tăcere. tăceri.

tricouri cu diferite printuri, aruncate la întâmplare, pantofi mult prea înalţi, ceaiuri nebăute, mult prea amare, uşi care nu sunt închise suficient de bine, frici, ferestre, tăceri, mult prea multe tăceri, cărţi alandala, acte, semnături, spaime, dureri, toate îngrămădite în doar câteva ore, trepte, trepte străine, în scara blocului nimănui, necunoscuţi care chemau liftul, nopţi, un oraş care credeam că îmi aparţine, o siguranţă şi o nesiguranţă, o îmbrăţişare în faţa uşii, prea puţine lucruri care contează, un zece şi un nouăzeci la sută şi un ce am învăţat noi aici, se strânge inima la auzul acestei muzici, îmi revin, câteva ore în care uiţi de ceea ce-ţi tot spui, tăceri, am nevoie de linişte înăuntru, dă năvală zgomotul de afară fără să ai ce să faci, dimineţi, mai dă-mi o dimineaţă, fii liniştită. de ce ne punem aceste întrebări, cei mai mulţi oameni nu se întreabă asta niciodată, poate în ei e linişte, fii tu, zâmbeşte, aminteşte-ţi, nu de acum un an, ci de acum câteva zile şi zâmbeşte, totul este în afara ta şi noi singuri hotărâm când ne doare.

fii liniştită.

fii liniştită.

This, I have to remember

Cum la 7 dimineata, sunetul batailor inimii tale era cel mai frumos sunet din lume.

very little is needed to create happiness

parcă am plecat de undeva şi nici eu nu ştiu de unde. şi parcă aş vrea să mă întorc, dar nu-mi amintesc nimic

"făcusem o alegere şi, cum spune Kierkegaard, alegerea mă făcea pe mine ceea ce eram".

despre tine n-am scris. refuz să scriu şi acum. am plecat din bucureşti, fără niciun bagaj. bilet întreg, de data asta. undeva, cu câteva luni în urmă, se terminase ceva. nu-ţi mai face nimeni nicio reducere. doi ani de zile m-am întors în aceeaşi bucătărie în care, uneori, nu am ştiut cum să primesc oamenii. şi în care, de alte ori, am băut cele mai bune ceaiuri şi cele mai bune cafele cu cei mai buni prieteni. bucureştiul e plin de pungi goale şi frunze uscate. de oameni din ce în ce mai încotoşmăniţi cărora nu le mai vezi chipurile. e plin de tot soiul de muzici care se aud din nenumărate cluburi, terase şi baruri. e plin de amintiri, de oameni, de programări şi decizii. de ceea ce alegem să ne facă fericiţi. de ceea ce am ales să mă facă fericită. de cărţi. bucureştiul e plin de cărţi şi de locuri frumoase de unde poţi cumpăra cărţi. de oameni în care am încredere la întâmplare fără să-mi mai pun întrebări şi care, suprinzător, a doua zi sunt tot lângă mine. bucureştiul nu mai e plin de regrete şi bucureştiul e plin de aprecieri. bucureştiul e plin de oameni care au venit aici din alte ţări şi au rămas. au venit dintr-un bucureşti al lor din care lipsea ceva şi au găsit aici ceea ce noi mergem să căutăm în altă parte. bucureştiul e plin de ore târzii, de sticle de bere, de vin şi de jim beam. e plin de schimbări şi oameni care nu se trezesc dimineaţa decât din cauza unei alarme setată greşit. nu mai ştiu de ce e plin bucureştiul, dar parc-a mai dispărut din rele.

how do you tame a lion

you don't tame it. you help it grow. you grow. you grow stronger. you repeat yourself stuff in your head. every day, the same. until you start believing it. you don't tame your inner lion or wolf or whatever. you feed it. you help it grow and become stronger than you are now showing to the others. don't struggle. life is not a struggle. if it is, it's because you see it that way. it is also a matter of luck. I won't deny it. maybe it's God. I still doubt that. but if you are still healthy than it is really up to you to tell yourself: "I have super powers".

you really CAN do all those things you're postponing. you really can break any patterns and overcome any fears. just try. and say this to yourself, just repeat to yourself and to others until it becomes your mantra, if you want to call it like that: "life is 10% what happens to you and 90% how you react to it".

it's true. I checked it. I woke up one day and told myself to respond differently. instead of worrying about past or future, I decided to live in the present. and guess what? the next day I could live with the choices I made in the recent past. only because I told myself I live now and I trust myself to make a good choice and stop fearing everything.

we are surrounded by mental blocks. our mind is filled. the inner self is strangled each day. sometimes you start at 7 o'clock or the minute you open your eyes in the morning. it's then when you sometimes panic. and it's also then when you should say: "today I will respond differently to all of this".

just try. and come back here and let us all know how that went. make yourself happy, you don't know if we live 9 lives or just this one. and it really doesn't matter 'cause this life is unique and every moment is precious. and also remember that there is no good or bad end of a situation. it's just how it was meant to happen. if you decide it's for the best, you will actually understand that it was for the best.

learn the lesson you should be learning from it and move on. and move on quickly. and carry on with living in the present. I am doing that now. for some time, in fact. and suprisingly, I'm ok in the morning. become stronger. every further step you take makes you a stronger person. but it's really up to you because most of the times, in nowadays society, people don't help you become stronger, but they can easily bring you down. just because you haven't decided to react in a different manner. but start today. now.

and don't forget to come back here and write about how you felt the change.

don't become what you hate the most

'cause I did. in fiecare zi, le spun altora oameni sa isi schimbe viata, sa fie puternici, sa ia o decizie. le scriu cum prezentul este in mainile lor, cum depinde numai de ei sa fie fericiti. in acelasi timp, din spatele unui monitor pe care nu il parasesc 8 ore din zi, doar pentru a merge acasa in fata unui altui ecran de computer, le scriu ca trebuie sa faca ceea ce isi doresc cu adevarat.

ma sperie usile liftului si ma sperie liftul care functioneaza dupa 23.00. ma sperie strada pe care am mers de atatea ori in ultimii doi ani si diminetile atat de reci in care stiu ca s-ar putea sa nu mai vreau sa plec din casa. ma sperie multe lucruri zilele acestea si ma sperie, mai ales, ganduri. si oamenii care iti ingradesc oarecum libertatea. si faptul ca am devenit ceea ce nu-mi place. sunt un om care da altora sfaturi in care crede cu adevarat, dar pe care nu le urmeaza niciodata.

you tell me how. minus 45 de grade

cum de nu renunţăm uneori la oameni? înseamnă oare că cei la care nu vrem să renunţăm sunt cei la care ţinem cu adevărat? sau sunt ei doar fantomele unui trecut de care nu reuşim să ne desprindem, în realitate, niciodată?

rău. un rău fizic, o amintire a perioadei în care cuvintele "leonin" şi "leoniană" împleteau visul cu realitatea. nu există nicăieri o bătaie pe umăr din partea unui prieten care să te asigure că vei putea să trăieşti cu deciziile pe care le iei. nu este nimeni care să te demonteze, care să îţi deseneze o hartă a inimii şi care să îţi arate că, în realitate, eşti un om puternic şi că vei trece peste tot, orice ar fi. poate este credinţa, dar ce te faci când nu o ai? începi să crezi de luni până marţi şi te răzgândeşti vineri după ce hopul a fost trecut? cum iei o decizie după ce ţi-ai răscolit deja viaţa în doar câteva luni de zile? şi cum să mai îndrăzneşti să speri atunci când ştii că nu există o ordine a lucrurilor, ci doar întâmplări ironice, ca nişte palme destul de usturătoare pe care crezi că nu le meriţi?

se umplu lunile cu de toate. se umplu zilele cu semnături, cu telefoane, cu oameni, cu multe sticle, pahare, dureri de cap, răceli, pastile, nopţi nedormite, griji, cărţi necitite, duşuri târzii, cafele reci, frici, fum, frig. şi nu ştii ce să faci, începi să te bazezi pe lucruri prosteşti ca atunci când erai mic şi îţi spuneai:

dacă trec două dacii roşii în trei minute, înseamnă că mă place.

e marti si e cat se poate de straniu

e marti dupa-amiaza. miroase a ghimbir, a scortisoara si a nucsoara. nu sunt acasa. nu sunt in redactie. e ceva straniu in toata aceasta dupa-amiaza. dar miroase atat de frumos. rasuna un pian. incet, linistitor. gonzales-gogol. ma intreb de ce ne indragostim si daca ne mai indragostim. ne indragostim de linistea pe care ne-o ofera iubirea? de un astfel de moment din zi? ne indragostim de propria singuratate? de un concert de muzica clasica? de promisiunea ca vom face, de maine, alte lucruri? ne indragostim oare si de o viata pe care ne-o dorim si ne-o imaginam la nesfarsit? de carti pe care inca nu le-am citit? de oameni pe care inca nu i-am cunoscut?


ne indragostim uneori si de trecut?

e marti si e cat se poate de straniu ca sunt aici. ca brusc, dupa un an si jumatate in care in fiecare marti scriam pe fuga un ultim articol sau trimiteam un ultim e-mail, traiesc o altfel de dupa-amiaza. e un moment linistitor si savuros, ca tacerea dintre doua acte ale unei compozitii clasice. sau ca pauza pe care o iei intre doua sorbituri din ceaiul preferat. incerc sa adun totul de aici. lumina care intra pe fereastra. muzica. siguranta. increderea. amintirile.

Please like

I usually don't ask for this sort of things, but now I'd really love if you could like this link here and help me win that bike. :) So many thanks in advance.

I, no longer

 Silent Strike & Ada Milea - Astenie ( de Emil Brumaru ) by Silent Strike

I no longer get to sleep seven hours a night. I no longer get to have feelings or care. I no longer understand how not playing with other people's feelings works. I no longer trust my instincts or trust. I no longer see, nor hear. I no longer get to make decisions thus I no longer get to actually live. I no longer know what's good or right and I no longer ask for advice. I no longer see clearly in the daylight and I no longer want to remember the night. I no longer.

I wish I had better thoughts in mind but I, no longer.

dimineţile astea-s toate pe fugă

dimineţile astea-s toate pe fugă, cu staţii de metrou în întârziere, cu semafoare care nu se schimbă niciodată, cu treceri de pieton înşelătoare, cu nori care dispar când crezi că o să plouă, cu ceai, cu cafea, cu ceai, cu multă cafea, oh, cu frici, cu multe frici, cu staţia de metrou iancului, cu cerşetori, cu foi scrise cu pix negru şi împachetate cu grijă, cu 23 de apeluri nepreluate, aşa arată dimineţile astea cu scări de bloc pustii şi cu vecini iscoditori, cu alte frici înainte de paharul de vin, cu promisiuni deşarte şi nepromisiuni în care crezi, cu pauze inexistente pe care ţi le imaginezi, cu multe frici, doar sunt dimineţi care se prelungesc până dincolo de prânz, cu frică de oameni, cu cea mai mare frică de oameni, chiar şi până de oameni mărunţi care nu-ţi pot face niciodată rău, dar care te pot răni atunci când îşi încalcă o promisiune simplă făcută la telefon şi tu te sperii şi parcă n-ai mai vrea să te-ntâlneşti cu persoana respectivă faţă în faţă doar ca să-ţi spună că în ziua de azi promisiunile nu există şi că doar oameni suntem, nu? dimineţile astea-s toate pe fugă, alarmele sună alandala şi în fiecare dimineaţă oprim câte trei alarme, doar inima continuă să mai bată până spre prânz, atunci când ştie că mai e puţin şi se face seară şi poate, doar poate, va reuşi să se ascundă puţin în semi-întuneric, lângă un perete cu grafitti şi în faţa a cincizeci de oameni la fel de semi-fericiţi că e semi-întuneric.

paşi către nicăieri

ne-am pierdut în sfaturi zilele acestea, în paşi către nicăieri, într-un trecut de care niciunul dintre cunoscuţi nu poate să se despartă, nici chiar eu. ne-am pierdut în lucrurile pe care ni le spunem reciproc pentru a ne face să mergem mai departe, mirându-ne, în acelaşi timp, de optimismul celor care au reuşit. uite ce spune bellow:

"Aş fi putut adăuga, cum îmi trecuse deja prin cap, că unii oameni găsesc satisfacţia în a fi. (Walt Whitman: "E de-ajuns doar să fii! Ajunge doar să respiri! Bucurie! Bucurie! Pretutindeni bucurie!"). A fi. Alţii se mulţumesc să devină. Oamenii care-şi trăiesc viaţa din plin au parte de toate noroacele. Cei care devin sunt foarte ghinionişti şi sunt mereu un pachet de nervi. Cei care devin nu fac altceva decât să caute explicaţii şi să ofere justificări pentru cei care sunt, în vreme ce aceia care sunt declanşează astfel de explicaţii".

în unele zile devin, în altele zile sunt.

De o mie de ori pe zi

Uit, de o mie de ori pe zi, ca viata mea e controlata, cel putin in proportie de 90%, numai de mine. Si mai uit ca nu mi se va intampla nimic rau daca o sa imi schimb brusc directia, daca o sa inchid o usa, daca o sa se sparga o ferestra atunci cand miscarea va fi prea brusca. Steve Jobs a murit azi-noapte. A fost un om pe care curajul si pofta de viata l-au dus departe. Un om care a muncit pana aproape de sfarsitul vietii si care lasa in urma nu numai o lume schimbata, ci si oameni care ii datoreaza o schimbare a vietilor in bine. Am simtit ca ii datorez si eu asta atunci cand ii citeam sfaturile: Stay hungry, stay foolish and don't settle. De o mie de ori pe zi uit ca dorinta de a deveni mai buni este esentiala. De o mie de ori pe zi uit ca nu trebuie sa ma complac in nicio situatie, ca nu trebuie sa fac niciun compromis, ca alegerile pe care le facem nu ar trebui constranse de nimic si de nimeni si ca cel mai important este sa credem intr-un suflet care trebuie sa adoarma noaptea linistit.

Sa nu te opresti niciodata din invatat. Sa nu te opresti niciodata din citit, din scris si din a impartasi mai departe ceea ce ai invatat. Sa faci si sa iti propui sa faci lucruri minunate in fiecare zi. Sa crezi in tine. Sa crezi ca poti merge mai departe. Sa crezi in Dumnezeu sau in Buddha sau in orice altceva te inspira si te face sa fii mai bun. Sa crezi in iubirea ta pentru tine si sa crezi ca esti ceea ce gandesti. Sa stii ca nu poti schimba trecutul, dar ca poti face o schimbare chiar din clipa aceasta. Sa iei deciziile in valtoarea momentului. Sa iti asculti instinctul. Sa te bucuri de viata. Sa apreciezi ceea ce esti, dar sa vrei in permanenta sa devii mai bun. Sa te impaci cu tine si cu lumea. De o mie de ori pe zi uit toate aceste lucruri asa ca vreau sa ni le reamintim impreuna.

Acum zece minute am adoptat un catel. Un metis de labrador. A fost o decizie pe care am amanat-o luni de zile. Brick on your feet, mi s-a spus. Simpla decizie si simplul fapt ca am pus mana pe telefon si ca nu am mai asteptat m-au facut mai fericita. Si-am stiut, atunci cand vocea de la telefon mi-a raspuns ca anuntul e inca valabil, ca am luat una dintre cele mai bune decizii din ultima vreme.

Azi-dimineata am iesit pe balconul biroului, cu o ceasca de cafea pregatita de acasa si inca fierbinte. Am ascultat din nou la radio propria-mi voce, ca o confirmare ca am reusit inca o data sa fac ceva despre care sa merite sa iei un interviu. Alte voci din interviu isi gaseau raspuns in inima mea. Oameni pe care i-am cunoscut in Bucuresti, oameni care raman in viata ta sub diferite forme si in care inveti sa capeti incredere. Oameni care iti confirma ca poti face lucruri frumoase cu ajutorul lor si intr-un oras in care cu greu mai zaresti frumusetea. Am ascultat interviul dintr-o cladire situata in una dintre cele mai aglomerate intersectii din Bucuresti. M-am simtit ca intr-o zona de periferie din India. Doar lumina soarelui era frumoasa azi-dimineata, dar pana si pe ea o poti aprecia cu greu atunci cand se reflecta in geamuri murdare de masini.

De o mie de ori pe zi uit cine sunt.

te aud

aş vrea ca scrisul, da, scrisul să fie cel care îmi spune, măcar o dată, că o să fie bine. să-mi scrie, literă cu literă, că lucrurile pe care nu le pot controla nu-mi vor face rău. să-mi spună că am putere, că ăsta nici măcar nu e un hop, că e o reuşită, să mă mintă scrisul, cu diacritice cu tot.

te aud
aud cum loveşti
dangăte mici
în spatele a tot ceea ce sunt
cât să răsune înnăbuşit
începutul lumii
un urlet mut
te aud
în sfârşit
sfârşitul

a pressure I cannot handle

©verdeursuz

it's never good when I run out of words.

we started using our time differently

©verdeursuz

run run run

n-am scurtat timpul, n-am scurtat nimic, nici ziua asta n-am reuşit s-o îngrămădesc în doar câteva ore şi să mă prefac, să cred că nici n-a existat. uneori plângem pentru toată durerea şi pentru toate bolile din lume, pentru toţi necunoscuţii şi pentru toate lacrimile pe care nu le-am lăsat să cadă atunci când am vrut să arătăm că suntem mai puternici decât eram în acele momente. uneori plângem atât de tare încât avem impresia că nu ne vom mai opri niciodată. aşa cum râzi uneori şi începe să te doară burta de la atâta râs. am nevoie de toate minutele din lume, dar în realitate sunt zile şi le număr. nu merge pe niciun drum doar până la jumătate şi nu face niciun pas înapoi. just run run run.

on the run

lucruri ciudate, mici, gânduri fugare, dar suficient de puternice încât să le simţi esenţa drept în inimă. vei pleca. simţi că de fiecare dată când ai ştiut că vine vremea să pleci, ai plecat. ai împachetat puţin, iar de data aceasta vei lua, poate, şi mai puţine bagaje. de data aceasta, cărţile contează cel mai mult. şi timpul liber. şi presentimentul unor mari schimbări. doi ani în viena de care mă desparte fix un an. un an în care cărţile de limba germană şi filmele se vor îngrămădi din ce în ce mai multe pe masă. în care se va urma un traseu fix. un an în care parisul va apărea din nou în calendar şi în care te vei întreba de o mie de ori dacă iei decizia bună. dar vei pleca. e un oraş din care pleacă toţi, mai devreme sau mai târziu. şi e un oraş în care nu găseşti nimic schimbat în bine atunci când te întorci.

în altă ordine de idei, e luni, iar lucrurile devin brusc amare şi aglomerate. timpul aleargă de la prima oră, de la un şapte nemilos şi de la o dimineaţă extrem de friguroasă. nu e toamnă, e doar dezordine.

I've got

TV in the back of my head. messages flickering on the phone and several unanswered e-mails. get a few days off, just get a few days off. slightly messy cooking machine, just a bit. rice spread. we love rice. we love coffee. we love mornings but we never get to actually sleep in. how come you always watch art films. you know what they say? you can kill a film in many ways, one of them is by talking about it. we had a neighbour, but that was last year. I don't talk about movies. I can barely remember any. there's just music now. and eyes which hurt. just computer screen in the morning, computer screen in the afternoon, and then at night after several beers and some wine and then in the morning we never get to sleep in, have coffee or just take a breath. we had a neighbour, last year. several friends. all gone now.

can't keep people around us, but we're always free to go find them. to find the same people who are still here although they decided to go.

I've got TV in the back of my head. messages flickering on the phone and several unanswered e-mails.

nu mai cred

în întorsăturile neaşteptate ale vieţii, în bunătatea absolută, în oamenii care te privesc în ochi, în zâmbete, în prognoza meteo, în îmbrăţişări, în pelerinele de ploaie, în serile de vară, în dumnezeu salvatorul, în sinceritate, în drumurile marcate, în podurile suspendate, în blocurile cu prea multe etaje, în lifturi, în încuietorile uşilor, în pâinea din supermarket, în termene de garanţie, în vecini, în iertarea altora, în desfăcătoarele de vin, în strângeri de mână, în şireturi, în trepte.

nu mai cred

în întâmplări neaşteptate şi amuzante, în sfinţi pe pământ şi sus în cer, în pâinea fără aditivi, în cuvintele rostite de oameni noi, în ora exactă, în promisiunile pe care ni le facem singuri sau în speranţele pe care ni le şoptim.

cred în etape, în ani, în timp, în inimă, în prezent. în cei care rămân, oriunde s-ar afla.

mi-e dor de voi toţi, în mii şi mii de feluri.