nimeni nu e centrul universului meu

în afară de mine. asta te macină şi te salvează, la intervale egale. îţi prepari cafeaua dimineaţa, desculţ, în bucătărie. pui una, două, trei cuişoare şi le savurezi aroma, bucurându-te încă de acum de mirosul pe care îl vei simţi peste doar câteva minute. mintea ne joacă cele mai urâte feste atunci când nu o lăsăm să se odihnească. aici nu vorbim despre iubire, ci despre nopţi, muzică în surdină şi nimic de reamintit. gustul vinului care-ţi şterge toate supărările şi-ţi aprinde dorinţele. suficient de mult vin roşu încât să ştii că eşti încă acolo şi suficient de puţin încât să te ridici dimineaţa la timp, să te îmbraci după un sărut plictisit, uşor formal, parţial obligatoriu, sărat şi obosit. mai vorbim. să-ţi strângi haina mai bine când ieşi din bloc, să vrei să plângi şi să ştii că numai un "eu" vechi ar mai plânge. să se audă în tine un urlet de lup şi asta să fie tot. să-ţi scufunzi mai târziu mintea în cafele, în muncă, în ore nesfârşite în care-ţi vei spune că nu-ţi pasă. astea nu sunt jocuri, dar le vei trăi ca cel mai bun actor. asta nu înseamnă nimic, îţi vei spune, iar inima se va răzbuna prin împunsături mici: asta înseamnă ceva. dar asta nu înseamnă nimic, îţi vei spune, dincolo de toate neamintirile. astea sunt doar amintiri mici, noi, de colecţie. le agăţi şi-ţi zâmbeşti în oglindă. ai trecut şi prin lucruri mai rele. şi nimeni nu înţelege nimic şi nici nu încerci să explici. a trecut atât de mult de când ţi-a păsat. tot inima te ia de mână şi te conduce pe un drum ştiut. apoi te lasă în frig, în faţa unui interfon la care nu ştii ce număr să formezi şi-ţi spune: acum descurcă-te. şi să ai grijă să fii bine a doua zi. şi nu i te plângi. nu i te vei plânge. vei trăi totul ca cel mai bun actor. tot ce faci, faci pentru tine. zâmbeşti şi-ţi spui că nimeni nu e centrul universului tău, în afară de tine.