Veste fara poveste

Ne-am plictisit. Si eu, si Jimilibilibob si toti piticii mei verzi care ma trezesc in fiecare dimineata cu o jumatate de ora inainte sa sune alarma. Ne-am plictisit de vremea asta cetoasa, de frigul asta fara sens, de oamenii neseriosi, ne-am plictisit de oamenii plictisiti. Vreau sa ma mut. In Viena. De tot. Dar cum? Cum? Se poate asa ceva? Cum sa ne lasam familia aici? Cum sa ne lasam prietenii aici? Simplu. Ne facem altii acolo. Oricum, si ei ne-ar lasa pe noi aici daca ar avea ocazia.
Candva l-am cunoscut pe Omul-Poveste. Sigur va mai amintiti de el. Aseara Omul-Poveste a disparut ca prin farmec si azi nu a mai ramas din el decat o urma micuta de pas pe pervazul ferestrei. Cred ca a fost ultimul pas facut inainte sa iasa pe fereastra si sa dispara in ceata. M-am plictisit de oamenii care mint, de oamenii egoisti, de cei care iti spun ca te iubesc, m-am plictisit sa le par simpatica atunci cand eu am chef sa le dau o palma, m-am plictisit de obiceiul asta prost de a manca si a dormi. M-am plictisit sa vad cum toata lumea se indragosteste prosteste, m-am plictisit sa vad cum oamenii se despart dintr-o prostie. M-am plictisit sa ma uit la filme in care el ii descopera interiorul minunat si o iubeste pana la sfarsitul vietii. Mii de tunete si fulgere!