cărţi, minute şi minuni

duminicile miros întotdeauna într-un fel doar al lor. nu-mi plac atunci când miros a amintiri, dar îmi plac atunci când au parfum de linişte. tăceri multe, adunate, aşezate frumos în tăvi şi-n ceşti, gânduri gătite cu multă pricepere, asezonate cum trebuie, plăceri mici şi dulci, rânduri răsucite şi caramelizate ascunse printre pagini, uneori hotărâri amare şi răzgândiri mult prea sărate pentru o zi de duminică.

aseară am simţit că am uitat tot. că trecutul nici nu a existat, că poate nici nu mai pot simţi nimic şi că timpul este, în realitate, nu un tratament adjuvant pentru uitare, ci un zdrobitor al mecanismului inimii. şi-aproape că te sperii când nu mai poţi aduna nimic din urmă. e nevoie de trecut ca să putem merge altfel mai departe. pe un alt drum, cu un alt mod de a îmbrăţişa lucrurile.

fă să nu existe tipare, dumnezeule, aşa cum ai făcut să fie lumină.