home is where you're loved and free

nu reusesc sa ma trezesc zambind in fiecare dimineata. cereale mancate pe fuga, haine alese la intamplare, parul nepieptanat si strans in graba intr-un coc, cele mai comode sandale si o carte pe care uitam mereu sa o inapoiez unei prietene. am ajuns in douazeci de minute la serviciu, am mers repede, am privit in jos, n-am vrut sa privesc in ochii altora, sa ma lovesc acolo de alte ganduri.

incerc sa ma adun, sa-mi fac ordine in minte, sa-mi dau seama unde, cum si de ce gresesc. de ce nu schimb ceea ce stiu ca trebuie schimbat si unde s-a dus farama aceea de vointa care ma ghida acum cateva zile. in schimb, cu cat ma gandesc mai mult, cu atat gasesc mai putine raspunsuri.

o sa plec din nou in viena peste doua saptamani. nu, peste o saptamana si jumatate. primul concediu oficial. nu mi-a lipsit vacanta de trei luni pe care o aveam in fiecare vara. nu mi-a lipsit vara petrecuta acasa. nu-mi lipseste nimic, ai spune. dar viena incepe sa semene din ce in ce mai mult a acasa. un acasa de care stai despartit luni intregi de zile, unde incerci sa ajungi cat mai des, locul in care esti tu, asa cum ti-ai dorit dintotdeauna sa fii.

in aprilie, la doar o zi dupa ce ma intorceam din viena, imi faceam planuri sa plec din nou. acum, inainte sa plec, imi fac planuri sa revin in decembrie. vreau sa fiu departe de lucrurile pe care nu ma pot abtine sa nu le judec atunci cand imi sunt aruncate in fata ca fiind adevarate, iar ele nu sunt nimic decat ipocrizii cu care ne hranim intr-o societate care ne-a crescut de mici cu iluzii.

vreau acasa. acasa cu ferestre mari, cu un fotoliu mare intr-un colt, suficient de mare incat sa ne cuibarim amandoi, o biblioteca in care sa ne unim cartile, un birou la care sa te pot privi lucrand in unele dimineti de sambata, un pat care sa aminteasca intotdeauna de sentimentul de iubire, liniste si... acasa.

foto: verde ursuz.