dă-ne nouă, doamne, frica noastră cea de toate zilele

poţi alege să ţipi, să urli dinăuntrul tău, să crezi că-i vei zgâria pe cei din jur când numai degetele tale singure vor sângera. citeşte cu voce tare şi imaginează-ţi o piesă de teatru în care eşti unicul actor. poţi alege să te jertfeşti pe altarul vieţii. şi-o să te doară atât cât alegi tu să te doară. şi-o să vrei să plângi după aceea, atâtea zile câte o să vrei să plângi. sau ai putea să te opreşti, să-ţi pipăi inima şi să simţi că încă mai bate. jertfa ta e viaţa pe care nimeni nu o poate trăi în locul tău. nu cerşi iubire, nu aştepta înţelegere din partea unor oameni care nu te pot înţelege. iubeşte-i atât cât poţi, dar iubeşte-te mai întâi pe tine pentru a-ţi fi suficient în viaţă. pentru a şti sigur că în tine iubirea este fără sfârşit. că împlinirea o găseşti abia atunci când alegi să trăieşti cu adevărat. nu e o jertfă, e curaj.

hai.