Au parc

Azi plouă, dragilor. Plouă aşa cum nu a mai plouat de multă vreme. Cu linişte şi gânduri frumoase, cu somn şi aşternuturi răsucite. Cu un ceai, cu răsfăţ. Plouă aşa cum mi-ar plăcea să plouă mereu. Astăzi miroase a ceai mai mult decât de obicei. Miroase a zi pierdută în pat, a lene printre perne şi cărţi, printre felii de lămâie şi amintiri. Plouă cu sentimente adâncite, cu speranţa că voi găsi într-o zi ceea ce caut. Sau că el mă va găsi pe mine. Pentru că ne pierdem cu toţii şi uităm să ne mai regăsim.

Cu o oră în urmă:





Ieri am trăit toată ziua cu o zi în urmă (sau cu o zi înainte?!):



O să mă duc din nou la Cărtureşti. Printre maşini şi bălţi, cu tenişii mei în care va intra apă. Cu umbrela pe care nu îmi place niciodată să o iau cu mine. Biata de ea, dacă ar şti numai...
Sunt un copil. Nu ştiu dacă tot timpul, dar în cea mai mare parte a timpului. Mi se pare că dintotdeauna am gândit aşa. Că dintotdeauna mi-au plăcut aceleaşi lucruri (în timp, s-au adunat şi mai multe).
Ştiu exact cum aş vrea să arate viaţa mea peste doi ani. Chiar şi peste un an. Chiar şi mâine. Îmi imaginez balconul cu balustrada de fier, florile în vase de piatră, teancurile de cărţi de lângă fereastra mare şi albă care ocupă tot peretele. Canapeaua plină de perne, salteaua pusă direct pe podeaua de lemn masiv, măsuţa mică pe care se odihneşte ceainicul, rafturile din perete care adăpostesc zeci de ceşti şi cutii cu ceai. Şi undeva, o pictură. Pe celălalt perete, alte picturi şi desene. Ale altora.
E vremea pentru o schimbare.
Will you?



Les Chansons d'amour: Chiara Mastroiani-"Au parc"