From where I'm standing

Pe 18 începe şi pe 30 se termină. Mă tem că nu îmi (mai) fac suficiente griji. Că nu învăţ cât ar trebui. Nici nu văd ce aş putea să învăţ. Dar această stare în care ştiu că nu fac mare lucru deşi simt că ar trebui totuşi să citesc două capitole la nesfârşit, această aşteptare nu mă face decât să îmi fie şi mai multă... hmm... lene?! Da, lene sau pur şi simplu o stare în care evit lucrurile practice.
Număr orele până când se va termina totul. Libertatea va veni, din punctul meu de vedere, după 18 iunie, orele 13-14.00. Freedom, at last. Acest examen nu poate fi picat. Doar dacă se aliniază planetele. Dar simt că am avut destul de mult ghinion în ultima lună încât să se termine astfel. Prin urmare, o să fie bine. Nu vreau să fie bine în cele din urmă, ci să fie bine pe 18. Poate e doar oboseală psihică, poate e din cauză că a venit vara, poate e din cauză... Dar nu am făcut oare la fel în fiecare sesiune de vară?! Da, dar acum e licenţa. Un examen, desigur. Mai important, fireşte. Dacă îl văd ca pe cel mai important examen de acum, mă enervează. În plus, nu e aşa. Examenul de capacitate, bacalaureatul şi examenul de admitere au fost examene la fel de importante, dacă nu chiar mai importante.
Sigur se va termina cu bine. Trebuie. Apoi totul o să devină un mare gol. Nimic nu o să se mai întâmple. O să fiu doar un om care îşi caută de lucru, un om care până acum nu a mai avut un job, doar un verde ursuz care nu o să ştie încotro să o apuce. Şi va mai fi un master. Încă un examen. Materii de care nu am mai auzit până acum. Oameni care vor dori să ştie de ce vreau la masterul lor, de ce nu vreau dincolo. De ce sunt ei mai buni şi mai frumoşi? Of, atâtea întrebări fără rost. Lăsaţi-mă să învăţ ce vreau şi cât am chef.
Au făcut un film despre cineva care nu crede în iubire. Putea să fie despre mine. La sfârşit, se îndrăgosteşte. Au greşit sfârşitul, fireşte.
Aş trăi la nesfârşit în această după-amiază de dulce toropeală în care nimic nu se întâmplă şi singura voce pe care o aud e a lui Schuyler Fisk.
„I bet you’ll be mine”. Aş fi îndrăznit cândva să spun asta. Acum sună ieftin, comercial, prostesc. „I bet you won’t be mine”. Much better. Nimic şi nimeni.