https://soundcloud.com/experimedia/sidsel-endresen-stian

spune-mi, înţelegi? înţelegi cu adevărat? dacă-ţi priveşti rostul în ochi, s-ar putea să ţi se facă frică. fiindcă te vei întâlni cu aceeaşi esenţa de acum mulţi ani. cu una pentru care scrisul e singura raţiune de a fi. sau, dacă vrei tu, cea mai importantă.

ce fericire. să ştii că, de fapt, n-ai îmbătrânit o zi. fiindcă ai tot scris. ieri, după film, am vrut să cumpăr un pachet întreg de ţigări şi să-l fumez pe tot, ţigară după ţigară. ori, eu nu fumez. vezi, asta înseamnă să faci un film bun. acum scriu, am terminat o piesă de teatru datorită filmului. drumuri noi, vezi, e bine să încerci. drumuri vechi, vezi, pe unele nu e bine să le abandonezi.

dar vrei să ştii ce am învăţat cu adevărat? că drumul la care nu te renunţi niciodată cu adevărat e şi cel care te defineşte. drumul la care te intorci şi-n care-ţi găseşti alinarea. bukowski să-şi îndese undeva deja mult prea faimosul şi tristul "find what you love and let it kill you".

find what you love and enjoy it as much as you can. we all die eventually.

transparente

aseara am povestit vreo doua ore cu un prieten despre cum se duce lumea de rapa. despre cum, asa cum bine a zis si el, in natura omului e si dorinta de autodistrugere. nu ne gandim la cei care vor veni. credem ca o sa fie cumva mai bine. cum, nu stim nici noi. dar avem aceste doua convingeri in noi si ele se bat cap in cap. any tedious work will rot your brain. asta mi-a ramas in minte si-acum incerc sa ma eliberez. ce sa pun pe primul plan? ieri mi-au fost aruncate cuvinte pe care incerc sa le pun intr-o cutie si sa le arunc departe. cuvinte care n-au nicio legatura cu mine, cu realitatea mea. e aproape amuzant ce spun unii oameni cand simt presiunea. dar nu e oare mai dureros sa simti ca totul e atat de strans legat de bani? orice astfel de palma ma trezeste din rutina. dar pana cand? cate palme sa primesc ca sa revin la ce stiu eu sa fac? si asta, supriza mare, e sa creez.

asa ca sunt recunoscatoare pentru acuza nedreapta care mi-a fost adusa. si cum de data asta nu sunt suparata, ma duc frumusel catre alte directii, dar sper ca, intr-adevar, tedious work will rot your brain.

Le Zebre - Alexandre Jardin

"  Il n'y a pas d'autre mort que l'absence d'amour."


Gaspard,
"Je te quitte parce que je t'ai compris. Je te quitte pour que nous ne devenions jamais un vieux couple. Je te quitte par amour, avant que nos sentiments se figent en habitudes. Je te quitte comme on sort du cinéma pour ne pas voir mourir le héros. Je te quitte comme on refuse de voir la dépouille des défunts qu'on a aimés pour conserver l'image de leur regard lumineux. Je te quitte parce que l'amour est poète et que les poètes meurent jeunes. Je te quitte parce que Roméo et Juliette ne peuvent fêter leurs noces d'argent. Je te quitte pour te garder tel qu'en ta beauté folle de cette nuit où tu m'es apparu dans une cage d'escalier, vêtu d'une serviette.
"Gaspard, nous ne vieillirons jamais.
"Camille"


"quel plus joli parfum une femme peut-elle porter que celui de la peau de son amant ?
il n'y a pas d'autre mort que l'absence d'amour
celui qui se perd dans sa passion a moins perdu que celui qui a perdu sa passion"

"Faites que la beauté reste, que la jeunesse demeure,que le coeur ne se puisse lasser et que vous reproduirez le ciel."


"Chaque matin, il se pesait pour s'assurer qu'il avait déjà commencé à disparaître et,toutes les semaines, sa balance lui certifiait que plusieurs centaines de grammes de lui-même n'existait plus. 


"T'es-tu au moins demandé quel aiguillon m'a poussé à agir comme je l'ai fait ? Pourquoi je n'ai reculé devant rien ? Parce qu'il y a six mois, je t'ai retrouvée exsangue à l'hôpital. J'ai compris alors qu'il y avait urgence à s'aimer avant que la mort nous sépare."


Le cadavre fut long à roidir. L’esprit aussi vide qu’un oeuf gobé, Camille traîna le Zèbre jusqu’à son lit encore tiède, s’étendit sur sa poitrine et enfouit son visage dans son cou. elle le couvrit de baisers, frotta vigoureusement ses mains, lutta fébrilement contre le froid des ténèbres qui gagnait ses membres gourds. Des mots tendres s’échappaient de ses lèvres, psaume d’amour murmuré, cantique passionné et improvisé.
De douleur, aucune trace. Trop tôt. Seule une légère brise de folie soufflait dans ses pensées. Courant d’air qui, dans l’obscurité, s’enfla, devint un vent qui lui chamboula l’entendement le temps d’une nuit, de leur ultime nuit. Camille ôta son chemisier et vint se couler contre la dépouille de Gaspard. Mi-nue, elle s’allongea sur son torse que nulle respiration n’animait plus, tenta de réchauffer sa peau qui déjà se parcheminait. Elle frôlait ses mains qui ne viendraient plus arpenter ses seins ni souligner ses hanches, humait son odeur, la fixait dans sa mémoire pour plus tard... quand elle se réveillerait veuve.

cumnecum

nu prea avem cum sa functionam cu totii la fel. si e bine asa. e perfect asa. mai mult, ce functioneaza pentru mine s-ar putea sa nu functioneze pentru alta persoana si invers. si e perfect asa. am primit de dimineata raspunsuri fara sa pun intrebari, ca si cum un om care te cunoaste bine iti ghiceste gandurile si-ti scrie, si-ti raspunde.

ma bucur de aerul rece, aveam nevoie de toamna. multe afine, mult ceai verde. cam asa arata ultima luna, pierduta-n moliciunea canapelei si-n somn prelungit. dar nu stiu cat sunt eu. a fost pauza mea de la cine am crezut ca sunt. mi-a prins bine. tare bine.

acum vine frigul, e timpul sa reordonam planurile, sa facem rost de noi caiete, albe, curate. sa intelegem mai mult, sa facem mai mult, sa vrem mai mult, sa riscam mai mult. de scris nu ma desprind. e necesar, e bun, ma defineste. va avea si are si el rolul sau.

imi doresc sa-nvat lectiile pe care le-am trait nu doar o data. sa nu mai fie ca lectii de istorie, pe care le toceai si pe care le uitai. nu mi-a placut istoria. am redescoperit-o, mai tarziu, citind singura. istoria caderii lui ceausescu scrisa de un francez.

ma tem ca se duc de rapa multe lucruri in tara asta. le vad schimbandu-se in rau. continui sa fiu schimbarea pe care imi doresc sa o vad, vad mai mult binele decat raul, dar tot ma intreb de ce nu ne schimbam odata, de ce nu ne revenim, de ce nu intelegem de ce suntem cu adevarat aici.

drumul meu? inca il caut. imi place cum se rescrie. imi place jocul asta. imi plac zilele. asteapta-te la miracole, mi-a zis acelasi om recent. sa crezi, altfel spus, ca se intampla lucruri frumoase, ca sunt posibile. sa le vezi.

le vad. ma-ntreb ce-i si cu mine, in ce directie sa pornesc uneori. m-a molesit vara asta, m-a trezit prima adiere mai rece. vine toamna. dar cum prezentul e de baza, ramanem in prezent. un pic mai organizati si mai harnici.

teleportare

specialist.tumblr.com

Universu-i bland si lenes, de o vreme.

acum

intr-o zi mi-am dat seama ca e chiar simplu sa privesti altfel multe dintre lucrurile care ti se intampla. sa intorci totul la 180 de grade ca niciodata. si-atunci m-am eliberat. de multe. e greu acum sa explic - si nici nu cred ca as vrea - de ce rutina asta e buna si de ce mi-e necesara. si nici nu sunt datoare nimanui.

zambesc sub un cer de vara, zambesc la adapostul noptii. si sunt multumita. si merg pe acelasi drum in continuare in care e obligatoriu sa ma descopar, sa ma educ, sa ma "reeditez", cum a scris cineva talentat si drag. fiindca poti. sa mai stergi, sa ajustezi, sa schimbi ce vrei tu la tine. ce nu-ti place. sau sa faci mai mult din ce-ti place.

Si partea buna e ca nu mai explici nimic. Ma joc. E o joaca totul. Sau totul trebuie facut in joaca si, totodata, cu seriozitate. Zambesc si-mi pare bine ca am pastrat multe experiente numai pentru mine. Cu picioarele in prezent fiindca in afara de ceva ce-am scris la inceput de an, nu stiu sa-mi fac planuri. Am zis sa fac lucrurile de care mi-e frica. Si am facut. Am incercat. Am si incetat. Toate sunt experiente necesare si, cele mai multe, bune.

Orice se poate intampla, orice. Bucuria spontaneitatii, sa-i zicem. Poate ca nu m-am plimbat suficient vara asta. Dar mai e, totusi, putin din august. Poate ca jumatatea asta trebuie petrecuta sub stele. Am vazut cum se reconstruiesc lucruri in jurul meu doar pentru ca eu m-am schimbat. Am vazut cum se face ordine, cum se face liniste. Am inteles cum se construieste increderea. Caramida cu caramida, pas cu pas. Nu cer, las sa mi se intample. Traiesc altfel, ca atunci cand bati cu degetele ritmul muzicii. Fiindca asa e mai bine, asa mi-e mie mai bine. Si-avem intotdeauna marele drept sa facem sa ne fie bine. Sa nu uitati.

cum e cu linistea

n-am nicio reteta, dar cred ca noi avem cheia. pentru orice fel de eliberare vrei tu si in orice directie. e o lume stranie, asa intretaiata, impletita cu vis, realitate si realitatea virtuala. sunt trei realitati, daca vrei, in una singura.

sa nu te sprijini pe mine si, totusi, sa stii ca te poti sprijini pe mine. poti conta pe mine. noi suntem facuti din pasla uneori, alteori din fier, uneori din ciment. in unele zile suntem nisip, in alte ploaie. soare si unde, e greu sa ne definesti. poate si vant devenim, in unele zile, cand vrem sa fugim, sa evadam, sa nu mai fim niciunde.

mi-e dor de toamna poate pentru ca am simtit ca sunt toamna, dintotdeauna. n-am stiut sa simt niciun anotimp cum trebuie, in afara de toamna. parca-n toamna mi-au fost oferite cele mai pline zile, cele mai apropiate de mine.

imi place bucuria asta a transformarii. jocul de-a un om nou. fiindca nu mai suntem cei de ieri. as vrea sa vad unde duce drumul asta. e timpul sa fac ceva mai mult, diferit. inca ceva. sa fac un pas in alta directie. sa vedem unde ne duce drumul. sa construiesc. sa reconstruiesc. oare sa continui?

a ales si el

Robin Williams a ales sa plece. A ales si el, a fost alegerea lui. Buna, rea, nu-i e dat nimanui s-o judece. Ca a lasat in urma inimi indurerate ale apropiatilor, nu incape indoiala. Ca tristetea e maladia secolului, cum bine a scris Diana-Florina Cosmin intr-un editorial pentru Forbes, iarasi nu incape indoiala. Ieri scriam despre ce ne mai ramane daca noi credem ca nu avem de ales, azi se confirma aceeasi convingere. Nimic, nu ne mai ramane nimic. De ce-ai mai face un pas la dreapta cand ai avea garantia ca faptul in sine e identic cu a face un pas la stanga? De ce sa mai vrei, de ce sa mai doresti, de ce sa mai vrei ceva pe lume? Fiindca pentru iubire traim si iubirea ne implineste. Iubirea pentru propria existenta, in primul rand. Apoi iubirea pentru ceilalti, pentru trairile noastre, pentru bucuriile pe care le traim printre picaturile de tristete sau nenorocire. Fiindca viata asta le are pe toate. Visez cu ochii deschisi la o utopie. Cine stie, poate intr-o zi va exista acea lume in care nu va exista o impartire care sa faca mai mult rau decat bine. Visez si cred. Si incerc sa traiesc in acord cu aceasta incredere pe care o am pentru fiecare noua zi. Si cu aceasta multumire mai fac un pas. Nu mereu e inainte, in unele zile nu fac niciunul. Dar descos itele vietii fiindca-mi place. Fiindca si eu am simtit, in trecut, ca nimic nu conteaza, dand sensul vietii la o parte, uitand ca nu sunt singura pe lume. De ne-am aminti, de-am sti sa traim altfel, sa iubim altfel, sa avem curajul de a nu mai complica vietile, poate ca utopia ar deveni realitate.

ce qui reste

Ce ne mai ramane? Ma intreb ce ne mai ramane astazi daca noi credem ca nu avem control asupra lucrurilor care ni se intampla? Nimic nu e hazard si, totusi, totul e hazard. Nu avem cum sa uitam ca intr-o secunda, totul, dar absolut totul, se poate termina. Ca suntem, intr-adevar, la mila a ceea ce pare, de mii de ani, hazard. Dincolo de evolutie, dincolo de progresul estimat si pusi in termeni stiintifici, suntem in continuare la mila unei forte pe care inca nu am inteles-o. Dar, zi de zi, ce ne-ar mai ramane daca nu am crede ca suntem in control, ca suntem datori sa sarbatorim tocmai existenta insasi?

Evident, avem de ales. Asa cum in unele zile nu vedem soarele de dincolo de nori, in altele ne bucuram de caldura lui pana in adancul inimii. Dar pe termen lung ce alegem? Fiindca zi dupa zi se aduna si formeaza un trecut. Un trecut care ar putea sa ajunga sa ne raneasca mai mult decat orice. Viata cu regrete se traieste mult mai greu decat una cu regrete putine. Nu pot sa nu revin la comparatia mea preferata, la viata care e ca o gradina in care avem datoria de a face curat zi de zi.

Aner Clute - Edgar Lee Masters

OVER and over they used to ask me,
While buying the wine or the beer,
In Peoria first, and later in Chicago,
Denver, Frisco, New York, wherever I lived
How I happened to lead the life,
And what was the start of it.
Well, I told them a silk dress,
And a promise of marriage from a rich man--
(It was Lucius Atherton).
But that was not really it at all.
Suppose a boy steals an apple
From the tray at the grocery store,
And they all begin to call him a thief,
The editor, minister, judge, and all the people--
"A thief," "a thief," "a thief," wherever he goes
And he can't get work, and he can't get bread
Without stealing it, why the boy will steal.
It's the way the people regard the theft of the apple
That makes the boy what he is.



"Acest cerc vicios se regăseşte în toate circumstanţele analoage: când un individ sau un grup de indivizi e menţinut în stare de inferioritate, adevărul e că este inferior; dar ar trebui să ne înţelegem asupra valorii cuvântului a fi; reauacredinţă constă în a-i acorda o valoare substanţială în vreme ce el are sensul dinamic hegelian: a fi înseamnă a fi devenit, înseamnă a fi fost făcut aşa cum te manifeşti." - Simone de Beauvoir

Despre vise. Tot inainte

http://www.freundevonfreunden.com/workplaces/joachim-baan/

Se spune ca daca visul tau nu e suficient de mare, daca pasiunea nu e suficient de puternica, nu vei ajunge unde vrei. Citesc despre Joachim care a primit spatiul de la fratele lui. Fiindca uneori in viata mai esti si norocos in timp ce lucrezi. Nu vreau sa devina un chin ceea ce fac. Pasiunea nu trebuie sa fie stres, lupta cu fiscalitatea, oboseala acumulata si, in final, dezgust pentru ceea ce la inceput faceai cu drag. Am auzit prea multi oameni care au renuntat la pasiunile lor fiindca le-a fost greu. Am trecut si eu prin asta, dar nu am renuntat, doar am luat o pauza. E greu de inteles din afara, e grea de priceput lupta care se duce in orice om care isi doreste ca in viitor sa se afle in spatele unei astfel de vitrine, drept creator al unor produse care pur si simplu trebuie sa existe.

Uitasem ca nu am voie sa uit de vise. Noroc ca azi am fost norocoasa si am primit o veste buna. Dar stiti de ce am primit-o? Fiindca eram deja fericita. Fiindca starea actuala a lucrurilor imi spunea ca trebuie sa fiu recunoscatoare. Pentru familie, penttru prietenii mei atat de dragi, pentru ca pe lume exista oameni exceptionali, pentru ca avem posibilitatea de a face bine. 

Sa nu mai uitam de vise.

de-ai putea

sa desenezi cu degetele tot universul
ai face un cerc, apoi o linie
te-ai razgandi, ai adauga niste puncte
mi-ai spune ca sunt planete mari, uriase
dar ca asa se vad de aici, de pe Pamant
ai uni punctele si mi-ai spune
ca ai descoperit o galaxie noua
ca inca nu i-ai dat nume,
dar te-ai razgandi si-ai face un nor urias
peste toata galaxia
abia descoperita
mi-ai spune ca, de aici, de pe Pamant
nu avem cum sa vedem o alta galaxie
ar incepe sa ploua
asta ca sa duca si norii adunati pe cer
ai desena la sfarsit un soare
in timp ce mi-ai marturisi
oftand
ca nu stii cum arata Universul.

Alinta-te

Asta e sfatul pe care ti-l dau azi. Alinta-te. Daca nu mai stii pe unde s-o iei, daca nu stii exact ce e cu tine, cum sa definesti contextul, cum sa gasesti coordonatele pe Google Maps, cum sa nimeresti check-in-ul potrivit, uita-le si alinta-te. Ca tu esti tot ce ai mai bun. O sa ai noroc de oameni care sa-ti mai dea cate o palma uneori, e oare nevoie sa te blamezi si tu? Vina e aruncata oricum in Univers, din diferite directii, o poarta oamenii pe umeri, e forta negativa care anima spiritele sa faca intotdeauna rau si niciodata bine.

Uita-le. Alinta-te cum stii tu mai bine. Du-te sa dormi cat ai chef. Pleaca in Guatemala. Du-te sa stai pe un acoperis de bloc sa te uiti la stele sau la apus si daca nu gasesti raspuns, nu-i nimic. Nimic nu s-a pus pe picioare printr-o simpla pocnire de degete. Nimic nu e definitiv. Nici tu, ca om, nu esti niciodata acelasi. Nu mai esti cel care ai fost ieri si nu ai cum sa fii acelasi om maine.

Eu dansez. Cand n-am chef, cand imi vin de-a valma intrebarile, cand mintea imi aminteste ca e puternica si ca i-am dat prea multa putere, dansez si tace. Fiindca atunci ma retrag in mine, muschii incep sa vorbeasca. Inchid ochii si-mi imaginez forta care se trimite mai departe din toate miscarile pe care le fac. Sunt si nu sunt unde vreau sa fiu. Visele se schimba, noi devenim altii. Dar momentan stiu ca este esential sa fac sa-mi fie bine. Sa fac din binele asta prezent un si mai bine. Doar cu mine, intr-un dans frumos de tot. Si pasesc, zi de zi, dincolo de ce stiam, merg spre un echilibru la care trebuie sa ajung.

Poate se vor tese povesti pe margine, poate nu. Poate o sa le creez eu, poate nu. Dar acum e timpul pentru alint. Fa-ti singur un cadou. Alinta-te.

alb

Play this first:



nu se pierd cuvintele, azi sunt recunoscatoare pentru ele. multa vreme m-am temut ca ma pierd, daca scriu atat. ca o sa-mi destram esenta, ca o sa uit de cine sunt, ca o sa ma indepartez de mine. dar scrisul e o parte din mine, e ceva ce nu am abandonat niciodata. m-a format, m-a cizelat. imi place ca mai am atatea de descoperit la mine. ca ma descopar zi de zi. ca-mi fac curaj. ca imi construiesc cu mine o noua relatie, una mai buna, ca din zi in zi ma inteleg altfel, ma percep diferit. si-mi place.

e nevoie de mult curaj sa renunti la surplus.

la lucruri, la amintiri grele, la oameni, la haine care nu spun nimic despre tine. e nevoie de mult curaj sa-ti iei fiinta in maini. sa privesti in adancul ei si s-o lasi sa faca tot ce are chef.

devenim ceea ce citim. imi place asta. dar devenim si ceea ce traim, si ceea ce gandim, ceea ce simtim, mirosim sau iubim. nu avem cum sa devenim altceva decat suma experientelor noastre. de ce-ai vrea sa le faci altfel decat pline si frumoase?

mi le vreau insorite. cu ferestre deschise largi, cu perdele pe care sa le miste vantul. le vreau aici, dar si in alte parti. le vreau noi, semnificative, intelepte. le vreau altfel decat au fost uneori: fade, false, dureroase. au avut si ele, rostul lor. m-au adus aici.

abia astept! abia astept. sa vad ce-o sa mai aflu maine despre mine. ce-o sa-mi mai sopteasca o imagine. ce-o sa-mi mai spuna un rand. ce-o sa mai invat ca pot fi. ce-o sa mai aflu ca sunt deja. e o frumusete in acest drum pe care trebuie sa o lasi sa se desfasoare.

s-o traiesti stiind ca ai un drum lung de parcurs. si ca tu iti desenezi singur parcursul. si ca povestea asta e despre tine, despre cine ai chef sa fii, sa devii.

o sa razi, acum vreau o lampa rosie si-un retroproiector. asta ca sa vorbim putin, cu permisiunea ta, si despre lucrurile materiale. ieri stateam in mijlocul camerei si, privind in jur, mi-am dat seama ca am devenit exact cine speram sa fiu acum multi ani. poate un pic mai mult. m-am construit, reconstruit. si mai am nevoie de curaj, dar si de forta. sa imi ofer si acea renuntare la lucrurile care acum doar ma ingreuneaza.

nu sunt multe, nu-mi fac griji. eu sunt bine, linistita. fericita. las zilele sa ma inveleasca in nepasarea lor. nu las pe nimeni sa ma grabeasca, sunt surda la astfel de chemari. si nici ca-mi pasa. nu ma mai grabesc spre nicaieri.

concluzia, daca vrei - daca vrei sa existe si o concluzie - e ca omul cat traieste se compune pe sine. si invata. zi de zi, clipa de clipa. daca asta alege. cata nebunie si placere in cunoastere. in cautarea febrila a sinelui si a lumii. in joaca serioasa a unui arheolog. sa fii prezent. sa vrei, sa cauti, sa oferi. sa exprimi.

sa traiesti, cu gandul ca ti-e data o experienta pe care ai datoria sa... o savurezi. si s-o faci sa fie mai buna, atat cat poti, nu doar pentru tine, cat si pentru ceilalti.

On le devient

"Dacă femeia se descoperă ca inesenţialul care niciodată nu se întoarce la esenţial, e pentru că ea însăşi nu operează această întoarcere." - Simone de Beauvoir - Al doilea sex


Expresia "Există un timp pentru toate" are astăzi un cu totul alt înţeles pentru mine. În niciun caz nu se referă (şi nici nu s-a referit vreodată) la faptul că trebuie să aşteptăm sau să ne consolăm, atunci când ceva nu se întâmplă, cu gândul că în viitor va exista un moment destinat împlinirii dorinţei noastre.

Acel "timp pentru toate" nu poate să vină decât ca o concluzie a unor experienţe adunate în timp, înţelese şi trăite ca atare. Atenţia faţă de aceste evenimente este şi cea care ne face fie un dar, fie ne produce un handicap înţelegând prin asta că riscăm să nu prindem esenţa a ceea ce ni se întâmplă.

Darul tuturor trăirilor ni-l putem face însă alegând să nu negăm timpul, deci să nu negăm prezentul. Singurul timp pierdut este cel negat, singurele lecţii neînvăţate sunt cele pe care vom refuza să le vedem sau cele a căror existenţă certă o vom nega cu încăpăţânare.

Aşa se face că vine un timp (deci o clipă prezentă) în care înţelegem, la o scurtă privire către trecut, cum sunt ţesute firele şi de ce unele lucruri nu se întâmplă când ni le dorim (aş spune azi că nu se întâmplă atunci când ni le dorim din motivele greşite şi că, dimpotrivă, se petrec atunci când motivele dispar, iar noi nici nu ne mai gândim măcar la acele dorinţe din trecut).

Incercarile

Visele noastre merita o sansa la viata. E bine sa incercam. Daca ne dorim, daca ne imaginam ca am vrea sa fim undeva, daca ne temen, daca nu suntem siguri ca suntem in stare, merita sa incercam. Fiindca odata ajunsi acolo, vom sti daca e drumul nostru sau nu, vom sti ca am indraznit, vom trai mai departe cu linistea de a fi scapat de acel "ce-ar fi fost daca".


Si una dintre lectiile pretioase pe care le-am invatat pana acum e asta: ca orice vis care se intoarce la tine, orice gand care la rastimpuri nu-ti da pace, orice idee la care ai renuntat merita sa devina realitate daca inca te mai gandesti la acest lucru.

Bettina Lewin