Party. De la 10.00 până la 7.00. În Germania şi în Suedia au fost mai cuminţi. Restaurant, fancy dresses, o plimbare pe bulevard, şampanie şi în pat în jur de 3.00. Nu mă pot decide dacă îmi place mai mult la ei sau la noi. Tind să cred că noi avem un motiv întemeiat pentru care petrecem ca nebunii de câte ori se anunţă o sărbatoare mai mare, deşi în ultimii ani lucrurile au început să se schimbe şi pe-aici. Ieşim destul de rar să luăm masa în oraş. Nu există însă o măsură a distracţiei. În general românul petrece până cade sub masă. La capitolul ăsta mai avem noi de lucru şi la partea cu coma alcoolică. În rest, stăm bine. Nimeni nu face haz de necaz la fel ca noi. E un talent înnăscut.
Cum spuneam, petrecerea a fost frumoasă. Dorinţe pentru 2009? Multe, dar dacă vi le spun, nu se mai împlinesc (fapt dovedit clinic şi testat dermatologic). O să spun doar atât: o să fac tot posibilul să fiu mai organizată şi să mă concentrez asupra lucrurilor cu adevărat importante de anul acesta şi ştiu că un program bine pus la punct o să mă ajute pentru că de data asta nu-mi pot permite să las totul pe ultima sută de metri. Vreau o casă nouă, un job care să semene a hobby şi timp pentru desen.
Vouă vă doresc un an plin de împliniri, un an frumos pe care să îl ţineţi minte toată viaţa. Fie ca în 2009 să vi se îndeplinească cele mai frumoase dorinţe!
This comment has been removed by a blog administrator.
ReplyDeleteIn fostele tari comuniste, pentru ca oficial nu se prea sarbatorea Craciunul, s-a compensat prin serbarea exagerata a revelionului. Iar despre mancatul si bautul excesiv, Eliade sustine ca prin asta, mimam conditia semintei care se descompune pentru a da viata unei noi plante, iar toate ocaziile i ncareo facem sunt grupate in jurul anului nou di ncalendarul actual sau din calendare mai vechi.
ReplyDeleteCred ca e doar o chestie de educatie si cultura. Doua elemente care multora le lipsesc.
ReplyDelete