de ce nu.

de ce nu scriu despre ce mi s-a întâmplat în ultima vreme, de ce nu scriu de ce nu mai povestesc ce simt, de ce nu scriu ce mai cred despre cine şi despre cum: pentru că am învăţat că pentru mulţi dintre noi cuvintele nu înseamnă nimic, pentru că şi-au pierdut atât de mult semnificaţia încât nu mai pot schimba vieţi şi caractere, pentru că nici măcar un copil nu mai ascultă atunci când îi spui să fie cuminte. pentru că dacă aş spune că mă pot hrăni cu umbre, oricum nu ar conta. pentru că uneori tăcerea e cea mai potrivită. pentru că indiferent dacă avem o viaţă sau nouă, există un timp pentru noi toţi aşa cum există şi cineva pentru fiecare dintre noi. dacă nu în viaţa asta, atunci în următoarea. pentru că s-ar putea ca de data aceasta altceva să fie mai important, poate că ar trebui doar să ne bucurăm de ceea ce ne înconjoară şi ceea ce avem deja, poate că ar trebui să întoarcem spatele din prima secundă în care oferim şi nu primim nimic în schimb, poate că ar trebui să avem încredere în noi, acea siguranţă pe care o simţim, dar pe care o ignorăm deoarece sperăm să nu avem dreptate. poate că uităm să trăim cu adevărat tocmai pentru că ne minţim singuri, iar cele mai importante şi frumoase lucruri trec pe lângă noi fără să le zărim măcar. poate că ar trebui pur şi simplu să fim recunoscători pentru ceea ce avem şi pentru ceea ce suntem. recunoscători nouă înşine pentru că am ajuns până aici. crying over spilt milk has never been a solution. so let's cry a river, build a bridge and get over it. pentru toţi cei care toamna aduce melancolii în loc de oameni noi.