01 March 2009

Nu da cioara din mână pe vrabia de pe gard

Unde e impulsivitatea când ai nevoie de ea? Mă gândesc de o mie de ori înainte să iau o decizie care mă priveşte numai pe mine, întreb în stânga şi-n dreapta, ascult şi până la urmă fac tot ce mă taie pe mine capul, doar că până atunci voi fi consumat deja mult timp şi energie. Cert e că Verde Ursuz a ştiut dintotdeauna ce vrea de la viaţă. Şi nu crede că prea mult. În orice caz, nu cer imposibilul. Acum mă gândesc dacă ar trebui să fiu mulţumită cu ce am, dacă ar trebui să mă las dusă de val sau să îmi ascult inima. Ştiu că am zis că inima ne lasă baltă exact atunci când nu ar trebui, dar uneori ea e singura care ne dă nişte indicii pe care raţiunea nu ar avea cum să le descopere nici dacă am fi genii.
Nu spun că există în acest moment o vrabie în viaţa mea aşa că nu mă orientez şi în alte direcţii. Nici nu cred că mă orientez în vreuna, de fapt. Monsieur nu prea ţine la mine, iar eu am încercat să îmi dau seama ce se întâmplă. Nu îmi dau seama, cred că aştept să văd what comes next. Dacă eu ţin la el? Well, el e omul căruia i-aş fi dăruit cândva toate dimineţile mele. Ei bine, acum mă simt doar ciudat şi mi se pare cumva că nu sunt cu adevărat eu în preajma lui, deşi sunt cât se poate de sinceră. Mă complic prea mult, nu? Ciudat omuleţ mai sunt şi eu, aţi putea să-mi spuneţi Cănuţă Om-Sucit.
Vreau să se facă mai repede vară, iar eu să locuiesc într-o casă nouă, să am o pisică şi să fiu fericită şi liniştită. De ce când le scriu nu mi se mai par imposibile?!
Săptămâna viitoare plec la Berlin şi încă nu am găsit pe cineva care să îmi promită că nu se va prăbuşi avionul. Prietenii mei mi-au propus să mă sedeze. Mă gândesc să îi las.


I want love, not just a physical con.

10 comments:

  1. Anonymous20:45

    well..ce sa zic...noi cand vom merge in Rep Dominicana...zburam 13 ore...si sper sa ajungem si sa ne si intoarcem..,iar daca pana acum 2 luni..eram calma,acum...cand mai sunt(hmmmm)1 luna si 11 zile...ma cam sperie zborul cu avionul..,,,darrrrr ma duc in Rep Dominicana..nu pot rata 2 saptamani de nebunii pt un zbor cu avionul.Deci...: THINK PINK!!!!

    ReplyDelete
  2. :)) numeri zilele? da, incerc. :)Ms.

    ReplyDelete
  3. Anonymous20:48

    Ahhh, uitasem..."primavara sa iti aduca un martisor de sanatate,un ghiocel de noroc,o adiere calda de fericire,un nor de iubire si un soare stralucitor asemeni sufletului tau"..pupici de la fete cu lipici..:P

    ReplyDelete
  4. Mulţumesc, la fel şi vouă.

    ReplyDelete
  5. cred ca nimeni nu-ti poate promite ca nu se va prabusi avionul...nici pilotul.. daarrrr eu cred k vei ajunge cu bine, teafara...tu, nu avionul neaparat :D


    p.s. o primavara minunata :)

    ReplyDelete
  6. :)) Mi-ai spus de patru ori ca să fii sigur că te cred?! :p Să sperăm. Mulţumesc, o primăvară minunată şi ţie. :)

    ReplyDelete
  7. scuze dar nu stiu ce s-a intamplat :-s...am incercat sa le sterg...imi cer scuze...:-s

    ReplyDelete
  8. Anonymous14:55

    sa ai grija de tine. atat.
    (cineva la fel de "nebun")

    ReplyDelete
  9. Mulţumesc. Încerc. :)

    ReplyDelete

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare