Vă sună cunoscut?

Dacă e primăvară, ar trebui să mă simt bine. M-am săturat însă de prea multe lucruri şi sunt prea obosită ca să reuşesc să nu mă mai gândesc la ele. Şi iarăşi nu-mi pasă, iarăşi nu vreau să mă mai gândesc cum se va termina totul. Mă tem să nu fiu prea inconştientă, dar îmi aduc aminte că şi înainte am făcut la fel, iar asta înseamnă, la urma urmei, că nu m-am schimbat prea mult. Nu-i nimic, nu-i nimic, o să fie bine. Sigur, a funcţionat până acum, dar cât o să mai dureze? Nu mai vreau să mă gândesc la ce e mai rău, trebuie să par în continuare optimistă până când o să încep să şi cred ceea ce spun. Şi pentru că tot a venit vorba, am scris acum o lună aproape că niciodată nu trebuie să spui niciodată, că se întâmplă lucruri amuzante, că viaţa are grijă să ne pregătească nişte surprize plăcute şi aşa mai departe. Încă mai cred în posibilităţile nemăsurate ale zilei de mâine, dar sunt în continuare convinsă că un laş va rămâne laş pentru tot restul vieţii, că un om care nu e conştient de propria-i fiinţă, un om care nu se cunoaşte pe sine, nu o să se schimbe niciodată. A evolua înseamnă mai întâi să te cunoşti pe tine însuţi, să ştii ce trebuie să schimbi şi să începi să înveţi de la ceilalţi. Nu suntem într-atât de tâmpiţi încât să nu reuşim să învăţăm decât din greşelile noastre.
Am început să mănânc sănătos. Nu ştiu cât o să dureze, dar măcar merită să încerc. Simt că oricum nu aş putea să mănânc altceva în afară de fructe şi legume. E din cauză că e primăvară, nu?
Parov Stelar o să cânte în Bucureşti. Chiar de ziua mea. E pur şi simplu minunat. O să fie minunat. Acum e o zi obişnuită. Sunt prea obosită ca să dau examen şi nu am învăţat cât ar fi trebuit. Ca de obicei, de altfel.
Ieri am pierdut o zi de primăvară.
Avem un nebun/o nebună care ne sună în fiecare zi pe telefonul fix. Uneori de trei ori pe zi. Nu putem să îl smulgem din perete pentru că nu e al nostru. Unii oameni se plictisesc foarte tare.