pe cat e de coplesitor, pe atat e de bine ca nimic din ceea ce faci sa nu ti se para suficient sau suficient de bun. cum altfel ai putea sa cresti?
imi dau seama ca cercul in care ma invart cere mai mult, insa in orice context increderea ta e cea care iti va asigura sau nu reusita.
obosesc zi de zi si zi de zi imi regasesc entuziasmul. de parca in mine ar locui doi oameni diferiti, doua capete infierbantate care au pareri diferite, care actioneaza diferit si care, culmea, iubesc si nu iubesc in acelasi timp.
ori sa-ti dai seama de acest lucru e deja o reusita, nu-i asa? renunt sa mai vad viitorul in vreun fel. ma misc in ritmul lucrurilor, le fac sa se intample. vreau tot, fac de toate. poate mediocru, dar si daca inspir doi oameni intr-o zi, e o reusita. poate ca lucrurile vin in timp.
nu vreau aplauze, azi oamenii aplauda la orice, cum spune regizorul andrei serban.
vreau teatru, merg la teatru. vreau carti, citesc zi si noapte. desenez, pictez, fac schite, cunosc oameni, incerc sa uit oameni. interesant ca e la final de zi, de saptamana si de luna, tot aceleasi suflete-pereche le numeri langa tine, le regasesti la un ceai, le recunosti privirile intr-o lumina blanda.
daca devenim in timp media celor cinci oameni cu care ne petrecem timpul, am toate sansele sa devin un om cat se poate de bland si bun.
No comments:
Post a Comment