Maria

În loc să învăţ pentru examenul de mâine:

Obişnuia să îşi usuce rochiile pe calorifer. Îmi plăcea să o privesc. O să le arzi. Bine că eşti tu deştept. Iubeam să o tachinez. Se întindea cât era ea de mică şi ajungea totuşi să îşi întindă sutienele pe sârma din baie. De ce nu mă ajuţi în loc să stai acolo şi să te uiţi la mine? Avea dreptate. Nu o ajutam niciodată, dar, dacă aş fi ajutat-o, astăzi nu aş mai fi avut în minte imaginea cămăşii ei ridicându-se până aproape de limita indecenţei. Domnule, eşti un pervers. Da, eram. Adică sunt, încă mai sunt dacă în asta mă transformă aceste plăceri nevinovate. După ce termina de întins rufele, se trântea obosită pe covor, punea mâna pe cea mai apropiată carte şi începea să citească. Uneori citea şi câte cinci romane în aceeaşi perioadă. În schimb, eu eram un leneş fără pereche. Citeam, ca tot omul, un roman în două săptămâni. Stătea cam o jumătate de oră întinsă pe covor şi citea în timp ce îşi rodea o şuviţă de păr. Ştii că nu e sănătos obiceiul ăsta al tău, nu? Dispari. Ah, cât o iubeam. Într-o zi a venit în casă cu o pisică. A vrut să vină cu mine. Am avut grijă de Pisică (nu a vrut să îi pună alt nume) aproape un an. Cam înainte de Crăciun, îmi aduc perfect aminte cum Maria a intrat în casă, cu zăpadă în părul ei portocaliu, cu lacrimi în ochi şi privindu-şi mâinile. Pisică îi sărise din braţe exact sub roţile unei maşini. Ne-am iubit mult în seara aceea. Şi tot atunci şi-a ars rochia preferată, uitată pe caloriferul mult prea încins.