MĂ ÎNTREABĂ

play this first: dar degeaba, n-aş şti ce să răspund. v-am ascultat un pic, şi numai un pic şi uite, acum mă gândeam că poate aveţi dreptate că până la urmă prea puţine lucruri mai sunt cum vrem noi să fie (şi când nu mai sunt cum vrei noi spunem că nu sunt frumoase). dar mie îmi place să cred sau să ştiu prea puţin şi să-mi fie mai mult bine decât rău chiar dacă acum stau în pat ca o femeie bătrână, cu o durere în partea stângă şi beau ceai care a călătorit mult şi a locuit în două apartamente. dacă m-ai fi întrebat acum un an unde o să fiu anul ăsta nu aş fi ştiut deşi am avut un moment în care am ştiut că o să-mi fie bine, iar acum ştiu deja cum o să fiu la 30 de ani. ţi se face uneori frică de certitudini, eu le împing cu vârful limbii sau cu degetele de la picioare sau mă ascund încă douăzeci de minute dimineaţa sub cearceaf. se schimbă mereu lucruri în mine şi le gust mai mult în ultima vreme pe cele care mă ţin un pic cu sufletul la gură şi-mi calc pe nişte nemulţumiri şi pe nişte momente în care n-aş fi vrut să văd pe nimeni şi-mi spun (sau poate doar mă mint) că asta e fix de ce-am nevoie, puţin piper. dar nu, ştiu eu că e bine, că dacă aşa simţi şi te schimbi un pic şi te încântă ce vezi şi nu ţi se pare greu, atunci nici n-ai de ce să te plângi. vine vara în bucureşti, cu câteva furtuni pe seară, cu nori de praf şi de petale, gunoaie nu prea mai sunt prin centru şi se umplu străzile de cei care-şi trăiesc supărările la infinit şi care dau vina pe clădiri, pe trotuarele strâmbe sau pe oamenii care merg prea încet când ei se grăbesc. vine prima vară într-o zonă care va fi poate cea mai fierbinte din bucureşti şi prea puţin pitorească. dar vine vara cu nopţi lungi şi weekenduri pe care nu le vom mai dormi în următoarele luni. întreabă-mă dacă mi-e bine şi-ţi voi zâmbi din toate punctele de vedere.

WHEN MANY PEOPLE ACTUALLY WORK TOGETHER

Open publication - Free publishing - More fashion

Open publication - Free publishing

http://www.zazaboutique.ro/lookbook/

crede

nu te uita la mine. am strans in mine furie si nu stiu cum sa o eliberez. nu te uita la mine, incerc sa sper ca o sa ajung acasa, ca o sa lovesc ceva, ca o sa plang, ca o sa-mi fie bine. n-as fi vrut sa mai raspund la telefon pentru multe zile, am auzit voci de la o terasa, am auzit ce nu voiam sa aud, am auzit temeri si zanganit de pahare, am auzit murmurul celor care-si spuneau povestile peste mese de lemn, sa nu-ti vina sa crezi asa cum nu ne vine niciodata sa credem, dar eu aleg sa cred, singura intr-un cerc vicios in care ne hranim fricile si in care prietenii cred ca ne ajuta, dar nu fac decat sa ne afunde, uneori, in propriile lor temeri. trebuie sa stii insa ca nu esti facut sa traiesti singur, dar ca trebuie sa stii cum sa fii singur pentru ca singuratatea e eliberatoare, si nu apasatoare. aleg sa cred si sa-mi apas puternic cu palmele pe urechi si sa nu aud ce nu vreau sa iau drept realitate. la sfarsitul zilei, chiar si atunci cand increderea iti este inselata, e bine sa te aplauzi ca tu ai fost singurul om care a mai crezut. am crezut si inca mai cred si am supravietuit unor dimineti in care poate pe tine vestile te-ar fi sfasiat, dar eu m-am ridicat si-am baut o cafea ieftina la doua statii de metrou distanta de locul in care nu m-am mai intors niciodata si unde, cel mai probabil, mi-am uitat umbrela.

aleg sa cred ca nu exista sfarsituri, ca nu exista tipare, nu atunci cand refuzi valul de oameni nefericiti din jur, nu atunci cand nu te lasi prada celor care au renuntat sa creada in bine si in marea salvare care vine odata cu fiecare noua dimineata.

crede si nu cerceta nu e doar o sintagma la care sa ridici din umeri pentru ca tu crezi in alte lucruri. crede. si nu cerceta.

FIND YOUR OWN FREEDOM BUT BE PATIENT FIRST

play this first:




Truth is I'm just exhausted. Nothing a few hours of good sleep can't solve. Be patient whenever you feel like doing something but you don't quite know what's happening to you. Don't give names to things, just wait.

SIGN OUT AND SIGN IN AS A DIFFERENT USER

FREJA BEHA

mi-a fost odata frica de tot, apoi nu mi-a mai fost frica de nimic. am ingropat atunci tot ce era de ingropat si-acum doar uneori mi se mai face si mie frica de frica altora. in general insa, nu-mi mai place sa scriu despre frica.

parca ma consum prin scris, prin nesomn si parca incep sa cresc prin oameni atunci cand nimeni nu-si mai asterne pe masa nefericirea hranita de peste o mie de ani cu suferinte peste care nu mai vrem nici in ruptul capului sa trecem.

sunt la suprafata apei, ce bine ca am invatat sa inot singura. ce bine ca intr-adevar inotul nu se uita niciodata.

vad mai limpede ca niciodata ca uneori e bine sa nu mai vorbesti despre lucruri, sa nu le analizezi, ci sa le traiesti pur si simplu.

nu mai exista sfarsituri acolo unde vezi mereu un nou incepu. sau: nu mai exista sfarsituri pentru ca vezi peste tot un nou inceput. cred insa ca pentru mine intotdeauna sfarsiturile (uneori, timpurii) au fost mereu eliberatoare.

nici nu stiu acum sa fiu altfel sau sa mai dau inapoi de la altceva. imi pun palmele pe urechi atunci cand altcineva crede ca stie mai bine. imi soptesc I KNOW BETTER SHHH.

si cam atat.

morala asta e: intr-o mare de ganduri care nu-ti apartin, fa-ti neaparat timp sa stai numai cu tine si sa te asculti. YOU KNOW BETTER. SHH.

timpul regasit

uneori dai peste adevaruri mai mult decat multumitoare in carti. rezonezi cu ele si-ti spui ca asta e solutia. diminetile mele sunt mereu agitate, dar pe ele le traiesc cel mai intens. mereu sunt pusa pe schimbari, mereu incerc sa definesc si sa completez o versiunea mai buna a propriei persoane, dar in ultima vreme nu am cum sa nu vad ca am uitat de multe dintre aceste hotarari. E drept ca unele imi sunt acum obisnuinte, ca nici nu le mai observ si ca sunt o parte fireasca a persoanei care sunt astazi.

mi-am amintit astazi cat de frumoase sunt diminetile care incep devreme. si mi-am dat seama cat de mult aveam nevoie sa ma reorganizez un pic. atunci cand te lasi inghitit de rutina, nu mai esti productiv, ci doar ocupat. si ideea ca-mi folosesc astfel timpul, ca il irosesc, e departe de a-mi fi pe plac.

asa ca stiu exact unde trebuie sa ma concentrez mai putin si cum trebuie sa-mi petrec orele libere care ar parea mai lungi daca nu le-as mai pierde in mod iremediabil tot in online. cred ca doar atunci cand nu mai faci lucruri doar pentru tine si ramai prins intre munca si prieteni incepi sa simti ca nu-ti mai ajunge timpul si ca ai obosit. In realitate insa, suntem capabili de lucruri mult mai multe, asa ca o oboseala permanenta este, de multe ori, doar rezultatul unui timp folosit in mod gresit.

feet on the ground

get free

play this first:




people get you down? oh, but some people can get you so high. and one of them is you. yourself.

e bine ca momentele tale de fericire intensă să fie dese. mi se întâmplă să fiu fericită pe deplin atunci când soarele străluceşte puternic pe un bulevard curat din bucureşti şi plin de oameni frumoşi. mi se întâmplă să fiu fericită pe deplin când un verde puternic răzbate până-n bucătărie, dinspre castanii în floare. mi se întâmplă să zâmbesc din inimă când ascult anumite piese. ca asta. mi se întâmplă să şi plâng şi să mi se pară că ceva, undeva, e nedrept. apoi ştiu că tot ce ni se întâmplă e drept, că avem mereu de ales, că a trăi nu înseamnă armonie perfectă a lucrurilor din jurul tău, ci înţelegerea unei armonii interioare care poate fi tulburată uneori pentru că rămâi tot om şi  a înţelege că frumuseţea vieţii nu înseamnă că te transformi într-un supraom care nu mai suferă şi nu mai aude decât foşnetul frunzelor în bătaia vântului.

mi-aş dori un avânt mai mare pentru anumite lucruri. îl  găsesc momentan parţial în oameni care mă inspiră, oameni talentaţi care şi-au urmat visele. alteori mi se pare că par doar o nebună care vorbeşte despre încredere şi stări de bine. dar e bine să laşi la lumină tot ce vine din inimă. e, de regulă, frumos şi bun.

WARM MILK

http://hypem.com/track/1kfsa

 why do people still struggle

hadley, hemingway's wife, wrote: "we can only belong to someone or something as long as we believe."

nu prea ai in ce sa crezi. mi-e foarte usor sa cred in mine. sa cred ca inca mai pot sa fac sa-mi fie bine. dar nu e mereu la fel de simplu sa-i faci pe altii (si nici nu incerci, oricum) sa creada ca o sa fie bine. in momentul in care nu te mai lupti cu temerile tale pentru ca le-ai invins, esti partial constrans de fricile altora. intinzi bratele si esti sincer si nu ceri nimic. dar exista intotdeauna de cealalta parte teama ca in spatele unei simpatii se ascunde mai mult.

nu o sa dezbat aici de unde si pana unde s-a ajuns sa ne invartim cu totii intr-un cerc al neincrederii. te simti pierdut cand incepi sa dai sfaturi. incepi sa ai dubii in legatura cu propriile cuvinte in momentul in care vezi ca, in jurul tau, prea putine lucruri functioneaza. obosesti, mai exact, sa spui si altora ca o sa fie bine. nu numai ca ei nu te cred, dar ajungi si tu sa crezi ca acel "unexpected" nu are cum sa fie decat ceva rau.

as vrea sa spun ca iau o pauza de la a da sfaturi. dar n-ai cum sa te abandonezi si sa adopti principii in care nu crezi. le accepti, le identifici, le privesti ca pe niste forme clare, niste globuri care se desprind dintr-un fundal cu chipuri sterse, si renunti sa fii suprins ca exista acolo unde n-ar trebui sa existe.

nici nu te plasezi deasupra altora. competitia cea mai buna e cea cu tine, nu cu ceilalti. dar te mai doare uneori, tocmai pentru ca inca incerci sa accepti ca nu esti de piatra, ca neincrederea unora si experientele din trecut raman agatate de prezent si il faramiteaza exact cand ar putea sa fie prezent si atat.

sentimentul frumos de a fi cu cineva nu e gratuit, nu e intamplator si nu se gaseste la fiecare colt de bar si nici dupa fiecare cocktail de culoarea detergentului de rufe. risti sa te imparti in prea multe amintiri si trairi pana cand nu mai ramane nimic.

tocmai de aceea e bine ca tot ce faci sa fie pentru tine, intr-o liniste si o incredere cultivate treptat. uneori nu o sa-ti fie bine. si-atunci trebuie sa te opresti si sa afli ce anume ti-a stricat echilibrul. si sa lasi starea aceea sa treaca. viata e un rau, o apa curgatoare. eu am o memorie slaba si doar uneori am impresia ca trairile de zi cu zi, atat de diverse, consuma din mine diferite particele.

sper sa-mi dau seama la timp daca o sa fiu in pericol sa dispar. as vrea sa am sentimentul ca oamenii din jurul meu ma umplu cu lucruri frumoase si nu ma consuma.

reposting

dumnezeul ironic al tuturor lucrurilor, al întâmplărilor, dar mai ales al neîntâmplărilor

poţi să-mi ronţăi un deget cât vrei, o săptălună, ca-n poezia despre marta sau ca-n noaptea în care mi-ai deşirat prima oară câteva fire şi-atunci am ştiut că sunt o marionetă de pâslă umplută cu spasme de plâns, sughiţuri, şiroaie de lacrimi şi alte manifestări convulsive, toate pornite din inimă şi pe care nu le mai cunoscusem niciodată până atunci. am şters cu mâna nişte principii aşa cum dai uneori la o parte praful, din lene. ştergi un raft cu palma şi-ţi rămân urme gri-albăstrii. şi-ţi mai prelungeşti puţin durerea de inimă şi spasmele-spaimele.

dacă cel mai adânc strat al fiinţei noastre n-ar simţi, dacă n-am avea certitudinea pustiului, dacă n-am muşca din sămânţa amară a abandonării (de sine sau a altora), aproape că am trece fericiţi prin viaţă. dar nefericirile sunt mărunte şi le-adunăm cu grijă, să ne ţină de foame, de sete şi de urât, în aşteptarea unei nefericiri mai mari. pe urmă, un cuvânt, şi ştii că te-a durut inima degeaba.

spaţiile încep să apese şi să-ţi comprime plămânii, indiferent dacă sunt spaţii pline sau goale. oameni cu chipuri seci în spatele cărora citeşti cele mai mari incertitudini din lume. te priveşti astfel, atunci când te uiţi la ei, în peste o sută de oglinzi în acelaşi timp. iar necuvintele, atunci când vin din inimă, umplu golurile cu cele mai dureroase sunete. şi-atunci îţi duci mâna la inimă, din instinct. nu te doare nimic, auzi doar cum se destramă pâsla, cum el îţi ronţăie un deget în timp ce cu o mână trage fire invizibile din tine. şi ştii că mâine până şi vântul ar putea să termine ce-a început altcineva.

dumnezeul ironic al tuturor lucrurilor e unul singur şi locuieşte aici, aproape.

munca te vindeca de orice

mi-am inlocuit medicamentele de raceala cu speranta ca oricum ma vindec de toate. zambesc atunci cand am impresia ca nu stiu incotro sa mai merg. si ma impac pentru moment cu ideea ca habar nu am de nimic. munca te vindeca de orice asa cum gandurile bune te vindeca de gandurile rele. si mai stiu ca prezentul e un pansament bun, dar ca o memorie slaba face cat un antibiotic minune de la care nu o sa te doara niciodata stomacul. fericirea sta de multe luni prin buzunare, prin genti, prin sertare, pe podea, la usa de la intrare, in oglinda din baie, pe chipurile celor care vin sa bea cafeaua pregatita de mine, langa perne, pe calea victoriei, in randurile scrise in fiecare zi oamenilor care, din motive doar de ei stiute, n-au plecat nicaieri. poate ca uneori e bine sa-ti para rau dupa cei care pleaca, dar e intotdeauna bine sa-i lasi sa plece. munca te vindeca de orice tot asa cum muzica iti alina durerile de cap si te intoarce pe un drum pe care-l poti strabate pana la sfarsitul zilei. n-as sti sa exist fara muzica si n-as sti sa mai exist fara iubirea de sine. n-as sti sa exist fara o definitie clara a ceea ce am convingerea ca am devenit. din neimplinirile de altadata n-a mai ramas nimic, iar inspiratia care duce la textele pline a pierit odata cu indeplinirea celor mai frumoase dorinte. un sacrificiu destul de mic. poate ca o sa revina, sub o alta forma. poate ca textele vor fi clare,alimentate si tinute in frau de o directie a constiintei prezentului. poate ca vor fi un tot, in loc de micile izbucniri date uitarii. intelegem prea putin din ce se intampla in jur si, din cauza asta, traim uneori numai pe jumatate sau numai pe un sfert. prezentul e insa sansa care ne este oferita in mod continuu.

nobody and I

where do you go? I don't know, but I'm not running.

it's been like miles and it's been years but I'm finally here. poate sa iti ia uneori o viata sa te descoperi. sau poate sa iti ia doar un sfert de secol sa intelegi cine esti si ca esti deja fericit. refuz, de nenumarate ori, sa-mi alimentez momentele de tristete. daca inainte le hraneam, acum aceleasi stari imi fac rau fizic si le reneg. sunt mai rare si cu atat mai puternice. sunt ultimele strigate dintr-un trecut in care prea putine lucruri mai contau. avem totul, avem chiar prea mult, asa ca e doar firesc sa ne gandim la cei care au intr-adevar prea putin. nu pot sa spun ca nu sunt recunoscatoare pentru ceea ce exista deja in jurul meu. diminetile mele si zilele mele sunt frumoase, deciziile mele nu ma mai supara pentru ca sunt ale mele, prietenii mei nu ma intristeaza pentru ca i-am ales si m-au ales in timp si pentru ca n-am lasat nimic sa ne distruga aceste relatii in care ne spunem cu o sinceritate care ii dezarmeaza pe multi ca ne iubim si ca o sa fim prieteni o viata intreaga. si stiu, in acelasi timp, ca nimic nu e vesnic si ca nimic nu are o forma definita si ca e bine sa acceptam ceea ce nu putem cunoaste. expect the unexpected e un principiu care te ajuta sa treci prin multe. a intelege ca orice schimbare e spre mai bine e din nou o idee pe care am reusit sa o imbratisez dupa ce orice noutate ma speria si ma facea sa cred ca nu pot merge mai departe. noul ma provoaca, nu ma dezarmeaza. oportunitatile nu se ivesc decat atunci cand continuam sa ne miscam. trebuie sa nu fim atat de duri cu noi insine si sa iertam. sa intelegem ca oamenii nu sunt ai nostri sa-i pastram si ca fericirea noastra nu depinde de ei, ci de starile de bine pe care ni le putem crea singuri sau impreuna cu ei. lumea este frumoasa. putem alege din ea ce e mai putin bun sau ce e bun. fericirea este o decizie, nu e un dar pe care ni-l face cineva din afara. just get better.

de la atata libertate te ia durerea de cap. cea mai mare durere de cap din lume

la inceput am dat vina pe memorie. ca e slaba si mica si nu i se intind puterile decat pana la cateva saptamani. apoi, dupa ce ti-e bine si ti-e tot bine chiar si cand in loc de doua cesti de cafea torni doar una, cand nu mai tii la tricoul nimanui, ci-nfigi foarfeca fara resentimente, doar cu gandul ca o sa ai ceva misto pe tine, iti vine sa sorbi din amaraciunea altora. musti din pielea lui si inspiri o senzatie nou si un parfum nou. frei. un val de libertate. un ocean in care ai invatat sa inoti singura. si cat curaj pe tine sa ridici din umeri. sunt omul care, de cealalta parte, se mira cand altora nu le vine sa creada ca ai trecut peste. eu nu stiu cum sunt resentimentele, imi aduc vag aminte ca sunt niste puncte negre, ca iti strica gustul cafelei si ca iti fac riduri. noroc insa cu memoria mea mica si slaba. si cu inima asta in care incap multe. sau poate ca acolo nu mai ramane niciodata nimic. oricum ar fi, zambesc cel mai des fara motiv. si tot atunci zambesc si cel mai frumos. singura mea durere de cap de acum e de la prea multa muzica. si muzica e singurul lucru pe care il las sa ma incrunte.

reasons to like this city

©verdeursuz/ rufflesforbreakfast.ro/ zazaboutique.ro

Nu prea mai dorm. Am făcut pozele astea acum câteva săptămâni. De editare s-a ocupat Ioana. We make a good team. Zilele trecute am sărbătorit Revelionul 2012-2011 doar ca să ne trezim cu un an mai tineri. Sunt lucruri minunate aici, în Bucureşti. Totul se rezumă la oameni, iar de câţiva ani şi oraşul s-a înfrumuseţat. Şi mai ţine şi de liniştea din tine. Sunt multe lucruri frumoase pe-aici, de multă vreme.

how to become real

"Real isn't how you are made," said the Skin Horse. "It's a thing that happens to you. When a child loves you for a long, long time, not just to play with, but REALLY loves you, then you become Real."
"Does it hurt?" asked the Rabbit.
"Sometimes," said the Skin Horse, for he was always truthful. "When you are Real you don't mind being hurt."


(The Velveteen Rabbit)

PO.STARE

mai aveam un pic si adormeam cu doar cateva minute in urma. sunt la a patra cafea si, in timp ce urcam scarile, sperand sa scap de frigul asta care mi-a intrat in oase odata cu dorinta de a deveni dinceincemaimicamaislabasibinevoitoare, m-am gandit ca atata cafea nu poate sa faca bine decat unui urs imaginar, mare amator de cafea si care isi savureaza biscuitii si cestile imense si tari si negre in fiecare zi, in fata pesterii. dar eu nu sunt urs imaginar si cafeaua asta nu are cum sa imi faca bine atunci cand e multa. dar asta e saptamana in care mananc doar atat, trei cesti pe zi si multa bunavointa.

mai devreme, in timp ce luasem o pauza de la un articol  pe care nu-l mai intelegeam in timp ce tot eu il scriam, ma gandeam ca poate exista si oameni care ma privesc si care se intreaba cum rezist. si ma mai gandeam ca daca afla raspunsul, as vrea sa mi-l spuna si mie ca sa stiu cat sa mai rezist.

uneori ti se face foarte somn si nici 600 ml de cafea nu mai ajuta. mi-a spus mie odata, de mult, un fost, ca atunci cand bei multa cafea, efectul este invers. dar cu cele 55 de kilograme de ce se intampla? au fost, candva, 64. in mintea mea sunt toate lucrurile pe care am crezut ca le inteleg si pe care inca mai cred ca e firesc sa le traiesc.

nu am nicio definitie a ceea ce sunt, imi amintesc de mine fugitiv prin niste oglinzi sparte (in bruxelles mai toate ferestrele si vitrinele sunt sparte la periferii cum a vazut I. intr-o zi cand am ajuns in niste cartiere marginase unde auzeam doar bonjourlesfilleeeeeeeeeees). chiar asa, ce credeau ca obtin cu asta?

ce cred oamenii, in general, ca obtin cand rostesc adevaruri numai pe jumatate si cand fricile lor sunt afisate pe post de caracter? eu nu va cred. cred ca sunteti sinceri si buni, in realitate.

dar deocamdata, primesc doar adevaruri injumatatite. nici nu mai stiu de cand nu mai incerc sa descifrez mesajele criptate, mie imi ajunge sa stiu ca unii exista acolo de ani de zile, ca ii poti suna sa le spui ca ti-e rau sau ca ti-e bine si sa le auzi respiratia si sa stii ca o sa fii bine.

dinceincemaimicasidinceincemaibinevoitoare.

ALL THE PRETTY FACES

la maturitate, daca ai noroc, ajungi la concluzia ca e mai bine sa fii constient ca nu stii ce vrei decat sa crezi ca stii si tu sa n-ai habar. dar asta numai daca ajungi la maturitate. adica daca incepe sa iti placa spanacul. si mai inveti ca n-o sa-ti fie mereu bine, dar ca trebuie sa fii mereu pregatit sa accepti lucruri pe care inainte nu le-ai mai trait. cum ar fi sa uiti mirosuri vechi si sa accepti unele noi. sau sa mananci supa de broccoli. si tot la maturitate descoperi ca e bine sa ramai in proportie de peste 60% la suta copil pentru ca, de fapt, maturitatea inseamna respect pentru tine si pentru ceilalti, incredere si responsabilitate. un copil educat, un pic mai mare, care nu mai face mofturi atunci cand i se pun ciuperci in farfurie. inveti ca daca te inteapa inima nu inseamna ca trebuie sa iei pastile, ci sa inchizi o usa si sa deschizi alta. ca atunci cand recunosti ca salata de mar cu telina e chiar gustoasa. si mai stii ca atunci cand esti mare nu iti rezolva nimeni problemele. intelegi linistea si o accepti. vezi singuratatea ocazionala ca pe o ocazie de a creste. renunti la tipare si-ti gasesti propria fericire in tine. si, ce sa vezi, nu are nicio forma. exact ca mancarea de urzici in farfurie.

universal cold

in oase, de la cele zece grade care astazi lipsesc. sub paturi, atunci cand stii ca ai auzit vocea altora mai puternic decat pe a ta. cand ai ridicat din umeri si n-ai stiut ce sa raspunzi. cand toti te priveau si tu ai dat raspunsul gresit. a doua zi, cand patura nu mai era si pe tine. de doi ani, in fiecare iarna. dimineata, cand mergi descult pe gresie. cand ploua si nu-ti pasa pentru ca ti-ai pierdut umbrela acum trei luni.  cand asculti unele piese. seara.

cu 2394 grame in minus

trezeste-te deja cu gandul ca esti bine si ca o sa-ti fie bine chiar si atunci cand din tine incep sa se zbata voci necunoscute si incepe sa te doara brusc inima prevestind un teribil atac de cord imaginar. s-o fi intamplat ceva cu modul in care circula gandurile, poate o indoiala mica blocheaza circulatia sangelui spre creier, poate ca tot optimismul din lume nu-ti mai tine astazi de foame. poate ca iti face mai bine sa nu vorbesti despre lucruri. stii ca-ti face rau raul altora si nu mai poti.

nu poti sa mai vorbesti despre lucruri. dar o sa fii bine, te regasesti tu oricum, acum stii unde-ti sunt mecanismele, cum functionezi, pe ce buton trebuie sa apesi ca sa ai incredere in ceea ce ai devenit. de un milion de ori altcineva.

sa nu te temi.

fado do coracao

play this first:

verde ursuz

sunt multe sau sunt putine lucrurile pe care le vad ca se schimba la mine. in mijlocul unui bruxelles plin de praf si intoxicat de propriii locuitori, am avut parte de o a doua revelatie care imi schimba viata si mai mult inspre directia catre care merg de ceva vreme. uneori, ai nevoie doar sa fii la locul potrivit in momentul potrivit. si, tot in acelasi timp, cele mai frumoase lucruri au loc in mod pur intamplator. intr-un haos turnat in ciment si omogenizat de reguli stricte, am descoperit frumusetea lucrurilor simple, traditionale, palpabile, calde. apreciez astazi poate mai mult ca niciodata (de fapt, cu siguranta) importanta respectarii traditiilor de sarbatori, sentimentul acelui act pe care il savarsesti pentru ca te defineste ca individ intr-un mod frumos. asta daca stii sa il apreciezi pe masura si sa te nu concentrezi, in schimb, asupra unui consumerism fara limite. se lasa seara peste orasul in care nu vreau sa revin prea curand. la sfarsitul unei perioade al carei inceput l-am uitat deja, ma pregatesc sa ma intorc in orasul-casa de care mi s-a facut intotdeauna dor, indiferent de capitalele celor mai frumoase tari din lume. ma regasesc facand prea putine lucruri pentru mine si intrevad o schimbare. ma regasesc asa cum mi-am dorit dintotdeauna sa fiu, dar am ratacit drumul. am gasit aici inspiratia pe care am intuit-o uneori prea putin in alte locuri. toate la timpul lor, mi-am spus de atatea ori. a sosit acum un timp al marilor transformari.

uneori iti ghicesti fiinta viitoare intr-o vitrina a unei galerii de arta. te regasesti intamplator si-ti zambesti. candva, demult, ai avut o viziune. nu te increzi in prevestirile de vreme rea, ci in semnele prezente ale unei vieti care iti prieste.

privesti diferit, gandesti diferit, vorbesti diferit. iti suna uneori a proverbe zen mai tot ce spui, dar ridici din umeri si, gasindu-ti parca o scuza prin asta, spui: "eu in asta cred". si mai spui: whatever works.

eu nu ma mai intorc de nicaieri pentru ca am plecat de niciunde

sunt vietile a zeci si zeci de oameni. inveti enorm in doar cateva zile, cresti, infloresti, iti zambesti, ba te recunosti, ba nu, ba pulseaza prin tine sentimentele altor oameni, ba te simti pustiit si la zeci de mii de kilometri departare de nimic concret si totusi atat de cald. uneori imi imaginez romane intregi, de obicei incep la miezul noptii si se termina dimineata prin cateva fraze ultime pe care imi promit sa le notez si pe care le uit intotdeauna. sunt pagini intregi scrise pe fuga, sunt sentimente puternice si rascoliri, sunt un trecut al altcuiva si sunt eu abia acum, ca niciodata si-mi spun asta si-o repet de parca nu-mi vine sa cred ca nu m-am pierdut atunci cand credeam ca nu pot sa merg mai departe, dar poate ca e ca in cantec si intai trebuie sa-ti fie rau-rau ca sa intelegi ca, de fapt, aveai toate motivele ca sa-ti fie bine-bine. n-as fi crezut ca ma poate bucura vreodata atat de mult o raza de soare. mergi mai departe si zambesti oamenilor care tin la tine, dar care inca nu au inteles ca au o singura viata in care pot merge mai departe doar daca iau decizii. nu le mai intorci zambetele, iar asta ii doare. stii ca se intelege prea putin din afara si simti ca in tine sunt acum un milion de lucruri care pot fi scrise si care au sens, un adevar plin de curaj. esti un om norocos, iti spui, sau cineva s-a indurat de tine sau nici tu nu stii si inclini mai degraba sa crezi in nonsalanta vietii asa cum o vede woody allen. you know, it's like anything else. think about it.

iti pasa de prea putine lucruri acum ca iti pasa de atat de multe. in aceste contradictii te regasesti mai mult ca niciodata pentru ca nimic statornic nu-si mai are rostul. cafe?

si-ti mai pare bine ca uneori poti sa iti ghicesti viitorul, prin linii prea putin definite, dar printre care se intrezaresc zambete, oameni noi, locuri frumoase si intotdeauna mult soare. si te bucuri la infinit de cele mai frumoase cantece din lume si intelegi ca uneori poti sa simti ceva cu toata fiinta ta, mai puternic decat ai simtit vreodata. si mai stii ca unii nu vor simti atat de mult niciodata. si te trezesti vorbind pe un ton impaciuitor, intotdeauna, si propui abordari noi si cu calm si crezi intotdeauna ca o sa fie bine.

si le mai spui altora ca nu-ti faci planuri, ca viata este blanda cu tine, ca te bucuri de prezent, asa cum se prezinta el, ca ai doar grija sa nu-i ranesti pe ceilalti, ca de tine stii in sfarsit cum sa ai grija, ca ai sufletul impacat de-atatea luni de zile, ca te alina astazi un milion de lucruri si ca asta se vede si ca parca si acum iti vine sa plangi cand cineva ti-a spus ca pari vindecata.

ti-e sufletul mai linistit ca niciodata, stii ca mai ai de mers, dar mai stii si ca esti pe drumul cel bun. si mai stii ca linistea asta e deja aici, ca revelatia pe care alt om ti-a facut-o cadou nu te va mai parasi niciodata si ca atata timp cat ai incredere in lucrurile spre care te impinge sufletul, esti pe calea cea buna.