Toată numai linişte

Aş fi vrut să fiu un ceainic. Nu m-aş fi temut decât că apa s-ar putea să fie prea fierbinte, că nu o să îmi placă aroma de ceai cu piper şi că o să strănut iar, stropind cu picuri portocalii rochiţa cea nouă a domnişoarei care comandase Pepper Tea. Ea nu ar fi avut de unde să ştie, ar fi crezut că eu îi port ghinion sau că poate ceaiul nu a fost pregătit bine. A doua oară şi-ar fi comandat un alt ceai într-un alt ceainic. Mi-e dor de prăjiturile de la Cărtureşti. Nu merit un răsfăţ, dar o să mă duc acolo oricum. Poate o să mă întâlnesc şi cu ceainicul care strănută. Poate după un ceai, lucrurile îmi vor părea senine. Un ceai cu miros de singurătate. Un ceai cu miros de ciocolată. Un ceai cu miros de amintiri. Un ceai cu miros de linişte. Cred că pe acesta o să îl comand. Să mi se împrăştie liniştea în tot corpul. Din vârfurile degetelor până în vârful nasului. Toată numai linişte.

E ciudat cum tuturor li se pare că sunt bine, mai puţin mie.

Sunt toată numai linişte.