25 April 2009

How I forgot to love poetry

Doamna cea rea ne servea poezia în cantităţi uriaşe. Bucăţi mari, colorate, triste, pătate, răsucite, toate aşezate pe acelaşi platou. Uneori, când venea spre noi, se împiedica aşa că poeziile se amestecau şi mai mult, bieţii autori abia mai reuşeau să se agaţe de marginile alunecoase ale uriaşei farfurii. Când ajungea in dreptul nostru, ne spunea cu o voce monotonă şi rece, mereu aceeaşi: "Hai, gura maaaare!" şi ne turna pe gât câte o tavă plină de poezie. În stomacul nostru începea lupta. Prăjitura mâncată de dimineaţă nu ştia ce se întâmplă aşa că începea să se certe cu Whitman, Browning, chiar şi cu bietul Poe. Ei ridicau din umeri şi se uitau neajutoraţi către creaţiile lor care se luptau cu frişca şi cu nişte bomboane cu ciocolată. După câteva minute, poeziile se retrăgeau tăcute şi lingându-şi rănile. Pierduseră bătălia. Când doamna cea rea ne întreba ce s-a întâmplat cu corbul lui Poe, nu am reuşit să scoatem niciodată mai mult decât un croncănit slab. Ciocolata ni s-a părut întotdeauna mai dulce.

2 comments:

  1. Numai tu puteai sa exprimi situatia atat de frumos!
    hey, dupa un talmes-balmes de versuri innodate, de idei contopite intr-un haos dulce-amarui, de catrene/tertine mult prea condimentate, e normal ca "ciocolata literara" sa fie un rai pentru papilele cognitive..
    iti iubesc blogul - faci totul sa miroasa a primavara, a frumos, un vintage nou, placut :)

    ReplyDelete
  2. Multumesc mult pentru cuvintele frumoase. :) Cred ca dupa ce voi termina facultatea, voi invata sa iubesc din nou poezia.

    ReplyDelete

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare