astazi intrebarea este "de ce?"

iar unii oameni iti spun sa nu te mai intrebi atata. exact ca in facultate, cand profesoara de literatura engleza se enerva din cand in cand si tipa la noi "stop fidgeting!". dar noi ne foiam, doar eram tineri si nerabdatori. iar acum? sunt la fel, doar ca nerabdarea s-a linistit, a intrat intr-o amorteala suava, iar tineretea e tot acolo, doar ca se joaca de-a batrana inconjurata de pisici in ultima vreme. piticul filozof? e la locul lui.

nu am putut niciodata sa nu gandesc cumva si in viitor. sa traiesti doar in prezent fara sa iti pese de ce va fi maine mi se pare o ignoranta fata de tine si fata de lume. cred ca e un "carpe diem" gresit inteles.

de ce? daca in urma cu cateva ore stiai raspunsul, astazi intrebarea e doar retorica. nici macar atat. e lipsita de sens. e ca si cum te-ai transforma intr-un copil de 4 ani si ai continua sa intrebi acelasi lucru la fiecare raspuns primit. intr-un final, te-ai plictisi de copilul sacaitor, i-ai spune sa stop fidgeting si i-ai da un ultim raspuns: "degeaba".

sunt eu. de ce ma nelinistesc? comparatii, masuratori, analize. un fel de ritm care bubuie in interior degeaba. iti duci mana spre inima si iti spui ca e liniste. iti numeri pasii, iti arunci gandurile in ceasca de ceai. sunt eu.

ma intorc la scris, sunt un copil tare cuminte astazi. cu meticulozitate imi voi termina ziua. mai ramane de scris un editorial, mai ramane de scris un articol, mai ramane de facut un cuprins. e liniste, iar durerea de cap data de aerul conditionat devine placuta. e suportabila. o indur cu placere. stiti cum te bucuri de un ceai cald intr-o seara friguroasa de iarna? asa ma bucur eu acum de durerea mea de cap.

in the photo: the one who's been writing here de prin 2007.