Plec din Bucuresti intr-un weekend care se anunta plin de evenimente. Plec, poate gasesc raspunsuri. Dar plec si muncesc in continuare. Plec cu o minte deloc odihnita, dar stiind ca stiu tot ce trebuie sa stiu pentru a continua, pentru a merge mai departe.
Plec stiind ca pot sa uit si ca pot face sa-mi fie mai bine. Plec sa primesc o imbratisare calda si sincera, unica pe lume. Plec cu dor, ma intorc cu asteptari si bucurie. O agenda noua, schite noi, planuri. In lista sunt trecute intalniri, interviuri, proiecte. Azi predau o parte dintr-un proiect, pana ma urc in tren. Azi raspund la e-mail-uri.
Ma descurc bine cu scrisul, cu astfel de lucruri. Imi amintesc de o vreme in care ma descurcam mai bine cu mine. Nu imi dau seama nici acum unde anume am gresit. Nu-mi amintesc, ce pacat ca nu am scris, ce faceam atunci ca sa-mi fie bine.
Dar merg mai departe, nu am o alternativa. Poate sa-l las putin pe Ionesco deoparte, prea imi citeste in suflet.
Nu e secunda sa nu ma apese amintirea unor intamplari pe care le-am pus pe primul plan, dandu-ma la o parte. N-am vazut ca ridic ziduri de netrecut intre mine si celalalt. Si le-am construit atat de bine ca niciunul n-a mai stiut sa treaca dincolo.
Asa se croiesc, uneori, despartirile, cand o poveste nici macar n-a apucat sa fie scrisa. Cu ce ma hranesc? Cu cerneala, iata. Ma gandesc la dragul meu prieten care acum lucreaza. Ma gandesc la buna mea prietena care acum viseaza. Ma gandesc ca lucrurile sunt asa dintr-un motiv anume.
Ma gandesc la Shameless Maya pe care am descoperit-o seara trecuta si care ma distreaza teribil. Si-a facut un plan bun. Daca as fi "shameless" - ea foloseste termenul in sens de "neinfricat", mi-as lua un caine, nu m-as mai abate de la decizii, as face zi de zi lucruri de care ma tem, fara sa mai tin cont de judecata altor oameni.
Incet, le fac. Stiu insa ca cel mai usor si concret lucrurile se fac pe negandite. Spui "da" cand teama iti sufla la ureche sa spui "nu". Magic happens.
No comments:
Post a Comment