prea plac. sau poate nu astea. atât de aproape de viaţa asta joasă, ieftină, simplă.


ai vrea să dormi o mie de vieţi.

îţi pregăteşti ceaiul în bucătărie şi închizi ochii pentru câteva secunde. eşti dincolo. te vezi, prin fumul de ţigară, în cealaltă bucătărie. încă o dimineaţă, şi încă o dimineaţă, şi încă una. o mie de dimineţi.

şi dormi.

when in doubt, make tea

no doubt this time. I'm set on doing all the things I've been running away from and that implies so much less talking. It might sound naive, but is it really no pain, no gain? I don't know so I'd better give it a try. Not much time for chit-chat tonight, I've got some great things to do and sitting around here won't help. So action, action, action and do, do, do!

I don't really remember myself

                             

We are what we think and what we eat. I don't have much to write tonight, just enjoy the song and feel good! :)

mi-am creat singură întunericul, mi-am creat singură lumina

e linişte. e o după-amiază pentru care am muncit amândoi mult, zile în şir. eşti în sfârşit aici. sunt în sfârşit aici. am închis cartea la pagina 342. lumina orei cinci se strecoară pe sub draperiile negre. existăm doar în această după-amiază. am citit uneori că îţi poate trece tot viitorul prin faţa ochilor. noi avem doar prezentul. e ca şi cum aerul ar fi făcut din linişte. atomi ai unei linişti pe care o poţi atinge. în care te poţi vârî, în care te poţi ascunde, cu care te poţi înveli.

trăim în liniştea aceasta câteva ore.

and the two of us can't be free. we're caught up in a whirlpool, pulled beyond time. somewhere, we were struck by lightning. but not the kind of lightning you can see or hear.
                                                                                      (Kafka on the Shore - Haruki Murakami)

e simplu, nu? da, e simplu. am citit de nenumărate ori că oamenii nu vor, în realitate, să fie liberi. nici eu nu vreau, nu ştiu dacă aş suporta o asemenea greutate. şi unde să alergi cu un dar atât de preţios când în jurul tău toţi ceilalţi construiesc ziduri din ce în ce mai înalte?

lasă asta. prezentul, ai uitat? eşti în sfârşit aici. după-amiaza asta are miros. e o linişte pe care o poţi atinge şi o poţi mirosi. şi parfumul ăsta care intră acum adânc în nări, mi-l voi aminti în următoarele zile, săptămâni, luni. e o linişte care, atunci când dispare, îţi ia toate reperele unei vieţi normale. te trezeşti brusc aruncat în mijlocul unei intersecţii, privind semafoarele, oamenii, chipurile şterse de dincolo de vitrine, măturătorii, maşinile, şi nu mai înţelegi nimic.

am uitat. poate că până la urmă vreau libertatea aia. în definitiv, iubirea miroase a ora cinci.

just pack the universe and let's go

în inimile lor
în inimile urşilor polari
e mereu acelaşi tic tac tic tic tac nesfârşit în care se scriu poezii nesfârşite
despre nopţi stelare şi interplanetare şi nopţi, evident, polare
în care iubirile durează şase luni
timp în care ceilalţi oameni
din cartierele mărginaşe ale new yorkului
îşi caută iubirea prin tomberoane
dacă desparţi cuvântul în silabe o să descoperi
că nici nu mai există
tot aşa cum
peste câţiva ani nici în inimile urşilor polari
nu o să se mai audă niciun tic tac
poate doar un afiş publicitar din new york
o să anunţe un spectacol ieftin de teatru
în care o femeie îmbrăcată în alb
cu urechi de urs polar
o să iubească
pentru doi dolari.

somnul de o mie de ani

aş fi vrut să adorm şi să mă trezesc peste o mie de ani. lucrurile toate să fi fost mai bune, mai frumoase, eu să fi fost altcineva, iar toată starea de rău să fi dispărut pentru totdeauna. câteodată însă, o singură noapte de somn poate face minuni. aşa că acum, oricât mi-aş dori să mă simt mai bine, nu am ce să fac decât să las timpul să treacă. uneori, tocmai lucrurile pe care le faci pentru a avea impresia că nu eşti singur îţi creează un gol şi mai mare.

a venit, iată, şi o vreme a pastilelor luate cu regularitate, cu aceeaşi precizie cu care îţi fixezi uneori ceasul. e ordinea cea mai mare pe care vrei să o faci în tine, începând cu arterele şi până în suflet. prezentul a devenit în sfârşit palpabil, acum că te-ai oprit pentru o clipă să îl priveşti şi să îţi dai seama că nu poţi trăi cu adevărat decât aici, acum.

cu efort şi fără efort trec zilele, cu mai mult efort decât înainte, cu mai multă muncă pe care nu ştii dacă o depui pentru tine sau pentru că aşa e firescul nefiresc. să aşteptăm dimineaţa înainte să redevenim impulsivi şi... oarecum zburdalnici. n-ai îmbătrânit, ai 23 de ani. poţi să greşeşti din toată inima.

inside out

you know how I never make any big plans. just because virtually anything can happen. and this makes life much more easier. if I can avoid being disappointed, be sure I'd choose that. 


soon my life will come to a turning point. I talk about moving to another country for 2 years on a morning when I'm not even ready to leave the apartment. that, of course, might be due to the fact that I went to bed at 4 in the morning and I lost the habit of it a couple of months ago. it feels better. so make sure you sleep enough. to me at least, losing a night means waking up with all my negative thoughts in the morning. with an entire past waking up right next to me. but I let go. I'm not willing to make a mistake. I know, no pain, no gain. but that's just not my life philosophy. I could not live with it. 


but every choice I take has its solid arguments. and I guess so far the biggest accomplishment was to understand that I can love someone with all my heart even if it's aching sometimes, but just to love that someone for who that person is, without trying to keep that person right next to me. just because I know I'm not the right person. Wrong way of thinking? It might. Yet again, no one ever tells us the right path so we have to take responsibility for whatever mistakes we make.


so I still love. it's a good feeling. but except for this love for a single man, someone I also let go a long time ago, I gave up everyone around me, I definitely turned into a wolf. when I meet some of them, I smile. but I never see them as I used to, I no longer put my heart out there, I no longer talk about my feelings, I no longer believe in people you can trust and I no longer have a place in my heart for them. 


of course, there are two friends I have for years now, but time does not matter. but they have been so far wonderful people. and I give back or I try to give back the same amount of care.


and that's pretty much it. many things feel like they're not in the right place, but I no longer try understanding nor fixing them. life, as we know it, will take us all wherever we're meant to be. 

it was good Friday

the concert tonight, ladies and gents, with these guys here, it's been awesome. now have a good night.