20 January 2012

mi-e frică de toate bolile pământului




n-am mai fost eu în ultima vreme. nu sunt obişnuită să iau tratament. nu sunt obişnuită să aştept cuminte pe scaun într-o clinică. mă sperie analizele, dar cel mai rău mă sperie să văd că tratamentul nu dă rezultate. vorbesc despre gânduri pozitive, iar mie mi-e frică de toate bolile pământului. mi-a fost greu săptămâna aceasta. am refuzat să-mi văd prietenii şi până şi pe omul care-mi dovedeşte în fiecare zi cât de bun este l-am văzut doar de două ori. mi-am spus că sunt antisocială, că mă voi purta urât cu cei dragi aşa că am preferat să vorbesc doar la telefon cu mama. de luni o iau de la capăt cu analizele, doar că acum nu mă mai tem. un tratament care nu a funcţionat şi care m-a forţat să mă îmbrac toată săptămâna ca un urs, să renunţ la programul meu obişnuit, cu nişte pastile care m-au deprimat, m-a enervat suficient de tare încât să am mai multă încredere că nu e nimic grav şi că voi primi tratamentul corect. e drept că, încă o dată, am întâmpinat acel dezinteres de care ne lovim cu toţii în spitale. o săptămână în care, fără să exagerez, am luat 42 de pastile diferite. pentru că medicul îţi prescrie un tratament şi tu speri că te vei face bine şi urmezi reţeta. poate ar trebui să ne facem cu toţii doctori şi să ne dăm singuri tratamentul corect, din prima.

1 comment:

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare