Fericirea nu se cumpără în rate, ea se găseşte de-a gata în ciocolată

Acum că v-am spus unde să găsiţi fericirea, o să vă mai dezvălui un secret (în cazul în care ciocolata nu vă place). Cei mai fericiţi oameni sunt cei care uită. Cei care îi uită pe cei care i-au rănit, cei care îi uită pe cei care le-au frânt inima, cei care uită minciunile şi durerea. Cei care iartă pentru că uită, nu pentru că înţeleg. Îmi place să cred, şi sper să şi fie aşa, că eu nu sunt unul dintre aceşti oameni. Motivul? Resentimentele. Am o cutiuţă cu resentimente. Au apărut în mod inevitabil în anumite momente din viaţa mea şi s-au înmulţit în loc să dispară. Dacă vreau să scap de ele? Nu, sunt sănătoase şi îmi sunt de folos. Ele îmi aduc mereu aminte că pe acei oameni trebuie să îi uit şi să îi evit. Că nu am nevoie de oameni care să mă rănească, de oameni care să mă mintă, de oameni ipocriţi şi egoişti. Nu vă aruncaţi resentimentele pentru că aşa spune psihologul. Războaiele se duc în continuare tocmai pentru că nimeni nu ţine cont de trecut. A avea resentimente nu înseamnă a trăi în trecut, ci a avea repere în prezent. Sunt ca nişte indicatoare pe autostrada vieţii: „Drum închis” sau „Atenţie, cad pietre!”. Aceşti oameni nu îşi vor cere niciodată iertare. Nu mă ghidez în viaţă după principiul „întoarce şi celălalt obraz”. Mi se întâmplă uneori să iert şi pentru că uit, dar atunci oamenii respectivi sunt încă acolo şi încă aici. Şi îmi este poate cel mai uşor să uit de oamenii care aleg, la rândul lor, să uite de mine. Pot să dispar şi eu, la fel de bine, ca un măgar în ceaţă. Şi nu regret nici măcar o clipă şi niciodată.
În dragoste cea mai mare greşeală este să ierţi pentru că uiţi. Să cerşeşti călăului iubire. Să speri că totul va fi minunat. Călăul însă, prin natura meseriei lui, te va decapita fără milă pentru a doua oară. De ce să uiţi şi să ierţi când tu nu ai nouă vieţi, ci doar una? De ce să îţi iroseşti şi aşa puţinele clipe cu oameni care nu îţi vor face decât rău? Liberul arbitru nu e doar un mit. Conştiinţa e acolo cu un scop. Puterea de a decide stă la îndemâna fiecăruia.
Răzbunarea nu e însă niciodată dulce. Dar pentru că eşti om, nu te vei putea abţine să nu zâmbeşti atunci când cel care te-a rănit va fi mai puţin fericit decât tine. La urma urmei, suntem toţi o apă şi-un pământ. Aceeaşi apă şi acelaşi pământ.
O să credeţi că eu nu iert, că îi tratez pe oameni cu indiferenţă şi răceală. Sunt poate, cel mai iertător om pe care îl cunosc. Am iertat însă de prea multe ori aceleaşi persoane. Ajungi să descoperi că ai fi mult mai sănătos şi fericit dacă pur şi simplu ai alege să le spui „nu”, dacă ai înceta să mai faci parte din viaţa lor. Ei sunt acolo pentru a se hrăni cu propria-ţi suferinţă. Pentru că singuri nu ar putea sta în picioare aşa că au nevoie de un punct de sprijin: au nevoie de tine, chiar dacă şi tu, la rândul tău, te clatini.
Când ierţi din prea multă dragoste, primeşti înapoi milă, niciodată iubire.
Sunt propriul meu punct de sprijin.