Nu-i de noi aici, hai acasă!

De licenţă nu m-am apucat încă. Tot mi se pare mie că februarie e luna cea mai potrivită pentru aproximativ juma’ de licenţă. Aşa sau sunt eu nebună. Asta dacă mă mai recunoaşte profa. Până în martie voi fi scris deja două treimi. Lucrez bine cu deadline-uri, doar că am un talent nebănuit de mare de a lasă totul pe ultima sută de metri. Şi încă vreau să mai scriu un roman. Două. Nouă. Pentru că pot. Azi am un examen, mâine de predat două proiecte, iar miercuri încă două examene. Şi de-abia acum mă apuc de învăţat. Din experienţa anilor trecuţi am învăţat că poţi scăpa basma curată şi dacă îngraşi porcul în ajun. Nu, pe bune. Tot nu-mi vine să cred că va trebui să întorc ceasul din douăşpatru-n douăşpatru. Da’ dacă-i musai, atunci clar trebuie. Mă gândeam că va fi un an teribil. Nu-i. Am fost minţiţi. Mai am cinci luni şi-un pic, apoi se va deschide drumul către fericire: master. Master care nu va mai fi la facultatea mea. [chuckle]

Am un chef nebun să fac de toate. Mai că simt că am şi timp pentru toate. Aştept să treacă sesiunea şi să merg iar la concerte pentru recenzii. Data trecută eram singura ciudată care îşi lua notiţe în timpul unui concert. 1.Stau prost cu memoria. 2. E bine să scrii atunci când te loveşte. Inspiraţia, that is.

Să nu uit să-mi iau azi ciocolată. Şi ceva drăguţ, drăguţ ca o rochie.

S-aveţi şi voi o zi frumoasă. Nu costă nimic.