superstitions, they come

ce poţi face cel mai bine pentru tine e să faci ceea ce e mai bine pentru tine. ceea ce ştii că trebuie şi te sperie. fiindcă asta înseamnă să întorci spatele lumii şi să devii cu adevărat responsabil, să înţelegi ce poţi, să îndrăzneşti mai mult, să te supui oprobriului public.

A2

tricoul cu dungi
puloverul cu dungi luat pe deasupra
ai vrut să le dai jos
a apărut individul ăsta
a doua zi trebuia să plec devreme
"Să te machiezi şi tu puţin"
n-am mai călătorit niciunde
peste podul fantastic pe care l-au construit
între budapesta şi paris
cumva prin inima Transilvaniei
l-am văzut în vis atunci când acel individ
necunoscut
ne-a întrebat
dacă nu ştim pe unde trece
autostrada.

maturitate

maturitate. primele impresii proaste
nu mă mai interesează nicicum
faptul că mă uiţi de pe o zi pe alta
nu mă mai interesează deloc
mă-ntrebi, iar eu îţi răspund
fiindcă
aşa am fost crescută
la bună ziua răspunzi cu bună ziua
la nu-mi pasă nu mai răspunzi deloc

Revelaţia Binelui

Am azi revelaţia binelui. Oare aş putea să-ţi explic? Mă simt un om bogat, un om bogat sufleteşte. Mai bogată ca niciodată. Am în viaţa mea nişte oameni extraordinari. Oare când am încetat să mă minunez de ei, să-i uit? Pe unii ştiu că i-am uitat când i-am cunoscut mai bine. Zâmbeşti, nu? Da, iată că în cazul unora pasiunile nu reuşesc să-i facă să strălucească tot timpul sau la infinit. Dar cunosc, iată, nişte inimi incredibile, nişte suflete pe care doar frumosul le hrăneşte, oameni sensibili, oameni care îţi luminează dimineţile, orele, serile. Şi am bucuria, chiar bucuria, de a-i cunoaşte pe unii dintre ei de ani de zile şi îi văd, sunt încă aici, se hrănesc prin creaţiile lor. Trebuie să continuăm să ne mirăm de oameni, să ne exaltăm inimile precum nişte copii fiindcă am fost copii şi e bine să rămânem copii până la sfârşitul vieţii.

Şi spun asta după ce am citit toate întrebările lui Cioran şi toate întrebările lui Ionesco. Nu voi mai scrie niciodată Ionescu din respect pentru un scriitor care a făcut foarte bine că a plecat din România. O ţară care nici acum nu ştie să-l aprecize, nu ştie să se minuneze.

Ce frumoşi sunteţi. Au scris unii filozofi şi psihologi că minunându-ne de ceilalţi ne vedem şi pe noi mai frumoşi. Foarte bine, aşa să fie, aşa să creştem. Mă văd doar recunoscătoare azi. Vreau ca proiectele acestea pe care le fac să crească, văd cum scrisul a căpătat în sfârşit sens, cum există plin, aici, prezent, cum e un ax pe care nu-l înţelegeam înainte. Cum îl recunosc şi cum mă recunoaştem şi cum reuşim să fim, în final, într-o simbioză perfectă.

curierat rapid

astept o carte
o joaca de-a bibiliotecara, firmin
oamenii astia nu stiu pe ce lume traiesc, dar ei nu traiesc
trimit e-mail-uri in care iti spun ca poezia se marunteste
cu un topor tocit
- ca sa doara mai tare -
ei sunt inventatorii lucrurilor care nu vor exista niciodata
de ce nu spui ca nu ma iubesti
fiindca deja iubesti atat de mult
la fel cum si eu iubesc
ai mainile in trecut si astepti un viitor promis
eu inteleg tot
din iubire nu mai zic nimic fiindca macina oricum
tacerea
suficient incat sa imi dau seama
ca daca mai fac un pas m-as putea prabusi
cenusa
n-as vrea ca din mine sa nu mai ramana nimic
as vrea ca undeva sa ramana scris cat te-am iubit
stii cum sunt unele statui
intoarse cu privire catre ceva ce noi nu vedem
ai mainile si inima in trecut
niciodata ale mele
niciodata in prezent
ce rau imi pare ca pentru o vreme indelungata am lipsit
poate ca
dar spun prostii
astept o carte
care nu mai vine
un curier care pana la urma poate ca imi va aduce un teanc de carti
"toata aceasta filozofie nu-ti va folosi la nimic"
un serviciu de curierat rapid
si inteligent

ce-ai putea să-mi spui azi

www.m12.ro

ce-ai putea să-mi spui azi? omul se îndepărtează de el însuşi prin tot ceea ce construieşte. îşi fabrică până la cel mai mic detaliu propria viaţă încât ajunge să nu o mai trăiască şi să nu mai fie a lui. ce-ai putea să-mi spui azi? că are rost să scriu numai dacă am ceva de spus.

am povestit aseară despre cum oraşul ăsta te creşte, dar te şi macină totodată. nu mi-a trecut niciodată prin minte că asta o să mă formeze, că nu ar trebui să vreau "să mă formez aici". sau poate că am uitat, odată cu trecerea timpului, mai ştii? şi, oricum, ce ai putea să îmi spui azi?

au trecut opt ani, răul şi binele s-au întâmplat deopotrivă. mă uit la oamenii pe care admiraţia faţă de natură îi ţine încă aproape de copilărie. e o naivitate pe care am pierdut-o, zdrelită de înjurăturile taximetriştilor, într-un oraş care o să te facă un om mai puternic şi un om mai slab, într-un echilibru şi un dezechilibru perfect. dar dacă ne luăm după Cioran, cine nu a suferit aşa nu a trăit cu adevărat niciodată. ajungi mai apoi să nu mai suporţi depărtările fiindcă oraşul ăsta te şi leagă. nu de oameni, cât de senzaţia că tu nu mai poţi fi tu decât aici, că te primeşte cu nişte braţe de străin, aşa cum te-a obişnuit dintotdeauna. friendship with good coffee. some benefits.

n-am făcut totul. m-a făcut să cred că nu pot face atât de mult pe cât pot face. şi, iată, în cel de-al doisprezecelea ceas, înainte să ne luăm la revedere, înainte să mă pregătesc să rup definitiv legăturile cu un oraş care, într-adevăr, m-a format, îi mai fac o promisiune. hai să încercăm împreună. eu voi munci mai mult, tu-mi vei arăta că am un loc aici, că îţi pot oferi ceea ce ştiu să creez, că tu ştii să primeşti ceea ce am să-ţi ofer.

să facem pace, înainte de o nouă revoluţie. un ultimatum pe care îl dau oraşului, pe care mi-l dau mie. despite its good coffee. and some of its benefits.

te mint, să ştii. dar ce ai mai putea să-mi spui azi? visez deja la bagaje făcute, la un bilet de avion cu o destinaţie nouă, către ţara a cărei limbă încă mai sper că n-am studiat-o în zadar. poate că, de fapt, locul ăsta a devenit prea bun cu mine. poate că s-au aşezat multe şi nu-mi dau seama. dar ce ai mai putea să-mi spui azi?

poate doar ce crezi despre oraşul ăsta, la o cafea.

no picture is needed

Universul mi-a oferit aseara, pe tava, ceea ce cu doua zile inainte spuneam ca vreau. Iar eu i-am raspuns: "Multumesc, nu acum". Suntem croiti dintr-un material care va continua sa fie plin de mistere pana la sfarsitul vietii.

Plec din Bucuresti intr-un weekend care se anunta plin de evenimente. Plec, poate gasesc raspunsuri. Dar plec si muncesc in continuare. Plec cu o minte deloc odihnita, dar stiind ca stiu tot ce trebuie sa stiu pentru a continua, pentru a merge mai departe.

Plec stiind ca pot sa uit si ca pot face sa-mi fie mai bine. Plec sa primesc o imbratisare calda si sincera, unica pe lume. Plec cu dor, ma intorc cu asteptari si bucurie. O agenda noua, schite noi, planuri. In lista sunt trecute intalniri, interviuri, proiecte. Azi predau o parte dintr-un proiect, pana ma urc in tren. Azi raspund la e-mail-uri.

Ma descurc bine cu scrisul, cu astfel de lucruri. Imi amintesc de o vreme in care ma descurcam mai bine cu mine. Nu imi dau seama nici acum unde anume am gresit. Nu-mi amintesc, ce pacat ca nu am scris, ce faceam atunci ca sa-mi fie bine.

Dar merg mai departe, nu am o alternativa. Poate sa-l las putin pe Ionesco deoparte, prea imi citeste in suflet.

Nu e secunda sa nu ma apese amintirea unor intamplari pe care le-am pus pe primul plan, dandu-ma la o parte. N-am vazut ca ridic ziduri de netrecut intre mine si celalalt. Si le-am construit atat de bine ca niciunul n-a mai stiut sa treaca dincolo.

Asa se croiesc, uneori, despartirile, cand o poveste nici macar n-a apucat sa fie scrisa. Cu ce ma hranesc? Cu cerneala, iata. Ma gandesc la dragul meu prieten care acum lucreaza. Ma gandesc la buna mea prietena care acum viseaza. Ma gandesc ca lucrurile sunt asa dintr-un motiv anume.

Ma gandesc la Shameless Maya pe care am descoperit-o seara trecuta si care ma distreaza teribil. Si-a facut un plan bun. Daca as fi "shameless" - ea foloseste termenul in sens de "neinfricat", mi-as lua un caine, nu m-as mai abate de la decizii, as face zi de zi lucruri de care ma tem, fara sa mai tin cont de judecata altor oameni.

Incet, le fac. Stiu insa ca cel mai usor si concret lucrurile se fac pe negandite. Spui "da" cand teama iti sufla la ureche sa spui "nu". Magic happens.

add

sincer, doar munca are sens zilele acestea. singura palpabila, singura care depinde de tine si singura de care depinzi. sunt omul din titlul lui Papini, "Un om sfarsit", dar renascut.

aduc o completare citatului pe care-l vad adeseori pe Internet, cel al lui Bukowski: "Find what you love and let it kill you". So you could live again.

nimic din

pe cat e de coplesitor, pe atat e de bine ca nimic din ceea ce faci sa nu ti se para suficient sau suficient de bun. cum altfel ai putea sa cresti?

imi dau seama ca cercul in care ma invart cere mai mult, insa in orice context increderea ta e cea care iti va asigura sau nu reusita.

obosesc zi de zi si zi de zi imi regasesc entuziasmul. de parca in mine ar locui doi oameni diferiti, doua capete infierbantate care au pareri diferite, care actioneaza diferit si care, culmea, iubesc si nu iubesc in acelasi timp.

ori sa-ti dai seama de acest lucru e deja o reusita, nu-i asa? renunt sa mai vad viitorul in vreun fel. ma misc in ritmul lucrurilor, le fac sa se intample. vreau tot, fac de toate. poate mediocru, dar si daca inspir doi oameni intr-o zi, e o reusita. poate ca lucrurile vin in timp.

nu vreau aplauze, azi oamenii aplauda la orice, cum spune regizorul andrei serban.

vreau teatru, merg la teatru. vreau carti, citesc zi si noapte. desenez, pictez, fac schite, cunosc oameni, incerc sa uit oameni. interesant ca e la final de zi, de saptamana si de luna, tot aceleasi suflete-pereche le numeri langa tine, le regasesti la un ceai, le recunosti privirile intr-o lumina blanda.

daca devenim in timp media celor cinci oameni cu care ne petrecem timpul, am toate sansele sa devin un om cat se poate de bland si bun.

uita-te la etichete

trece fara rost. bine, scriem din nou. asa, si? si scriem mai bine si avem idei. bun, nota zece. fericit? fericita? hai ca stau cu mainile legate daca vrei. ma prefac ca pot functiona si asa, fara plamani, fara inima, fara ce mai vrei. merg, papusa in mainile unui papusar. oricum, cred ca mi-ar placea sa iau niste cursuri de actorie. doar asa. doar asa sa vad daca ma schimba cum m-a schimbat dansul. vezi ca un pic s-a ales praful si de atelierul ala cu nina? fiindca a plouat, fiindca la air france a fost greva, stiu ca a plouat mult in saptamana aceea, vezi cum ne pierdem? ma uit in oglinda si nu ma mai recunosc nicicum. stii cum e sa nu te recunosti? exista doua variante: ori nu ti-ai pus niciodata problema asta, ori ti se pare ca esti mereu aceeasi persoana.

sper ca nu ti-ai pus niciodata problema asta. asta-vara spuneam ca o sa asez cartile in biblioteca. acum le asez pe unde pot fiindca sunt din ce in ce mai multe. cand inca mai era cald afara, desi toamna, mergeam la filme documentar, la un festival, si plangeam. am plans trei zile la multe filme si-au facut totul praf in mine. dar e bine sa lasi astfel de lucruri sa te rascoleasca, sa vezi ce mai ramane, sa vezi daca pe urma te mai intereseaza cum arata ultima colectie de la nu stiu cine. nu o sa-ti mai pese chiar daca o sa vrei sa creezi ceva frumos. dar nu o sa te mai intereseze nicio informatie care inseamna multi bani. ai obosit. iti vine sa te bagi in pat si sa stai acolo pana vine primavara sau pana ai vreo idee fantastica.

noroc ca ai idei din-astea. noroc ca te mai ierti, ocazional. ca de iertat, nu prea. noroc cu fata asta, sora ta, singura. noroc cu baiatul asta, fratele tau, singurul. noroc cu oamenii astia care te inteleg, te vad, te accepta. noroc cu binele lor, zilnic, pe care ti-l ofera gratuit. noroc cu ei ca sunt oameni asa de frumosi si te tin acolo unde trebuie. tu crezi ca daca pleci n-o sa-ti fie dor. acum parca a cazut cerul pe tine si, totusi, stii ca e in ordine, stii ca respiri, ca mergi acasa si iei vitamine si-ti treci. ca iar o sa fii intre vis si realitate, ca urmeaza o noua noapte in care vei respira fara plamani si doar cu jumatate de inima.

respir, respira

un interviu aici, un interviu dincolo. revin ca sa nu inteleg nimic, revin ca sa ascult mai mult si sa vorbesc mai putin. revin ca sa ma gandesc cum dispar oamenii, revin ca sa-ti spun ca mi-a fost frica de moarte, revin ca sa-ti spun ca mi-e greu sa scriu si doua randuri, dar le scriu, apoi le recitesc si-mi plac, revin sa-ti spun ca totul mi se cuvine mie si nu vad asta si ma sufoc, revin sa-ti spun ca mi-e greu, ca uneori as vrea sa plec departe, ca il ascult pe patryk care-mi spune ca ii e greu, singurul om pe care as vrea sa-l salvez, singurul om pe care mi-am dorit sa-l salvez vreodata, chiar daca multi oameni m-au acuzat de asta. a salva, salveaza-te. revin sa-ti spun ca am indraznit si eu sa nu fac ceva impotriva vointei mele, revin sa-ti spun ca mi-e greu in mii si mii de feluri, dar ca lupt cu mine si cu totul in fiecare zi, ca nu exista a nu te misca, a  nu face, a trai totul asa cum este. revin sa-ti spun ca ma simt pierduta, pustiita, dar ca incerc sa umplu un gol pe care multi oameni n-au reusit sa-l umple vreodata. il citesc pe Ionesco si parca descrie ce nu as putea sa povestesc vreodata, dar simt pana la cel mai mic amanunt.

cand luam si  noi o decizie buna?

revin sa-ti spun ca toate experientele din acest an, da, fac un rezumat, fiindca deja se apropie noiembrie, apoi decembrie, si pana in ultima zi din an am ceva de incheiat, revin sa-ti spun ca toate m-au dus la aceeasi veche concluzie. si ma apasa fiindca nu stiu daca mai am energie. mi-e frig continuu si stiu ca nu poti intelege.

o piesa, cateva ore de somn, cafea

am mers sa vedem "Capete infierbantate". am privit cum oamenii inca judeca dupa aparente, neatenti la emotii. mai devreme, facusem si eu asta, afara, in timp ce asteptam intr-o ploaie marunta care imi facea bine. am obosit. ieri am vrut sa dau la schimb 10 ore cu masina pe 10 ore cu trenul. fiindca-mi vine sa fug de oameni in ultima vreme.

toate semnele si toti oamenii te duc in aceeasi directie, te forteaza sa mai stai cu tine, sa schimbi ce stii prea bine ca ai de schimbat. functioneaza, sa stiti. pe termen lung, dupa luni de eforturi, vezi ca se schimba multe. asa ca nu renuntati, daca sunteti pe un drum ca asta. pana la urma, doar nu o sa ramanem tot timpul la fel. mintea noastra trebuie sa cunoasca din ce in ce mai mult, trebuie sa ne hranim si sufletul.

inca o piesa, inca o poezie. e greu sa mai faci pe cineva sa simta. e greu sa mai faci pe cineva sa nu fuga.

bagajele mele sunt mai usoare, hainele conteaza mai putin. doua carti, liniste. am obosit. sa nu uit sa cumpar totusi un complex de vitamine.

ti-as mai scrie, dar nu stiu daca citesti. poti sa-mi scrii. despre ce vrei sa schimbi si daca te temi ca nu vei ajunge acolo.

I am here, I am this, I am love

Exista nenumarate reguli pe lume. Oamenii iti spun cum sa scrii. Am un orgoliu mare care ma face sa nu-mi pese. Nu cand e vorba de scris. Nu fiindca n-ar mai putea fi imbunatatit, ci fiindca cei care iti spun cum nu trebuie nu iti mai spun si cum trebuie. N-am primit argumente valide in viata asta decat de la cativa oameni printre care se numara, din fericire pentru mine fiindca sunt oameni care mi-au schimbat viata, Rodica Zafiu si Simona Popescu (va invit sa-i cititi romanul "Exuvii").

Daca incepi sa tii cont de reguli, uiti cine esti. Daca incepi sa pleci urechea in dreapta si-n stanga, o sa scrii ceva care va fi al oricarui alt om in afara de tine. Cel mai bine lucrezi daca lucrezi in secret. Cel mai bine iubesti daca iubesti in secret.

roman in 1 si 0 pagini

sunt un scriitor care nu crede in cuvinte
nu pentru ca asa-mi spun
ci pentru ca asa simt
sunt un scriitor care a invatat sa respire din nou
mi-e frica si nu mi-e frica si fac ceea ce trebuie facut
cuvintele mele sunt sincere
au fost si vor fi
in vreme ce eu nu mai cred in ele
in cuvintele scrise
care astazi nu mai inseamna nimic
ma intreb cum ar fi sa le putem vedea in urma noastra
ca o mantie sa ne invaluie pe strazi
sa stii ca ce ai spus ieri inca te urmareste astazi
si sa fii si tu, la randul tau,
un scriitor care nu mai crede in nimic
nici macar in adevarul spuselor sale

si dimineata cand te trezesti
sa le gasesti pe perna
sa le vezi in oglinda
lipite pe chip sau prinse de piele
sa incerci sa le scuturi si sa nu poti
sa le simti si in cerul gurii
sa te apese sa iti apese pleoapele
grele de vorbele pe care chiar tu le-ai rostit
buzele care nu s-ar mai putea dezlipi
dintii naclaiti de cuvinte grele
cum ar fi, ma intreb, sa avem totusi o mantie a tot ceea ce am spus de cand am invatat sa vorbim?

sa ne apese umerii, sa ne incline fruntea
convinsi ca nimic din ce-am rostit nu mai poate fi uitat vreodata
adevarul e ca nici eu nu mai cred in cuvinte
desi le vad scrise
uneori cu cerneala
alteori din coduri de 1 si 0
moment in care imi spun ca nimic nu exista si ca orice e format din 101010101010101
poate oricand sa dispara
ca sentimentele scrise astfel se sterg odata cu primul shut down
ca dimineata e suficient sa scuturi perna
ca mantia grea a cuvintelor nu o au toti oamenii
ca suntem totusi scriitori care nu cred in cuvinte
dar continuam sa le folosim
bucurosi ca exista si ca ne putem scrie primul roman
antamdam1010101010101.

a la longue

A la longue, trebuie sa stai doar tu cu tine. Fiindca cineva va dori intotdeauna ceva de la tine, ceva ce nu esti pregatit sa oferi. Mi-am dat ieri seama de asta, din cateva propozitii scurte. Am crezut ca pot, dar nu pot. Nu e o surpriza. Oriunde ai merge, orice ai face, pana nu se repara ce trebuie reparat, nimic nu va functiona cum trebuie. Iar altcineva, din afara, nu e si nici n-ar trebui sa-i cerem sa repare.

Asa ca mergem noi, singuri-singurei, sontac-sontac, invatam sa ne fie bine numai cu noi si sa ajungem acolo unde ne imaginam ca trebuie sa ajungem. Mintea e asa de usor de pacalit si de adormit totodata. Lucrez la ceva si scriu, si sterg. Ma framanta munca in sine, dar e buna. Sunt aspra cu ce scriu, aici am libertate deplina. Acolo trebuie sa am mintea limpede, aici dau frau liber neintelesurilor si neintelegerilor. Aici le scot la lumina zilei, acolo incerc sa le asez intr-o ordine din care sa inteleg si eu ceva.

Asta e ceva usor, aici mi-e usor sa scriu. Dincolo ma macina, ma prinde, imi striga ca singuratatea e cel mai bun remediu. Nu ma tem de singuratate, ma tem sa nu fiu prinsa in mijlocul unei lumi nepotrivite. Cautarea continua, nu-i asa?

Vom reveni cu amanunte.

tot ce-am prevestit rau s-a adeverit. cine spunea ca ai dreptate, orice ti-ai imagina ca o sa se intample? am obosit pentru alte o mie de vieti. poate ca pentru zece zile bune, una o plangi.

de ieri

iti spun ce simt
colti mici ies la iveala
cront-ront, ma rontaie
ma crontane
rod din mine tot
sansa, ideea ca s-ar putea intampla
sa ma las iubita
de data asta asa cum trebuie
cu minte si suflet si sa inteleg
sa simt cum e ca cineva sa vada dincolo de tine
si-au aflat, nu stiu cine le-a spus,
ca am ajuns si eu la concluzia asta
ca asa ar trebui sa se desfasoare lucrurile
doar ca mi-e atat de frica
asa ca au inceput sa roada din mine si sa ma faca sa dispar
doar asa, ca sa-mi dea dreptate.

scrisul face bine, scrisul face rau

ma tem
ca ne-am intalnit ca sa ne spunem din nou la revedere
in mine sapa un trecut pe care incerc sa-l las in urma
nu mai da, nu mai darui
iarta uita invata iubeste
suntem
am iesit sa mancam
era mancare de fast-food
nu-mi amintesc nimic, nu-mi amintesc mare lucru
nu inteleg
stiu ca scrisul face bine si stiu ca scrisul face rau
it's oh so quiet
acolo unde nu e nici intristare nu e nici suspin
istoria mcdonald's-ului in zece pagini
scrise de mana si o revolta la TV despre care multi spun ca nici lovitura de stat n-a fost nici revolutie prin urmare n-a existat

hai sa incep altfel fiindca vreau un nou inceput:

acolo unde nu e nici intristare nu e nici suspin
istoria mcdonald's-ului in zece pagini
scrise de mana si o revolta la TV despre care multi spun ca nici lovitura de stat n-a fost nici revolutie prin urmare n-a existat
si azi cand au aflat cine a castigat premiul nobel
au inceput cu totii sa caute
cine e ma, asta, individul
modiano, patrick modiano
nu are suficient like-uri pe facebook
ceea ce ne face sa credem, bineinteles,
ca avem cu totii o sansa.

de continuat.

de continuat?

saltul psaltul

realitatea noastra nu se implesteste nicicum
mi-e frica
stii cum spun oamenii ce-o sa zica oamenii
era pamant gol acolo, rascolit, negru, mirosea a intunecimea lumii
de unde vin toate unde nimic nu apare daca nu rostesti un cuvant
si de acolo pana in acest punct
se traieste o viata
la marginea campului in care pe viscol te poti rataci
orb, neorb, tot una e
mergem fara sa stim, privim in jos
catre pamant de parca
aflam in el raspunsurile noastre
ti-e frica
ce vor spune oamenii
de oameni sa nu-ti pese
sa-ti pese numai de unul

one too many thoughts

Daca uit, daca nu-mi mai amintesc ce va scriu azi, sa-mi scrieti inapoi si sa-mi spuneti ca eliberarea de sub cunoasterea celuilalt este cea mai mare libertate. Sunt oameni pe care ii intalnesti cat sa-ti dai seama daca visele tale pot fi frante sau nu. Sunt si oameni care iti deschid ochii, sufletul, inima. "Vezi ca la fel te-ai mai entuziasmat si in trecut", imi spune mama, ori de cate ori ii povestesc de o noua prietenie, de o noua relatie, de o noua intalnire. Ea stie, fiindca am avut noroc sa-mi fie si prietena, nu doar mama, cat am suferit in trecut. Si mai stie, dar nu-mi spune, ca nimeni nu-i ferit de noi suferinte, de noi dezamagiri. Dar eu sunt indragostita de oameni si cred orbeste in noi inceputuri. Si mai sunt indragostita de conversatiile bune, de muzica buna, de vinul bun. De mine? Asa si-asa. Abia acum ne ispitim reciproc, in lupta, sa stiti, cu frigul asta imens care parca a coborat si peste inimi, nu doar peste case. E lucru mare, imi spun, sa stii sa te descurci atat cu frigul de afara, cat si cu frigul din oameni.

Lucruri importante pe care sa le ai in vedere daca in viata ta nu e ordine? Ordinea, asta ar fi pe primul plan. Sa faci ordine in casa astfel incat sa ai ordine si in minte. Obiective. Pe termen scurt si pe termen lung. Chiar daca nu ai chef, chiar daca te temi, chiar daca ti se par inutile. Nu sunt. Scrie-le fiindca e mai bine sa le vezi in fata ochilor decat sa crezi ca le tii bine minte si asa. Relatiile. Nu ma refer doar la relatia cu partenerul, ci si la cele cu prietenii si cunostintele. Fa curat si aici. Cel mai important cred insa ca e sa le lasam sa mearga in ritmul lor. Sa nu tragem nici de oameni, nici de intamplari.

Cineva mi-a oferit zilele trecute una dintre cele mai importante lectii, in timp ce savuram un cappuccino cu dovleac copt. Mi-am dat seama ca tot trecutul meu m-a adus aici, in acest prezent. Ca nu mi-ar fi spus ce mi-a spus daca eu nu as fi luat anumite decizii. Si-i ascult sfatul, sfatul care m-a transformat deja mai mult decat as fi putut eu sa ma schimb singura intr-un an de zile.

Teatrul. Am vazut "Insemnarile unui nebun" acum doua seri. N-am stiut sa-i fac recenzie, asa ca am facut o poezie. Poezia. Fara de care nu mai pot trai si e bine ca s-a intors din nou in viata mea. Increderea. Ca o sa fie bine. Multumirea. Ca respiri, ca esti. Ca incerci sa faci sa-ti fie bine. Si, pe final, desigur, fa sa-ti fie bine.

se asteapta de la tine

pot sa iau o pauza? pot sa-ti explic? pot ca in urmatorii cativa ani sa nu mai fac nimic din ce-mi imaginez ca oamenii asteapta de la mine? eu pentru mine nu stiu ce sa fac. as vrea, intr-adevar, sa simt ca sunt cu adevarat libera. sa simt ca am depasit si acel ultim prag. dar tot ca intr-o intersectie aglomerata ma simt, blocata de mult prea multa vreme. nu ma intelege gresit. privesc in urma si inteleg, sunt recunoscatoare. e totul perfect acum, e un moment pe care nu l-as da pentru nimic in lume si nu l-as schimba cu nimeni. inteleg asta, stiu asta. doar ca, uite, din cand in cand, obosesc. sunt zile in care ma intreb daca voi reusi vreodata. si nu e vorba de munca, in caz ca la asta te gandeai. nu. e ceva ce are legatura cu mine si numai cu mine. mi se pare ca nici nu am timp pentru acest cel mai important lucru. ca nu e bine sa ii acord prea mult timp, ca tocmai atunci progresul inceteaza. vezi? iar eu obosesc. le scriu si le citesc si par sa nu aiba sens. si nu vad, crede-ma, o cale de iesire, o scurtatura. e un nimic, mi-ai spune. iar eu ti-as spune atunci ca nu e un nimic. poate in relatie cu alte probleme. dar pentru mine ramane acel ultim prag de trecut. si parca ma apropii. si-n acelasi timp pare ca nimic nu s-a schimbat. ce gluma. iti scriu azi, ma dezvalui azi, cand ploua atat de mult afara, cand oricum mai toti oamenii sunt tristi, ursuzi, posomorati, cand ne supara ambulantele care trec, fosnetul cauciucurilor pe asfalt (mie imi place, recunosc), ploaia marunta, norii grei (ii ador). vezi? le iubesc, pe toate, pe rand, din inima. dar asta nu-mi inlocuieste oboseala, frica. nu mereu. am zilele mele in care as putea ridica muntii. si stiu, stiu prea bine, ca acesta e singurul drum pe care trebuie si pot, de fapt, sa merg. si nu e usor. ma intreb doar daca nu cumva e imposibil.

consuma

acum e randul tau sa taci

din tot ce vrei sa spui
sa nu ramana nimic.
e randul tau sa consumi
oameni
sa-i lasi sa-ti spuna cine au impresia ca sunt
cu rani
sa nu ai mila,
fata mea

unknowing is a factor of the human existence

număram ore, ploi

ne-am oprit aici, inconfundabili, singuri. într-o ploaie seacă, măruntă, aproape invizibilă. că multe lucruri care, deşi există, nu par să aibă sens. ce sens să aibă o ploaie care mai mult se preface că este? te poţi simţi adeseori ca în mijlocul unui glob. în afara lui, oameni. în afara cercului tău, semne de întrebări la care nici nu mai încerci să găseşti răspuns.

mi-e gândul la cărţi, la când o să le citesc, la cum să le mai aşez, la ce mobilă să mai arunc, la cum să fac să fie cald. un gând care persistă, o întrebare care nu are sens. de ce fac ceea ce fac? şi, mai departe, ce trebuie să fac? ce ştiu, cu adevărat, să fac? să scriu. nu exist dacă nu scriu, i-am spus Elenei aseară. îi spuneam şi simţeam cum inima mea îşi înţelege rostul. trebuie să scriu până la sfârşitul zilelor. am oprit poezia, am pus stavilă simţirilor. facem asta, facem ailaltă.

din asta nu ies bani, nu aşa trebuie să trăieşti. n-o mai facem nici p-asta, nu e bine. şi, uite, să ajung să am momentele mele de îndoială. cine sunt, ce trebuie să fac mai departe? m-am agăţat, rând pe rând, de oameni. de prietenii, de existente. până când mi-am dat seama că nu e o completare, ci o recunoaştere a unor calităţi, şi e una reciprocă.

ne trăim astfel vieţile. întâlnirea cu ea de aseară mi-a reamintit cât de minunate pot fi întâlnirile în lumina potrivită, în faţa unei băuturi calde, când vocea ta se ridică deasupra murmurului general din încăpere, când de la iubire ajungi să povesteşti despre iubire şi invers. iar alteori, iată, că în astfel de dimineţi, sunt în acelaşi glob, la adăpost, nu aud, nu văd.

dezgolire

rămâi singur în unele zile

rămâi atât de singur că te sperii

în faţa oglinzii îţi priveşti chipul

mâinile, degetele, pieptul, vezi cum împing coastele

sau cum pielea nu pare să fie a ta

priveşti dincolo

dar vezi că şi sufletul încearcă să rămână agăţat de oglindă.

în întuneric sau în semi-întuneric ţi-e frică să te priveşti

fiiindca acolo eşti mai puţin tu sau

cine stie

poate ţi-e frică să nu mai rămână nimic

ei nu te văd, nu te compun, nici n-ar şti să te descrie

tu singur, în oglindă, ştii să-ţi alcătuieşti portretul

te gândeşti că ai face dragoste

doar e o după-amiază perfectă

îţi dezlipeşti înfăţişarea din oglindă

o îmbracitot aşa cum, la lăsarea serii,

îţi dezbraci umbrele

şi pleci

e o zi de luni în care nu se întâmplă niciodată nimic.

pe rand

asteapta-te la miracole -

mi-a spus cineva in ziua in care

n-am cerut niciun sfat

si-am asteptat fara sa mai fac vreun pas

in timp ce ma transformam, pe rand,

in toate personajele din istorie care nu au facut nimic

ori sa astepti pana cand vei cunoaste totul

inseamna sa nu mai faci nimic

s-a facut mai intai dimineata

o dimineata tarzie in care am uitat tot,

dar stiu ca au trecut atunci multe anotimpuri

ma asteptam, in orice caz, la un miracol.

au schimbat strazile, au inlocuit trotuarele, au daramat stalpii,

au luat bulina rosie, au pus un nume de firma,

cladirea e inca in picioare

au rascolit totul - uneori parca trece un razboi invizibil peste noi

alteori purtam pelerine ca sa nu ne mai vada nimeni

reci, pe dinauntru, cafele infinite, mari, generoase

medium or large

cert este ca atunci, ca si acum,

a fost ziua in care n-am avut curaj.

asteapta-te la miracole ar putea fi un titlu de film

in care miracolele sunt medium sau large.

intreaba-ma azi. si cateva polaroide de Tarkovsky

 

© Андрей Тарковский/Ultreya, Milano; Luce Istantanea (Edizioni della Meridiana, Firenze; ISBN 88-87478-54-6)

Intreaba-ma azi si-o sa-ti spun
ca mi-am uitat numele
ca nu stiu nici ora la care m-am trezit
m-am imbracat
mi-am facut cafeaua si am baut-o
gandindu-ma ca azi
trebuie sa fac doar lucrurile importante
cu adevarat importante
prin urmare
pana la ora asta
n-am facut nimic
ce ciudat, ce bizar si ce coincidenta
sa nu intelegi nimic din ce se intampla cu tine
intr-o dimineata de luni
in care totul ar fi trebuit sa fie un nou inceput si in care
iata -
nimicul continua sa fie nimic.

DOCUMENT.OARE

am inghetat acolo in semi-intunericul din cinema
erau lacrimi, le simteam, am incercat sa le opresc
privind la charles wratto
former child soldier
in timp ce noi stam aici
acolo se moare
ne spune regizorul
apoi explica ce inseamna ca
dumnezeu nu crede in muzica
s-au prabusit atunci, le-am auzit
zidurile celei mai mari citadele
ca marea schisma
de data asta intr-un om
another day of mankind
si nimic nu are cum sa fie asa cum ne imaginam ca este
ma ridic si plec
iar lui porumboiu sa ii fie rusine
pentru un film care a golit sala
poate nu avea de unde sa stie ca va rula
dupa another day of mankind

MEHMET ASLAN

aceleasi intrebari ca si ieri
nimic nou
de ce faci asta, de ce faci asta
incerc sa-mi raspund, dar nu apuc
imi inec cuvintele
mi se opresc in gat si le simt
n-am timp sa caut argumente
ma rusinez de mine
in timp ce stau dreapta senina invatand sa stau dreapta si senina
am gasit un buddha in dimineata asta
l-am lasat acolo in floraria de langa anticariat
aceleasi intrebari la care nu am timp sa raspund
mult prea ocupata cu nimicul
mi-am faramitat argumentele in minte sa le pot digera mai usor
dar vreau sa stii ca m-ai pus pe ganduri
il ascult iata pe mehmet aslan
si parca a stiut cum sa ma faca sa uit
ca aveam de raspuns
la o intrebare