Ea ştie cel mai bine

Oricât aş vrea să las deoparte micile distracţii... ei bine, micile distracţii se ţin după mine. Şi o pagină dubioasă se deschide în Yahoo de câte ori folosesc ţ-ul. Da, s-a deschis şi de data asta. Miercuri mă duc la film. Nu era în plan, dar azi am trecut pe lângă cinema şi a fost ca o chemare... Serios, am şi martori (martori pe care i-am corupt şi care vor veni cu mine la film). Azi mi-am calculat elementele dătătoare de insomnie: două examene săptămâna asta, patru proiecte, două eseuri şi patru examene săptămâna viitoare, apoi urmează sesiunea. Dar nu-i nimic, toate trec. Mai puţin iubirile dăunatoare de care nu reuşim să scăpăm deşi suntem conştienţi că numai bine nu ne fac. Am scris eu cu câteva posturi mai jos că I like bad boys, dar parcă nici chiar aşa. Şi cică să-ti asculti inima... că ea ştie cel mai bine. Păi tocmai, că nu ştie. De câte ori ne ascultăm inima şi uităm de creier, luăm cele mai proaste decizii. De câte ori suntem îndrăgostiti, suntem mai rău decât nişte copii. Toate învătămintele preaînteleptilor părinti/prieteni/vecini (?)/cumnate/alte rubedenii mai îndepărtate, dar la fel de băgăcioase, dispar ca prin farmec. E ca şi cum te-ai fi născut ieri. E o plăcere bolnăvicioasă în a spera că se va îndrăgosti de noi. Şi totuşi, atunci când sună şi ne declară iubirea, o luăm la fugă. Tot din cauză că ne ascultăm inima... că doar ea ştie cel mai bine.