when do you get the wrong picture? or do we ever get the right one?

imi imaginez ca locuiesc in casa aceea mare, cu podea din lemn masiv, inchisa la culoare, deschisa la culoare, ca-ti urmaresc pasii desculti, ca-ti vad talpile asa cum stau intinsa pe salteaua aruncata direct pe jos, cu urmuz langa mine. garsoniera nu mai e, ne-am mutat de aproape cateva luni si-mi imaginez ca bucataria este suficient de mica pentru casa, dar suficient de incapatoare pentru amandoi. te plimbi pana la fereastra, iti stingi tigara si ma privesti fix:
-si acum?
"acum ce mai facem?" ma intrebi. acum ca am ajuns aici unde totul miroase a fericire, unde totul pare bunastare si stare de bine. acum nu cumva o sa vrem sa fim nefericiti?
-acum ne prefacem ca suferim, ca iubire fara durere nu se poate, ca nu exista fericire fara drame.
incepi sa razi. stii ca asta dispretuiesc cel mai mult si stii ca am crezut intotdeauna ca nu e adevarat. ca daca fericirea ar fi conditionata de durere, atunci si durerea ar trebui sa fie conditionata de fericire, iar in viata nu se intampla asa niciodata.
-dar cei care iubesc si sufera?
-ei sunt cei care isi pun la status "it's complicated". am citit pe blogul Maurei ca acestor oameni iti vine sa le strigi "well, decomplicate yourself". cam asta mi-e unul dintre principii, intotdeauna e bine sa ai mai multe.

radem amandoi si ne imaginam ca e deja toamna. numaram ore si ne prefacem ca locuim la 856 km distanta de bucuresti.