anti-eul

exista uneori un om (sunt tot eu, ce ironie) care e tot ce nu as vrea sa fiu. dar sunt tot eu si-atunci nu mai cred in nimic. iese la iveala in momentele in care lucrurile nu mai au nicio directie si iese la iveala dupa zile in care intrebarile "ce-ar fi fost daca?" incep sa se inmulteasca. si acest anti-eu (altcineva si eu in acelasi timp) imi va face mereu mai mult rau decat bine. dupa zile in care depui eforturi si pe urma pur si simplu nu-ti mai pasa si dai cu piciorul la tot ce-ai reusit sa construiesti, anti-eul traieste isi face de cap. e tot ceea ce nu vreau sa fiu si e tot ceea ce incerc sa scot din viata mea, dar uite ca apare si strica tot, pe nepusa masa.

griji marunte care devin mari, griji mari care continua sa fie mari. e mai bine sa fii suparat mereu? asta e o tampenie, nu poti sa torni continuu otrava in tine. dar nici eforturile bune si constiente nu te duc mereu mai departe. nu exista o garantie a lucrurilor, trebuie sa treci prin ele, indiferent daca alegi sa iti fie bine sau nu cand treci prin toate.

multe par dezamagitoare zilele acestea, iar anti-eul m-a dezamagit cel mai mult.