piaţa amzei nu a părut niciodată mai pustie

paşii lăsau urme adânci în durerea de cap care-mi sfâşia auzul. şi totuşi, o linişte cumplită se aşternuse dincolo de noi. tălpile au început să ne doară, poate totul s-a petrecut din cauza frigului. pe strada ta, luminile se aprind cel mai târziu. uneori, în dreptul intrării, nu mă opresc. merg mai departe, ca şi cum nu aş şti cine locuieşte acolo, ca şi cum nu aş fi intrat niciodată pe uşa aceea. dureri de cap, iar tu mă serveşti întotdeauna cu cafea. atât de puţin mă cunoşti. iar eu iau ceaşca în mâini şi beau tot conţinutul. atât de puţin îţi arăt. şi astfel, cu iluzia că ne cunoaştem, ne petrecem uneori minutele pe care obosim să le mai petrecem cu alţii. înlocuitori, nici noi nu ştim ai cui, zâmbim şi povestim nimicuri. ştim bine că vremea nu o să se schimbe, dar vorbim despre ploaie şi nori. îţi zâmbesc şi îţi dau dreptate, în timp ce tu pui din nou cafea în ibric. pervazul tău e gol. ai scrijelit într-un colţ un omuleţ cu joben şi o pipă mai mare decât el. am râs când l-am văzut. mi-am dat mai târziu seama că între mine şi omuleţul măzgălit de tine nu era nici o diferenţă.

take a deep breath

o luăm cumva de la capăt cu un nou an? nu simt deloc că ar fi un nou început, ci doar o simplă continuare. I always have a headache nowadays. I always run and run and find too little time to stop and see, not just watch. I should take a deep breath and go on. I've came back today after a more than pleasant train trip. beautiful forests with a white untouched ground and black silhouettes holding hands together as if not letting anyone inside. with music, my school papers and a book. with peace inside and a calm I had almost forgotten. and then the people on the streets, the crowds, the cars, the insanity I love so much. I had to walk a lot by foot, problems arose as soon as I got here, had to go to places, talk to strangers, ask for informations, make phonecalls, talk a lot on the phone trying to solve the problems, getting tired with every hour. and despite all these, I didn't get mad at them, I managed to keep calm. And so, all the problems were solved. I have a headache now and I might be cold too, but I take a deep breath, take my gloves and go back outside, among the streets, the crowds, the insanity I love so much.

aşadar

sunt o fâşie de durere
străpung şi mâini şi piept şi tot
şi cred, chircită pe podea,
că mâine am să mor.
sunt toată numai nebunie,
sunt amintiri şi vise,
sunt ceştile de dimineaţă,
ţigările nestinse.
sunt fiecare geam închis
în fiecare seară,
sunt ploile ce ne-au atins
în nopţile de vară.
sunt fiecare amintire,
sunt fiecare glas,
sunt fiecare ciob de ură
sunt tot ce-a mai rămas.
sunt o fâşie de durere,
o cută de cearceaf,
şi tot eu ştiu că uneori
sunt răul necesar.

Awake. Slightly unbearable.

You know I usually don't do this. şi nu pentru că aş fi movie-selfish, ci pentru că nu cred că ştiu cum să fac recenzia unui film. totuşi, o să urmez principiul "it's my party and I'll write a review if I want to".

Awake.
Ca o muritoare de rând, am vrut să văd filmul pentru Hayden Christensen. avem toţi slăbiciunile noastre. pretty bad boys just happen to be one of my guilty pleasures. multe nu ştiam despre acţiunea filmului, doar că, în mare, tânărul simte tot în timpul operaţiei. şi mă aşteptam, în necunoaşterea mea, să văd cum o să tot sufere crunt şi cum o să ţipe groaznic pe tot parcursul filmului. ca în povestea cu drobul de sare, mă aşteptam fix la e ce mai rău. şi cum îs tare slabă de înger şi mă uit la filmele bloody bloody mary printre degete, nu m-am putut abţine nici acum să nu acopăr jumătate din monitor la vederea primei tăieturi. şi din cauza începutului, chiar mă aşteptam la tot ce e mai rău. dar vă pot spune că nu e chiar atât de înfricoşător şi că merită văzut. că e plin de momente în care o să spuneţi "nu se poate!". şi că de la un punct încolo o să vă daţi seama cum se termină. dar doar în mare şi doar dacă aveţi o intuiţie bună.
conştienţa sub anestezie este un fapt real. prin urmare, filmul primeşte o bilă albă pentru că ne face să ne oprim ceva mai mult asupra unui lucru care poate până acum nu ne impresiona doar din mărturiile celor care au trecut prin aşa ceva. există campanii pentru introducerea în toate spitalele a sistemelor de monitorizare a activităţii creierului în timpul operaţiilor care necesită anestezie generală. din păcate, există şi nenumărate documentare care ne prezintă cum oamenii mor de foame în jurul nostru. şi cu toate acestea, nu facem niciodată nimic. cred însă că până şi cuvintele au puterea de a schimba ceva. întâi mentalităţi, apoi destine.

aşa cum uneori, noi.

iernile noastre au miros de iubire sinceră şi simplă. şi când ne plictisim, ne spunem unul altuia la revedere cu o strângere de mână politicoasă.

Foto.

cum e, cum nu e

uneori serile mă sperie şi încerc să adorm cât mai târziu sau să nu mai dorm. uneori se înghesuie atâtea gânduri aşa cum doar înainte de multe examene mai aveam. mi-e atât de urât uneori să adorm. a plouat a octombrie toată ziua. am dat o căruţă de bani pe nişte căşti care până la urmă nu izolează fonic, nu pot seta nici volumul şi nici eu nu mai ştiu de ce le-am luat. a, da, pentru că aveau un cablu cât o autostradă.
-vă pot ajuta cu ceva?
-nu, mulţumesc.
îmi dau seama câteva secunde mai târziu că angajatul respectiv mi-ar putea oferi totuşi nişte informaţii.
-ce lungime are cablul acestor căşti?
-toate au 1,8o metri.
-păi uite, pe astea scrie că au 2m.
el, calm:
-atunci toate au 2m.
-şi astea de aici au 2,5 m (căştile jvc pe care le-am şi cumpărat până la urmă :-< ).
la fel de calm, angajatul a decis în final că nu prea mă poate ajuta cu nimic.

little bit şi un strop de sinceritate

mi-e dor să fiu îndrăgostită. mi-e dor să cunosc oameni noi, să am emoţiile acelea pe care le simţi când ieşi cu cineva despre care nu ştii mai nimic şi pe care nici nu ştii cum să îl tratezi. mi-e dor să iau un mic dejun la o fereastră mare şi luminoasă, mi-e dor să nu mai am timp, mi-e dor de multe lucruri şi mi-aş dori să am ceva mai multă voinţă. mi-aş dori să fiu tot timpul aşa cum mă simt acum: liniştită, cu gânduri senine, cu un zâmbet sincer şi cu convingerea că anul viitor va fi un an frumos, cu împliniri şi multă muncă. din multe puncte de vedere nu m-aş schimba. la altele mai am mult de lucrat. mi-ar trebui însă un post-it pe care să mi-l lipesc pe frunte ca să nu mai uit ce şi cum. mi-e dor de lucruri frumoase, mi-e dor de plăcerea cititului pe care nu mai reuşesc să o regăsesc de ceva vreme, mi-e dor de coincidenţe ciudate şi amuzante. mi-e dor de un ceai, mi-e dor să desenez. mi-e dor de atât de multe lucruri...

Foto.

I'm no expert, but as far as I'm concerned

Dragostea nu înseamnă libertatea de a părăsi. Dragostea înseamnă înţelepciunea de a căuta şi de a găsi. Dragostea ar trebui să fie de un singur fel. Aşa cum îţi iubeşti părinţii toată viaţa, tot aşa ar trebui să fii în stare să iubeşti un străin care îţi intră în inimă pe nepregătite, iar tu ştergi praful în cel mai ascuns colţ al inimii, îi faci culcuş acolo, îl laşi chiar să arunce ţigări încă nestinse, iar apoi, într-o dimineaţă de noiembrie, găseşti gol colţul acela în care se odihnise chiar cu o seară înainte omul care ar fi trebuit să te iubească pentru totdeauna. Sunt cuvinte care astăzi nu mai înseamnă nimic. Nici eu nu cred că aş avea cum să iubesc acelaşi om toată viaţa. Ne-am educat singuri să căutăm înfriguraţi un soi de fericire care şi-a pierdut definiţia, o iubire care dacă azi există, mâine are toate şansele să dispară. Poveştile despre iubirea veşnică au dispărut încă de acum un secol şi jumătate. Omul modern a evoluat spre o singurătate care cu siguranţă nu îl va înălţa mai sus de stele, ci îl va prăbuşi în el însuşi. Omul nu a fost creat pentru singurătate, cum ar putea să se înalţe când el singur caută cu disperare iubirea aceea care l-ar împlini cu adevărat, când îşi doreşte să simtă ceea ce alţii simţeau cu sute de ani în urmă, dar astăzi el nu le mai cunoaşte denumirea?
Dragostea ar trebui să fie ceva pentru care noi încă ar trebui să mai luptăm. Iubirea s-a transformat însă într-un trademark ai cărui clienţi sunt veşnic nemulţumiţi.
Foto.

deşi aristocrat

nu vrea să se numească Jean-Paul. Mai bine Ursuz.

hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea

sau hai sa vezi cum pregătesc pricomigdale pentru nimeni. sau hai să vezi de ce nouă nu ne-ar fi bine aşa cum crezi tu. hai să-ţi arăt străzile pe care mă plimb noaptea, cu paşii nimănui în urmă, cu paşii nimănui lângă mine, dar cu tine de mână şi în priviri. hai să-ţi arăt de ce nu mi se mai face dor de nimeni niciodată, dar de fiecare dată de tine. să vezi cum ninge de la fereastra aceea înaltă. să vezi cum plouă când plouă şi cât de dureros e totul uneori. să vezi cum e când noaptea se termină deşi nu aş vrea. să vezi în ce m-am transformat. hai să-ţi arăt cum eu nu mai pot să iubesc, iar tu nu poţi înţelege. hai să-ţi arăt cum nici în stare să mă îndrăgostesc nu mai sunt, dar tu nu pricepi şi crezi că sunt un om rău. hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea şi de ce tu nu ai voie să te îndrăgosteşti de mine. hai să vezi cum totul în jur nu e format decât din aparenţe, cum eu nu sunt cum crezi, iar tu nu eşti cum ai vrea să văd. hai să-ţi arăt cum am renunţat la tine şi cum am uitat. sau cum aş putea să îmi petrec timpul cu tine fără să mă mai îndrăgostesc vreodată. hai să-ţi arăt cum am devenit cadoul de Crăciunul trecut. un cadou defect, incapabil de iubire.

Hai sa-ti arat Bucurestiul noaptea

chiar nimic-nimic, nu.

aşa că mă uit la filme şi mănânc ciocolată şi mere şi portocale. apoi îmi pare rău că am mâncat atâta ciocolată aşa că trec la următorul film. some of you might find this page interesting. enjoy those movies, music and the lovely book. :)

christmas is all about candies nowadays

sunt acasă şi mănânc toate bomboanele din cutia cu bomboane de Crăciun. tough luck, bad luck. I did exactly the same thing last year. sunt înconjurată de tone de zapadă, mă bucur că nu l-am votat pe primar şi am intrat cu totul într-o vacanţă în care nu fac absolut nimic. din ianuarie, mă întorc la BCU (cu spor, sper). şi vreau un loc nou pentru ceai, inspiraţie şi scris. un loc întunecat, cu fereastră spre trecători, clădiri înalte şi copaci bătrâni. cunoaşteţi?

no Internet connection whatsoever

offtopic random nonsense:

"If we are not that satisfied with our present lives, what can that possibly mean? I could blame myself for not being ambitious enough or I can blame other people for not contributing to a perfect world. However, I cannot help but wonder: how would my life be if I were to live in a whole different country, in a whole different city? Let’s say Prague, let’s say Moscow, London, Paris or Vienna. Let’s say other people, other faces, other personalities, other thoughts, other feelings, other hard new feelings. Other streets, other loves, other places in which one would waste night after night. We all dream about this possible, but not that real life. Is it possible that we were born in the wrong place?
People around us begin fading away. Away from us because of us or because of their own faults, for having disappointed us in one way or another. And it is then, when we become tired of trying to forgive and forget, that we want new clothes and new lives. New clothes so that we would not recognize ourselves in the mirror nor be recognized by others. New lives so that we would wake up embracing new mornings with a brand new sunlight.

What I lost
I’m not sure I ever lost anyone. As someone once said, people are not ours so we can never actually lose them. But I might have lost you at some point, I am still not sure. And then, well, then I think I never knew how to fall in love again. No pain, no gain. So maybe you should make me cry a little, suffer a little, and maybe, but only maybe, I’ll learn how to love a man again. The weirdest part in all this messed-up story is that you didn’t hurt me, but I hurted you. So how come I am the one sitting on an edge asking myself what the hell happened with my ability to actually love or miss any sort of you. But this is yet another question I cannot answer. It even crossed my mind that I might be asking for too much, for the impossible. Yet again, there is no such thing as impossible. There is only human cowardness. And I have it when it comes about so many things (including bungee-jumping and unhealthy relationships). At least I know you can get hurt only one time while bungee-jumping. Can’t say the same thing about relationships and that is why I’ve been escaping rotten flings which were about to transform into something which you, my fellow readers, like to call a serious relationship just so you’d have the impression that something in this world is certain, that at least he or she is for sure. But then the break-up hurts like shit, isn’t it?
My advice: make sure the rope has no cut in it before you bungee-jump.

What’s yet to come

New Year’s resolutions and the bogus conviction that everything will change this year, that you are going to become a better person, that you will lose or gain weight, that you will get that job, that you will finally get the car you want, that you’ll fall in love, that you’ll be able to tell him or her that you’re heading towards opposite directions. No, it’s just another year in which nothing will change because we are just as lazy as we’ve been last year and the year before and..."

road block

Odata cu prima ninsoare din aceasta iarna, CIR-ul (Caile Inzapezite Romane) s-a confruntat cu o mare dilema: cu ce sa curate zapada de pe peroane? Cum lopetile nu s-au inventat inca si in zona Garii de Nord, doar doua posibilitati au strabatut mintile luminate ale celor de la conducere: 1. sa se curete zapada cu mainile si sa se care in buzunare pana la iesirea din gara.
2. sa astepte primavara cu soarele cel bland si bun.
Cum costurile achizitionarii de manusi pentru angajati ar fi depasit bugetul CIR-ului, acestia au decis ca cel mai intelept e sa astepte luna martie.
Pana atunci insa, pasagerii sunt rugati sa nu alunece de pe peroane.
Personal v-as sfatui sa faceti credite pentru un elicopter. In cele mai multe judete din tara, plugurile de zapada au disparut. Soferii sunt rugati sa isi echipeze masinile cu lame.

pentru cei care nu urasc Craciunul spunand ca a devenit prea comercial

magic fm are in playlist numai colinde. :)

Zilele trecute am vazut Scrooge (1935), poate fi vazut si online pe youtube la o calitate destul de buna.

Last Christmas

Craciunul trecut postam despre Craciunul de altadata. Ma mir si eu de cat de repede s-a facut iarasi iarna. M-as ghemui intr-un colt de pat si as mormai celor din jur ca vreau sa fiu lasata in pace pana la primavara deoarece m-am hotarat sa am program de urs.

Avem o tara frumoasa...

Ba deloc. Avem o tara urata. A devenit un cliseu murdar sa spunem ca tara noastra e frumoasa si ca trebuie sa ne mandrim cu ea. Tara noastra este urata. Avem doar cateva constructii mai frumoase, in rest, peisajele le-am cam defrisat, razuit sau forat. Cu ce drept ne asumam meritele pentru cele cateva ramasite arhitecturale care abia daca atrag cate o mana de turisti in fiecare an? Traim intr-o tara plina de oameni urati. Necivilizati. Niste oameni care nu ar trebui sa aiba dreptul de a fi cetateni. Si da, generalizez. Pentru ca, in general, oamenii din Romania sunt exact asa cum am spus mai sus. Un loc poate sa ni se para frumos doar pentru ca suntem inconjurati de oameni care ne plac si a caror mentalitate nu a uitat sa se alinieze cu cea europeana. A avea o tara frumoasa inseamna a avea trotuare (de preferat pentru pietoni, nu pentru masini), strazi, cosuri de gunoi, curatenie, soferi disciplinati, oameni educati. Lista continua cu zeci de alte lucruri pe care noi nu le avem si pentru a caror indeplinire nu facem nimic. Asa ca, prin comparatie cu zeci de alte tari cu adevarat frumoase, tara noastra este urata. Si stiu sigur ca oamenii se trag din maimuta altfel nu imi explic regresul atat de vizibil al multor "cetateni" din tara noastra care, nu-i asa, nu mai seamana deloc cu cea pe care ne-o descria Alecsandri in manualele de limba romana cand noi eram inca prea mici pentru a sti ce ne asteapta. Dar nu-i nimic, eu ma bucur deoarece atunci cand involutia lor se va fi incheiat, ii vom lua pe oamenii-maimuta si ii vom duce la zoo sau le vom da drumul in jungla, intr-o "societate" in care isi vor gasi cu siguranta locul.

prea multă ciocolată

prea multă ciocolată. o cutie întreagă, mai exact şi un ou kinder cu o broscuţă de plastic defectă şi brioşe cu mult prea multă ciocolată. şi acum şi o durere de cap. multe scurtmetraje de două zile încoace, mult mers prin zăpadă şi frig. mulţi necunoscuţi vorbăreţi, prea multe chipuri, prea mulţi "salut, eu sunt...". Prea mulţi maidanezi şi prea multe maşini. Mult frig şi prea puţin timp. Şi o stare de rău de la prea multă ciocolată. O cutie întreagă, mai exact. Prea multe "şi"-uri şi prea puţine virgule. Prea multe amintiri şi prea puţini oameni. Multe ceşti cu ceai şi prea puţină mâncare. Multe filme şi prea puţină muncă. Multă zăpadă şi prea mult frig. O cutie întreagă, mai exact.

acum că ninge

lucrurile sunt tot timpul anapoda şi sunt mereu în întârziere sau ajung mai devreme pentru că mi-a fost teamă că o să ajung prea târziu. şi mi-e somn tot timpul şi sunt obosită mai mereu. şi nici inspiraţie nu mai am, acum că ninge şi mi-e frig mereu.

lumea mea e tricotată toată

aş vrea să mă ascund, acum că te cunosc atât de bine. acum că ştiu că nu te-ai putea oferi altcuiva, că nu ai putea să sacrifici nimic, nici măcar un zâmbet. de sentimente nu mai vorbim. aş vrea să mă ascund sub zăpada care, uite, nu mai vine. aş vrea să mă ascund sub pătură şi să rămân acolo până când cineva o să îmi spună că s-a făcut primăvară, că nu trebuie să îmi fac griji pentru nimic şi nimeni. că până şi copacii au decis să rămână înfloriţi tot timpul, că o să mai rămână puţină zăpadă în unele colţuri umbroase, doar aşa, că să nu uităm cum arată. că în rest vom sta pe iarbă, aşa cum am visat de atâtea ori, aşa cum de prea puţine ori am făcut.
îmbătrânesc, altfel nu îmi explic oboseala aceasta. oboseala de a mai încerca să fiu cu tine. renunţarea la a-ţi mai spune că mi-e dor. înainte obişnuiam să spun că viaţa e imprevizibilă, că are un mod al ei de a ne face surprize plăcute şi de a ne face să zâmbim. imprevizibilul s-a şters încetişor din peisaj, vreau doar linişte şi dimineţi prelungite la nesfârşit. dimineţi în care să mă trezesc şi dimineţi în care să adorm zece ore mai târziu. dimineţi fără paşi pe covor, fără uşi închise, fără voci, fără nimeni. dimineţi leneşe, atât de leneşe încât să poţi renunţa la viaţa toată pentru o dimineaţă fără sfârşit.


© Verde Ursuz

de ieri

oficial, traducător. poate cel mai frumos plic pe care l-am deschis vreodată. :)

resolutions and solutions

m-am hotarat sa scriu o carte pentru copii.

decembrie

corectez de zor o prefaţă, ascult feist şi încerc să nu mă gândesc că pe masa din bucătărie domneşte majestatea sa, tarta cu vişine. azi-dimineaţă am crezut că o să ningă, dar nu a fost să fie. a început în schimb să plouă, fără milă şi fără sens. în librărie, ciudat de mulţi oameni au cumpărat astăzi ascuţitori.

şi zi aşa

pe mine mozart mă face să mă simt bine. pe mine ceaiul mă face să mă simt bine. pe mine un zâmbet mă face să mă simt bine. pe mine o dimineaţă însorită mă face să mă simt bine. pe mine o zi de toamnă perfectă mă face să mă simt bine.
şi totuşi, în ultima vreme, deşi înconjurată de zeci de lucruri frumoase, de prieteni şi de zâmbete, nimic nu m-a mai făcut să mă simt bine. îmi doresc în continuare să regăsesc starea aceea de fericire simplă şi aparent nemotivată. zen. aş fi toată numai zâmbete.
am acum un început de grădină la pervaz, printre cutii cu ceai şi lumânări şi grâu. printre cărţi pe care le-am cumpărat şi încă nu mi-am făcut timp să le citesc.
cumva, trebuie să mă reorganizez. cumva, trebuie să folosesc din plin şi cu cap tot timpul acesta liber pe care îl am în mâini şi care mai avea puţin şi mă înghiţea cu totul.
cumva, trebuie să reînvăţ şi pentru cei care uită uneori să zâmbească, iar din cauza lor uit şi eu.

offtopic: tare nu-mi place că au închis ceainăria pentru târg. etajul 1 şi mansarda erau suficiente, zic eu. m-aş fi dus cu drag să beau un ceai la cărtu şi să-mi imaginez că afară-i linişte şi pace. dar nu mai avem unde până pe 31 decembrie. mergeţi oricum la târgul din mansardă. e frumos, I bet a cup of tea on it!

sad for having lost yet another day (or night)

but I would do it again. Going down the rabbit hole has never been easier.

uneori când te privesc am impresia că we could have been. nu am însă nevoie decât de o clipă la fel de scurtă pentru a-mi da seama că we will never and never could. alteori, când te privesc, ai impresia că we could have been. unfortunately, it will take much longer for you to understand that we will never and never could.
totul o să fie bine. cu bune şi cu rele. but what's exactly good and what's exactly wrong? and if wrong makes me feel good, doesn't that wrong become good? you'll have to help me out with this one.
and now about you, a whole different you. it's funny how I sometimes think that I could've taken care of you for the rest of my life. but as one clever man once said, love is found in the mind, not in the heart.
so take me by the hand and let's go down this bumpy road together.
maybe we've already peeked and now it's high time we fell. down, down this bumpy road. I'd waste every night, too bad I have to sleep from time to time. too bad I waste myself along with these nights. I feel sorry for having thrown away kisses and hugs. I wasted my lips with you and my time. and I feel equally sorry for both.
sure, I have to go back out there and make it through. sometimes I get sick of it, sick of me and sick of you. and I wish I could stop this feeling of slowly fading away. perhaps everything will turn out just fine and I'll do more than just enjoying every minute of every night. with or without you.


things are fine. things are always fine.

I feel useless these days.

I lie to myself so I bake a cake once in a while. And then I feel like running and hiding.

let is snow, let it snow, let it snow.

vreau sa ninga, sa ninga, sa ninga a uitare, a amintiri cu tine si fara tine, a amintiri cu un tine inexistent si tocmai de aceea perfect, a vise implinite si a calatorii pe care altfel nu le-am face niciodata. sa ninga cu oameni buni si frumosi si fericiti, sa ninga cu zambete si cu cadouri impachetate frumos, sa ninga cu manusi de lana colorate pe care oamenii le-ar prinde din zbor si care li s-ar potrivi manusa. sa ninga asa cum nu a mai nins pana acum. cu brazi de craciun, cu stele si cu gene inghetate. sa ninga cu cantecele preferate ale tuturor, sa ne traim luna decembrie intr-un urias concert de zapada si note muzicale, sa ninga cu clape de pian, sa ninga cu corzi de chitara si arcusuri, sa ninga cu carti, cu cesti de ceai si pisici somnoroase. sa ninga, sa ninga, sa ninga asa cum nu a mai nins niciodata.



Let it snow! Let it snow! Let it snow!
Asculta mai multe audio Muzica

mai bine să.

aş vrea să pot închide undeva pentru totdeauna toate stările de rău. dar ele se întorc pe nesimţite şi ne strică uneori cele mai frumoase momente. şi ştiu, ştiu prea bine că nu ţine decât de noi să ne dăm seama că fericirea e în lucrurile mărunte, că nu trebuie să ne lăsăm doborâţi de o tristeţe inexplicabilă pe care începem să o acceptăm fără să ne mai punem niciun fel de întrebări. e iarnă aproape şi casa miroase a ceai negru şi a prăjitură cu ciocolată. nici azi nu aş mai ieşi din casă, dar din alte motive. aş vrea să prelungesc starea aceasta de bine la nesfârşit.
m-am desprins relativ uşor de trecut. acum acesta încearcă să revină prin oamenii pe care i-am lăsat în urmă. a-i primi înapoi ar însemna doar că nu am crescut, că nu m-am schimbat. din fericire însă, câteva luni de zile au fost suficiente pentru a mă transforma într-un om pe care nu îl recunosc atunci când mă privesc în oglindă. şi mi-e bine aşa, în această stare de nepăsare din care sorb cu nesaţ în fiecare zi. şi mi-e rău aşa, fără voinţă şi cu teama că toate acestea ar putea dispărea într-o zi. şi totuşi, lucruri mari se vor întâmpla. lucruri frumoase care ne vor face să zâmbim mai mult decât am sperat vreodată.

edwin collins - a girl like you
Asculta mai multe audio Muzica

just made this

ca supa să aibă şi un desert.

azi nu mai reuşesc să ies din casă

aş vrea să devin invizibilă şi să se termine odată cu tot. azi nu mai reuşesc să ies din casă. nu e nimic acolo, afară. aceiaşi oameni care nu înţeleg nimic, dar care se prefac că au habar. aceleaşi priviri pline de compătimire. aceleaşi feţe pline de o nepăsare bolnavă. sunt unul dintre voi. sunt pentru alţii ceea ce voi sunteţi pentru mine. rănim şi suntem răniţi. şi avem cumva curajul să ne privim în ochi. eu am uitat. am învăţat să privesc în jos, să mă ascund, să nu mai zâmbesc. n-aş vrea să mai ies din casă. nu pot să mai ies azi din casă. nu e nimic acolo. aceeaşi partitură, acelaşi disc zgâriat peste care acul a trecut de sute de ori. o să ningă. pentru prima dată, mă tem de prima ninsoare. ar fi trebuit să o împărţim. ar fi trebuit să ne împărţim fulgii şi îmbrăţişările şi fericirea. am întârziat deja spre nicăieri. ar fi trebuit să îmi iau haina şi să îmi leg şireturile. să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic. să ies din casă şi să merg din nou pe aceleaşi străzi. dar azi, am obosit. azi nu mai pot să ies din casă.

te uită cum ninge decembre...

o să mă iubeşti, aşa nebună cum sunt. aşa slabă, aşa temătoare, aşa neştiutoare cum sunt. aşa tristă uneori, aşa nemulţumită de mine. aşa sinceră. iubitoare. o să mă iubeşti fiindcă nu ai de ales. o să te iubesc. aşa slab cum eşti. aşa temător. neascultător şi sincer. o să ne iubim. o să ningă în curând. o să ne iubim printre primii fulgi. aşa reci cum sunt.

mai bine de atât

mi-e bine. atât de bine încât noaptea trecută nu mai ştiam ce să fac cu atât de mult bine. aş fi luat la pachet momente din fiecare oră. dimineaţa a venit cu un ceai atât de bun încât am decis să nu mă mai dau jos din pat. dar va trebui. o să mâncăm pui cu ghimbir şi o să născocim planuri de oameni mari.
o să mă întorc în Berlin mai curând decât credeam. şi de data asta nu o să mi se mai pară atât de rece. :)