And now what?

Recunosc, e mai bine să nu mai ai planuri. Şi da, poate nici aşteptări prea mari de la unii oameni. Dar cât de mult am putea să mai visăm? Pentru că atunci când vom fi răniţi de cuvinte sau de fapte, visele ar fi singurele care ne-ar mai rămâne. Nişte simple amintiri inventate. Ieri m-am mutat. Peste un an sper că mă voi muta în propriul apartament. Până atunci însă, mă voi bucura de un Bucureşti văzut chiar din centru, mă voi bucura că dimineaţa pot vedea Ateneul dacă privesc pe fereastră, o fereastră atât de mare încât ocupă jumătate de perete. Mă întorc cu drag la străzile care îmi par din ce în ce mai frumoase, la teatre, la cinematografe şi prieteni. E toamna în care învăţăm să păşim singuri.