Scrisori către.

Iubesc, iubite. Iubesc aşa cum numai eu mai pot iubi. Iubesc cu toată fiinţa mea, cu fiecare atom pe care îl îmbrăţişezi în zori. Iubesc atunci când mi se usucă buzele şi însetate se îndreaptă spre buzele tale, cerşind şi mai multă iubire. Iubesc, iubite. Iubesc în stilul acela vechi, de prin anii ’60 când noptierele încă mai miroseau a acetonă. Iubesc când îmi dai la o parte bretonul deşi tu ştii că nu îmi place să faci asta. Iubesc şi mai mult când îmi dezgoleşti umerii şi ţi-i apropii, nesătul. Când cald, mirosul tău se imprimă în aşternuturi. Când ochii tăi se deschid somnoroşi şi se închid din nou, liniştiţi. Iubesc, iubite. Iubesc în stilul şlăgărelor pe care doar părinţii noştri şi le mai amintesc. Iubesc. Când măsori cu degetele fiecare centimetru din pielea mea, când priveşti cum lumina aprinde uşor puful epidermei. Când răsuflarea mea îţi potoleşte setea. Când părul tău îmi îmbrăţişează mâinile într-o înlănţuire cu miros de ploaie. Când îmi scufund chipul într-al tău. Iubesc de parcă mâine n-am mai fi. Ca şi cum mâna ta şi-ar lua adio atingându-mi obrazul.