Now I'm bouncing back to happiness

Nu vă pot povesti cât de multe s-au întâmplat zilele acestea. Multe, multe, multe, iar eu simt că nu mai am timp de nimic. Şi chiar aşa e. Nu ştiu de ce vine noaptea atât de repede. Mă enervează enorm că trebuie să dorm la un moment dat. De obicei, atunci când nu mai nimeresc tastele şi nu reuşesc să mai ţin laptopul drept. M-am îndrăgostit de Gare du Nord şi de el:

Mi se pare că toate dorinţele mi se împlinesc atunci când nu e momentul, când nu mă pot bucura din plin de ele. Şi mai ştiu că nemulţumitului i se ia darul aşa că I'm so pleaseeeed with everything that's been happening these days!

V-am povestit cum vineri am stat 5 ore de poveşti cu o prietenă (3 în Cărtu-unde aş vrea să mă mut şi să trăiesc fericită până la adânci bătrâneţi) şi am băut foarte mult ceai negru. Când am ajuns acasă, am băut iarăşi împreună cu Suki, şi mai mult ceai negru. Efectele s-au văzut ceva mai târziu. De pe la 21.00 încolo nu prea mă mai puteai opri din vorbit. Mi-am consumat energia în Fabrica.

Azi am revăzut The Curious Case of Benji. Uitasem cât e de lung. Oricum, timpul a trecut relativ repede.

Mi-am dat seama, cu tristeţe,(some of you might not understand my sadness) că nu am decât vreo şase rochii, iar aici doar două, iar una poate fi purtată abia la primăvară. Thus, I strongly fully truly want/need a new dress.

Nu-mi vine să cred că de data asta nu mai pot fi sinceră şi o să vă las în ceaţă. Sunt uimită de unele lucruri petrecute recent şi momentan mă bucur de prezent.

Zilele trecute am redescoperit cu bucurie pub-ul City Pride (once again, mă bucur că pe noi nu ne amendează nimeni pentru reclamă mascată). E un loc frumos, cosy şi perfect pentru skipping classes. :)

Mai sus: Kinky Bear, Timothy Snoozy şi Tristuţu' (care nu e al meu, recunosc).

Am de citit Sister Carrie (on, please) şi Maggie: A Girl of the Streets. Poate mâine, acum mă duc să visez. Dimineaţa nu mă mai pot da jos din pat pentru că visez cu ochii deschişi minute în şir.

Acolo sus, cineva face planuri năstruşnice. V-am zis mereu că mi se pare minunat că nu ştim ce se va întâmpla mâine. Mie asta mi-a dat întotdeauna o stare de bine. Orice e posibil.
Azi am întrebat o mulţime de oameni dacă şi-l mai amintesc pe broscoiul care ne striga cât îl ţineau plămânii că totul e minunat şi că e bine. :) Cei mai mulţi uitaseră că au fost copii.

Mâine va fi soare.