28 January 2009

Aiurea!

Plouă. Plouă. Of, de ce plouă?! Măcar de-ar veni primăvara. Dar nuuuu, asta e aşa, ca să ne enervăm noi. De câteva ore încerc să învăţ. Cafeaua a avut un efect miraculos, am fost energică şi m-am concentrat cam 23 de minute. Yu-huu. Acum ce fac? Ieri am fost cu Dana la un ceai. Şi am povestit, şi am povestit, şi am povestit. Apoi Danei i s-a făcut foame şi am plecat. Cred că mă tund. Anul trecut m-am tuns singură. Şi acum doi ani. Mai ales atunci. Mă plictiseam teribil în sesiune şi mă tundeam cam în fiecare săptămână. Dar să nu uit de mine că doar despre mine va să fie postul. Am făcut nişte poze. Am citit nişte cursuri. Pe la 3 (adicătelea pe la orele 15.00) mi s-a făcut foame aşa că am gătit. Pentru cei care nu cred până nu văd, poftim:


Mi-a făcut Lucia chef de tricotat. Dar nu am. Nici timp, nici fire, nici măcar o mâţă. Şi am descărcat Lolita pentru că am văzut cartea la Cărtu, dar mi-am dat banii pe alte prostii. În seara asta am vrut să fac mere în caramel, dar am afumat bucătăria. Rămâne între noi. Am chef să iubesc, dar nu am pe cine. Asta-i. Uf, nu pot să cred că am ars merele. Şi că încă mai plouă. Şi că unii oameni încă sunt răi cu alţii. Şi că dl. Chaos are un pisoi pe nume Carpetă şi cred că îl hrăneşte cu scame, dar nu vrea să-mi spună. Şi că… ce spuneam? A, da. Poze. A luat cineva leapşa de dor? Da. Vreau îngheţată. Şi nu am şi nu are cine să se ducă să îmi cumpere. Am pierdut cheia de la cutia poştală. Nu se ştie exact cum. A dispărut de ceva vreme. Eu o suspectez că s-a furişat într-o noapte şi a plecat cu o cheie din vecini. Dar nu m-a crezut nimeni. Azi ne-au schimbat toate cutiile şi ne-au dat chei noi. Două. Hihi.



Ooof. Lolita deci. Pe mâine!

10 comments:

  1. Anonymous22:08

    Imi place maniera ta de a scrie! Lolita e o carte superba, una dintre preferatele mele of all times!

    ReplyDelete
  2. nelipsitul broccoli :), imi place cum gatesti, desi gust din priviri :(

    ReplyDelete
  3. @ Alice: Multumesc. :)
    @ Itzu: de cand am auzit ca e bun pentru memorie, sa stii ca e nelipsit. ms pentru ca ai luat leapsa. :)

    ReplyDelete
  4. Anonymous22:31

    lasă, mă, că e ok şi când plouă. e vreme de visat. stai în casă la căldurică, cu picioarele pe calorifer şi cu ochii pe geam.

    ReplyDelete
  5. :) tocmai. de visat, de dormit şi de ceai, numai de invăţat nu.

    ReplyDelete
  6. :) Neruda!

    Es en ti la ilusión de cada día.
    Llegas como el rocío a las corolas.
    Socavas el horizonte con tu ausencia.
    Eternamente en fuga como la ola.

    ReplyDelete
  7. Anonymous10:56

    haha..
    azi dim ti-am savurat inca merele extracoapte!
    sa ne traiesti bucatare!

    ReplyDelete
  8. Lasa ca are si ploaia farmecul ei...iar de invatat, nust' ce sa zic. Eu una nu am chef in general, nu e chestie de meteodependenta:)

    ReplyDelete
  9. @ H.: Da' de unde! :))
    @ Eda: ai dreptate, pana la urma e doar o lene metafizica...

    ReplyDelete

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare