vorba nimănui

azi nu mai am habar. sau poate că ştiu eu prea bine şi-atunci mai bine refuz să văd. you can have it all or you can lose it all. or you can have, of course, only half of it. or a quarter.

pe bune că aştept ceva din afară, o forţă extraterestră, să ne zdruncine pe amândoi. pe mine să mă ducă doi paşi mai departe şi pe tine să mi te aducă mai aproape. vezi? nicicum nu-i bine.

eu ştiu că greşesc, dar sunt greşelile pe care ni le-au pus cărţile în cârcă. ori mie îmi place să greşesc sincer şi des, aşa cum spune şi Robyn, until it hurts so good.

şi cu tine aşa e de fiecare dată. doze mici, dar bune, plăcute, se lasă cu zâmbete, ce să mai. praf adunat în palme, praful de pe tobă.

şi măcar de-aş crede că există o forţă care le pricepe pe toate. poate la sfârşitul vieţii le pricepem, poate atunci capătă sens. cauţi suflet după chip şi asemănarea ta?

mi-au rămas în cap ce-nu-trebuie-urile. şi-s multe şi eu le fac pe toate. ordonat, în paşi calculaţi, ţac-pac, greşit-am din nou. faţă de mine cel mai mult, faţă de tine că nici eu nu-mi asum mare lucru din toată povestea pe care mi-o scriu singură.

să-ţi pui sufletul pe tavă şi degeaba, ori asta e mereu din start greşit, cum bine scris-au cărţile. şi-ţi zici că ai citit poate prea mult, dar aia e alt soi de hrană pentru suflet, nobilă.

şi memoria asta funcţionează cum vrea ea când nu trebuie. când îşi aminteşte mirosuri, sunete, când aproape că poate să te ia pe sus şi să te-ntoarcă luni în urmă. habar nu ai ce ai făcut acum două zile, că nu ţi-a păsat. dar ştii, de fapt, ea ştie, memoria, cum îi era privirea, cum îi era zâmbetul, cât de frig era afară, ce gropi ai ocolit când mergeai lângă el, ce ţi-a spus când aţi ieşit pentru prima dată ţinându-vă de mână.

încăpăţânată memoria asta. de parcă se mai poate face ceva.