24 June 2009

„I wonder whether it really exists. You know, this thing you’re keep calling it love.”

Nu am întâlnit în cei douăzeci şi doi de ani decât oameni care se prefăceau că se iubesc. În mod inconştient, vulgar şi bolnăvicios. După un an, doi, trei, zece teatrul ambulant se prăbuşea.
Mă întreb din ce motive se năştea încă de la început.
Nu am ştiut niciodată că ceea ce simt nu e ceea ce simt. Că întotdeauna m-am hrănit cu impresii. Că suntem orbi exact atunci când ar trebui să vedem cel mai clar.
E mai simplu să nu crezi decât să ai impresia că aşa ceva există. Să crezi că ceea ce simţi este iubire deşi peste câteva luni o să dispară. Să te mulţumeşti mai târziu cu amintirile şi cu rănile.
Uitarea nu ne e dată în cantităţi suficiente. Suntem construiţi doar pentru două lucruri: plăcere şi suferinţă. Facem aceleaşi greşeli. La nesfârşit.
Fiinţelor raţionale le va fi întotdeauna greu să ia o decizie bună. Tocmai pentru că instinctul aproape că nu mai contează. Îl auzim, dar e doar o voce sâcâitoare de care scăpăm foarte uşor când vorbim cu voce tare: „Te iubesc.”
Nu ar fi minunat să fie perfect? Şi ce ar trebui să facem ca fiecare clipă să fie trăită aşa cum ar trebui? Fără regrete, fără amintiri, fără foşti, fără foste. Doar prezentul şi persoana pe care o îmbrăţişaţi în acest moment.


Later edit:

Poate ar trebui să nu mai ţin atât la oameni. Astfel nu ar avea cum să mă rănească. Nu aş mai avea aşteptări, nu aş mai crede că un prieten e un om care trebuie să te înţeleagă fără să te judece. Pe de altă parte, nu vreau să mă transform într-un om care nu îmbrăţişează niciodată pe nimeni. Există oameni care nu au încredere în ceilalţi şi care le servesc răutăţi gratuite pentru că au impresia că ceilalţi le merită. Îmi plac prea mult oamenii pentru a ajunge să trăiesc într-o asemenea singurătate otrăvitoare.

8 comments:

  1. Anonymous14:04

    "Nu am întâlnit în cei douăzeci şi doi de ani decât oameni care se prefăceau că se iubesc."

    Poate unii chiar s-au iubit, dar iubirea omeneasca nu e absoluta si nici suficienta ca un cuplu sa reziste. Depinde si cum definesti iubirea. Trebuie sa includa si toleranta, si acceptare neconditionata, si ideea ca te habituezi la persoana respectiva si nu-ti mai produce aceleasi senzatii ca la inceput, dar tu tot il iubesti pentru ceea ce e, nu numai pentru senzatiile pe care ti le-a dat candva.
    Suntem prea naivi si prea hraniti cu comedii romantice a la Hollywood, prea egoisti ca sa luptam pentru o iubire dificila.
    Suntem varza, practic. Dar iubirea exista.
    :)

    ReplyDelete
  2. si totusi dispare. conteaza cum o intelegem, fireste, dar hai sa o numim altfel. nu pierdere de vreme, ci pierdere de sentimente. unde se duc?

    ReplyDelete
  3. Anonymous15:46

    pai eu cred ca nu se duc, decat daca e o indragostire superficiala de o imagine pe care vrem noi sa o vedem in celalalt si el nu o are.

    ReplyDelete
  4. oamenii sunt superficiali,prea.si eu ma intreb,verde ursuz,unde se duc toate momentele,toate sentimentele etc.
    cum naiba am ajuns cu totii aici,cum s-a ajuns sa se subestimeze,sa se renunte,sa se distruga asa usor,categoric uman.multi si-au cam luat-o in cap,prea multi.inteligenta,mademoiselle,inteligenta la astia!
    dar din pacate e inteligenta vs intelepciunea.

    ReplyDelete
  5. intelepciunea se castiga treptat, dupa multi ani. inteligenta nu ne ajuta la nimic atunci cand vorbim de iubire.

    ReplyDelete
  6. clar.se stie,numai ca e rar aplicata.oamenii din ziua de astazi iubesc prin inteligenta.am sa ma mir intr-o zi cand am sa vad mai bine cata omenire iubesc asa.e pacat.

    ReplyDelete
  7. hmm... iti multumesc ca mi-ai adus aminte de gandurile mele umaniste :>

    nu mi-am dat seama cand m-a cuprins mizantropia. dar am inceput sa o constientizez.. si nu este placut.. cred ca sunt doar un mizantrop de context, cum m-a ajutat un prieten sa inteleg

    ReplyDelete
  8. mizantrop de context? adica depinde doar de un anumit anturaj? pentru ca atunci e vina lor si tu nu esti neaparat mizantrop.

    ReplyDelete

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare