15 June 2009

Nu. Despre iubire ca un lucru interzis.


„O vreme am avut impresia că ceilalţi oameni poartă mirosul tău. Dintre toţi, tocmai tu nu ai ştiut să ţii la mine. Tu, cel mai nehotărât. În urmă au rămas doar nişte poze şi un gol în stomac. Şi mi se face dor când mă uit la poze, mi se face dor când răsăritul nu mai e decât un răsărit.” (Gânduri albastre, Verde Ursuz)


Înfăşoară-mă în uitare. sărută-mi buzele, muşcă-le. nu-mi pasă. fărâmă-mi oasele sub greutatea trupului tău. zgârie-mi pielea şi odihneşte-ţi fruntea pe umerii mei. sărută-mi braţul stâng şi apoi smulge-l. nu-mi pasă. rupe cu dinţii din gâtul meu. scufundă-ţi chipul în îmbrăţişarea mea. ia-mi trupul şi fă-l să dispară. să nu mai existe decât unul singur.

Cum ar fi să fim normali, să ne iubim de fapt şi să ne prindă răsăritul pe plajă pentru tot restul vieţii?

Photo: Verde Ursuz

7 comments:

  1. Supeeeeerb!
    Trebuie, trebuie sa existe chestia asta si in realitate :)

    ReplyDelete
  2. :) It would be nice, dar e practic imposibil.

    ReplyDelete
  3. well... ce bine ca suntem oameni si ne putem macar imagina.:))

    ReplyDelete
  4. felicitari pentru fotografie si pentru brutalitatea plina de inocenta si iubire ce se regaseste in textul tau. cat despre "ganduri albastre"..as vrea sa imi dai niste amanunte.:p

    ReplyDelete
  5. Nu ştiu ce amănunte... a fost tot un lucru început şi pe care nu l-am mai terminat.
    Cred că printre posturile de la începutul blogului vei găsi mai multe fragmente şi mai mari.

    ReplyDelete
  6. am sa citesc:).hmm..

    ReplyDelete
  7. :) let me know what you think.

    ReplyDelete

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare