încerc să descriu tot. să schimb tot. să mă schimb în întregime. de la culoarea părului şi până la culoarea ochilor. de la cafeaua pe care o beau dimineaţa să revin la ceaiul verde, de la camera asta din care scriu acum în semi-întuneric sau semi-lumină la casa-casă, de la scaunul din redacţie care-mi dă dureri de spate la un moment în care o să-mi beau ceaiul pe balconul care dă spre cea mai aglomerată intersecţie din lume. încerc să strâng toate aprecierile şi să nu le mai las să-mi scape printre degete. să le cred. îmi ciupesc mâna dreaptă ca să verific dacă mai simt durerea fizică.
îmi spun că ar fi mers o ţigară, dar eu nu fumez. e un joc de-al meu, printr-un exerciţiu imaginativ am fumat deja toate ţigările din lume. acum e întuneric. s-au pierdut oricum mai toate gândurile. ideile care la început urmau să curgă suficient de bine încât să-mi placă să recitesc ce-am scris. mărunţenii, îmi spun. de trei zile inventez cuvinte. tare-aş vrea să fabric şi sentimente.
16 September 2011
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson
Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.
Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.
îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.
-
▼
2011
(212)
-
▼
Sept
(18)
- ştiu, vine ca nuca-n perete după postarea anterioară.
- sunt lucruri mai rele pe lume, doamne
- nu mai ştiu ce etichetă aveai
- plan nou, drum vechi
- 00:17/ mi s-au subţiat nopţile
- pills and bits and smiles and did I ever
- nu e greu, în definitiv
- scrie pentru tine
- îngroapă-mă sub zăpezi
- dă-ne nouă, doamne, frica noastră cea de toate zilele
- "Je crois que c’est une besoin humain d’avoir le c...
- knut hamsun, alberto manguel, Freunde peter, dosto...
- spune-i răului tot răul
- hear me out, bog
- cărţi, minute şi minuni
- nuştiuştiuşieu?
- O viata, un om, un drum
- sunt stări
-
▼
Sept
(18)
50
(74)
acasa in viena
(12)
adevaratul verde ursuz
(202)
aici ne-am chinuit neuronii mai mult decat de obicei
(24)
aiurea-n tramvai
(458)
bbberlin
(4)
cantec pentru a te face sa zambesti
(285)
cu inima cat un purice
(158)
fericirea sta intr-o ceasca de ceai
(212)
imi doresc
(100)
intr-o zi... o sa scriu o carte despre tine
(66)
ipocritii nu mi-au placut niciodata
(13)
iubire etc.
(214)
lamultianimie
(8)
leapsa
(10)
maria
(3)
melancolii si firimituri
(256)
micul Paris
(687)
mie-mi plac
(54)
my precious to do list
(190)
nepasare
(78)
o carte
(71)
pentru verde ursuz de la strainii calatori printre randuri
(5)
povesti cu si despre carturesti
(21)
tu ai miros de soare
(82)
un fel de stare de bine
(229)
un fel de stare de rau
(112)
un soi ciudat de erotism adolescentin
(75)
ursuzonime
(43)
varugamsavacumparatibilet
(20)
verde ursuz in bucatarie
(27)
VLP la MTV Romania
(1)
si eu imi doresc sa zbor... spre ceruri mai senine... si sa imbratisez oameni sinceri... si sa imi vad povestile pe rafturile librariilor din Paris... si nu numai.
ReplyDeleteSucces in tot ce faci... vise implinite cat mai curand.
zambete, magie, bucurii.
:) e important sa ne miscam tot timpul in directia respectiva. sa ne zbatem un pic.
ReplyDelete